Unii copii varsă mai lesne decât alții, chiar la boli ușoare, vărsăturile nu constituie vreun pericol dacă apar numai la începutul bolii și se limitează doar la una sau două. Vărsăturile care se repetă pot să constituie semnalul unei boli mai grave și sărăcesc organismul de apă și săruri minerale. De aceea, numai medicul este îndreptățit să aprecieze semnificația vărsăturilor și să prescrie tratamentul necesar.
Dacă copilul are o vărsătură, este preferabil să-i lăsăm stomacul în repaus circa o oră după aceea. Dacă copilul dorește, i se pot oferi 1-3 linguri de apă sau ceai rece; dacă copilul mai cere se repetă aceeași cantitate după 15-20 de minute, mărindu-se progresiv cantitatea până ce ii trece setea. Dacă nu mai varsă, după 3-4 ore copilului peste 1 an i se poate oferi zeamă strecurată de compot rece și nu prea dulce, supă de legume cu sare, puțin sirop cu sifon rece sau puțină zeamă de lămâie sau de portocală strecurată și diluată în multă apă rece, puțin îndulcită (nu oferi i copiilor zeamă de lămâie curând după o vărsătură, deoarece – contrar unei păreri larg răspândite – predispune la repetarea vărsăturilor). Dacă copilul are și diaree, ceaiul sau apa vor fi îndulcite numai cu zaharină (un comprimat la 200 -250 mililitri lichid, care va fi adăugat numai după fierbere, pentru că zaharina dă un gust amar dacă temperatura lichidului este mai ridicată), sau ciclamat, sau glucoză.
Dacă copilul nu mai varsă un timp de câteva ore și dacă cere să mănânce, atunci se poate oferi:
– sugarilor care nu au concomitent și diaree, circa un sfert din rația lor obișnuită, dar diluată mai mult ca de obicei (de exemplu, 50 mililitri supă cu griș în loc de pireu sau circa 30 -50 mililitri din laptele pe care îl mâncau până atunci;
– sugarilor care au diaree, supă de morcovi, la început 50-(100) ml;
– copiilor peste 1 an, câteva linguri supă de zarzavat cu sare îngroșată cu griș, sau de compot cu merele nezdrobite, sau circa 3 linguri de iaurt.
Nu repetați mâncarea decât după 3-3 ore și jumătate, iar intre timp copilul va primi ceai sau apă (nu dați copilului apă în ultimele 30-60 de minute înainte de masa care urmează).
Dacă copilul varsă din nou, conduita va fi mai strictă. După 1-2 ore de post absolut i se oferă numai o linguriță cu apă sau ceai rece, chiar de la gheață; i se vor da apoi numai 2 lingurițe după alte 20 de minute; 4 lingurițe după alte 40 de minute etc. Copilul care nu vrea să bea nu trebuie silit, pentru că va vărsa aproape sigur! Vărsăturile sunt periculoase și pentru că la fiecare vărsă tură copilul pierde mai mult decât a băut (varsă suc gastric și salivă, pierde deci apă și săruri minerale).
Atenție: dacă vărsăturile se repetă, ne găsim în fața unei urgente care nu mai admite așteptarea. Copilul trebuie consultat imediat de medic.