Urechea dreaptă și stângă organ simetric, permite analizarea sunetelor din mediul înconjurător, orientarea și localizarea spațială a sursei sonore.
Totodată, permite organismului să controleze echilibrul corpului atât în repaus (echilibrul stație), cât și în mișcare (echilibrul dinamic).
Date de anatomie și fiziologie
Ca structură, urechea externă este formată din pavilionul auricular și conductul auditiv extern; urechea medie este formată din căsuța timpanului, ce conține lanțul osișoarelor auditive: ciocanul, nicovala, osul lenticular și scărița, căreia ii sunt anexate trompa Eustachio ce o leagă de faringe și sistemul de cavități aeriene mastoidiene; urechea internă formată din cavități osoase (labirintul osos) tapetate la interior de țesuturi moi (labirintul membranos), in care se găsesc organele senzoriale (analizorii periferici) ale auzului și echilibrului. Partea anterioară a labirintului, de forma unei cochilii de melc poartă numele de cohlee este sediul organului de analiză și codificare a semnalului sonor, partea posterioară a acestuia formată din două vezicule utricula și sacula, cărora le sunt anexate cele trei canale semicirculare (orizontal, vertical și posterior) contribuie la menținerea echilibrului. Căsuța timpanică este separată la exterior de conductul auditiv extern prin membrana timpanică, iar înăuntru de urechea internă, cu care comunică prin fereastra ovală, acoperită de talpa scăriței și fereastra rotundă (sau timpanică), acoperită de o membrană fibroasă ce corespunde porțiunii numită rampa timpanică din cohlee.
Funcția auditivă de analizare a sunetelor din mediul extern și realizarea senzației sonore are ca organ de integrare scoarța cerebrală (lobul temporal).
Analiza frecvenței și intensității sunetelor, codificarea acestora și transformarea lor în impuls nervos se face la periferie in cohlee (in organul Corti, porțiune a labirintului membranos, in care se află lichidul numit endolimfă).
Transmiterea influxului nervos către scoarța temporală, se face prin nervul auditiv și căile centrale auditive.
Urechea externă conduce sunetul către timpan și urechea medie. Vibrația timpanului provocată de unda sonoră se transmite prin lanțul osicular, la platina (talpa) scăriței, care este înfundată in labirint; vibrația sonoră dă astfel naștere unei variații de presiune exercitată asupra perilimfei (lichidul care ocupă urechea internă, cu excepția canalului cohlear, unde se află endolimfa). Această undă de presiune se transmite endolimfei și în organul Corti sunt excitate celulele senzoriale auditive (celule ciliate interne și externe) care transformă energia fizică a undei de presiune sonoră in impuls nervos, ce este transmis pe căile nervului auditiv prin relee succesive ale celulelor nervoase până la scoarța temporală (zona auditivă). În urechea internă există o dispoziție spațială a celulelor specializate pentru perceperea frecvențelor sonore (cele acute spre baza cohleei, cele grave spre vârful acesteia), o dispoziție spațială similară fiind și la polul cortical de integrare a impulsurilor nervoase auditive in senzație auditivă.
Deoarece la trecerea sunetului din mediul aerian exterior in cel lichidian al urechii interne, acesta suferă o pierdere de intensitate remarcabilă urechea medie, prin sistemul timpan-lanț osicular și raportul suprafața timpan suprafața platinei scăriței (așa zisul raport hidraulic) compensează această pierdere, amplificând forța undei sonore care pătrunde în urechea internă, funcția sa fiind de transformator in energie.
Labirintul posterior participă la funcția de menținere a echilibrului corpului, excitantul fiind deplasarea lineară pentru receptorii celulelor senzoriale de utriculă și saculă și mișcarea de rotație (accelerația unghiului) pentru celulele senzoriale din crestele amputare ale canalelor semicirculare membranoase.
Conexiunile complexe ale receptorilor periferici labirintici prin intermediul nucleilor vestibulari cu cerebelul, nucleii motori ai globului ocular, nuclei motori ai măduvei spinării permit influențarea pe cale reflexă a tonusului musculaturii corpului atât in menținerea poziției (tonusul postural), cât și in mișcare. Orice asimetrie in funcționarea celor două labirinte va duce la diferențe de tonus muscular dreapta-stânga, cu apariția amețelilor, vertijului de tip labirintic periferic (senzația învârtirii obiectelor sau a bolnavului), a tulburărilor de echilibru static (de postură) și dinamic (in mișcare), bolnavul având tendința de a cădea spre partea labirintului deficitar din punct de vedere funcțional.
Legăturile centrilor nervoși vestibulari din trunchiul cerebral cu nucleul nervului pneumogastric (n. vag) explică fenomenele vegetative importante întâlnite in afecțiunile labirintice: greață, vărsături, paloare, transpirații, stare de rău.
Corpii străini auriculari
Sunt animați (insecte, gândaci, musculițe, fluturi, viermi etc.) și neanimați sau inerți (endogeni ca: dopul de cerumen, dopul epitelial sau ecogeni, introduși accidental sau în jocurile copiilor: cățel de usturoi în durerile de dinți empiric introdus de pacient pentru calmarea durerii, mărgele, gumă de șters, bețe de chibrit, scobitori, bucăți de hârtie etc.). Cei animați provoacă simptome alarmante: durere puternică, amețeli, zgomote auriculare date de deplasarea insectei pe timpan, tulburări reflexe uneori grave (convulsii, chiar sincope). Dopul de cerumen determină o scădere a auzului, senzație de ureche plină, înfundată, apărută de obicei după o baie sau mai ales după o tentative de curățare a urechii cu diverse obiecte, manevră total nerecomandată.
Dopul de cerumen fiind higroscopic, absoarbe apa și obstruează complet conductul, împiedicând astfel accesul sunetului la urechea medie (surditatea).
Extragerea corpilor străini se face prin spălătură cu apă curată la temperatura corpului, cu o seringă specială (seringa Guyon) sau cu o pară de cauciuc. Operația trebuie făcută de medicul specialist, deoarece există riscul, dacă nu se respectă regula de a dirija jetul de apă spre peretele posterior și superior al conductului să se spargă timpanul (care normal rezistă la o presiune de până la 2 atmosfere), cu care ocazie se infectează urechea medie. Dopul de cerumen vechi, aderent, trebuie înmuiat în prealabil prin instilare în ureche de apă oxigenată sau din amestecul carbonat de sodiu 2 g, glicerină și apă oxigenată câte 10 g, de 5-6 ori pe zi, 1-2 zile. Pentru dopurile epiteliale dure se folosește pentru înmuiere soluție de acid salicilic 1%, instilat 1-2 zile înainte de spălătura auriculară.
