Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (SARM) este un supermicrob care a dezvoltat imunitate la mai multe tipuri de antibiotice; este caracterizat mai ales de rezistența sa la meticilină. Staphaureus este o bacterie care se găsește pe pielea umană și face parte din flora normală a organismului. Însă, din când în când, atunci când sistemul imunitar este slăbit, bacteria poate provoca infecții la nivelul pielii, încheieturilor, inimii și plămânilor, și câteodată infecții chiar mai grave, sau chiar mortale, ale sângelui. Tulpinile rezistente la antibiotice ale acestei bacterii sunt mult mai greu de tratat și, pentru mulți, singurul antibiotic care poate vindeca infecția este un medicament scump, pe nume vancomicină, administrabil numai intravenos.
Celălalt supermicrob care ridică motive de îngrijorare este Enterococci rezistent la vancomicină (ERV), o specie rară, care trăiește aproape exclusiv în spitale și provoacă infecții intestinale în rândul pacienților. Acești microbi au evoluat, devenind imuni la aproape toate antibioticele disponibile momentan, dar, din fericire, până acum și-au făcut foarte rar simțită prezența. Cea mai înfricoșătoare perspectivă pentru instituțiile de sănătate publică este aceea că, într-o zi, SARM și ERV ar putea face schimb de material genetic, dând astfel naștere supremului supermicrob, imun la toate antibioticele cunoscute.
În octombrie 2007, revista Scientific American a publicat un articol despre infecțiile contractate în centrele de îngrijire medicală, intitulat amenințător, dar sugestiv: ,,Supermicrobii și spitalele: Veniți bolnavi…. Plecați și mai bolnavi”. Centrul pentru Controlul Bolilor din Statele Unite estimează că circa 1,7 milioane de persoane se îmbolnăvesc și 100 000 mor în fiecare an din cauza infecțiilor contractate în spitale, toate acestea la un preț cumulat de peste 30 de miliarde de dolari anual. Circa 95 000 de cazuri de boală și 20 000 de decese sunt provocate de SARM. În Canada, estimările arată că 250 000 de persoane suferă de pe urma infecțiilor căpătate în cadrul instituțiilor de îngrijire medica lă, și opt mii de persoane mor anual din cauza acestor boli, la un preț cumulat de o sută de milioane de dolari canadieni. Trist este că majoritatea acestor infecții pot fi evitate. SARM a fost reperat pentru prima dată în spitalele din Statele Unite, în 1974, însă, la acea vreme, nu era considerat o amenințare.
În același an, un studiu arăta că SARM provoca circa 2% din infecțiile din spitale; până în 1995, acest procent crescuse semnificativ, atingând 22%. Cum de s-a ajuns aici? Timp de aproape douăzeci de ani, în absența programelor de monitorizare a infecțiilor, SARM nici nu fusese examinat în spitale. Medicii, ca mulți oameni de știință, aveau impresia că antibioticele puteau preveni și vindeca orice infecție. Întrucât se descoperea că din ce în ce mai mulți pacienți con tractau noi forme ale bolii pe parcursul internării în spital, acest mit a început să fie treptat zdruncinat. Însă a fost nevoie de epidemia de HIV de la mijlocul anilor ’80 pentru a reînnoi angajamentul față de programele de monitorizare a infecțiilor, în scopul protejării personalului, dar și a pacienților.
Guvernele Canadei și Statelor Unite chiar au început să înțeleagă consecințele îngrozitoare ale infecțiilor din spitale, însă alte state au atacat deja supermicrobi precum SARM, ieșind victorioase din această bătălie. La sfârșitul anilor ’60, SARM a provocat 33% dintre infecțiile din spitalele daneze. Observând aceste cifre ridicate, instituțiile de sănătate publică au impus un program strict de control. Pacienții erau testați împotriva microbului înainte de a fi internați în spital și erau izolați pentru tratament împotriva SARM. Datorită respectării riguroase a regulii spălatului pe mâini, infecțiile au scăzut semnifica tiv. În ultimii douăzeci de ani, spitalele din Danemarca au înregistrat mai puțin de 1% din cazurile de infecții ca fiind SARM.
Iar Danemarca nu este un exemplu singular. Olanda și statele din Scandinavia au înregistrat, de asemenea, nenumărate cazuri de infestare cu SARM în anii ’70. Au folosit o strategie similară de tip caută și distruge”, iar, de atunci, rata infestării cu SARM a scăzut, atingând o cifră între 1 și 3% din totalul bolilor. Lupta împotriva infecțiilor asociate cu sistemele de îngrijire medicală poate fi câștigată, însă este nevoie de aportul administratorilor spitalelor, guvernelor și rețelelor de sănătate publică pentru a combate acești microbi aflați în permanentă schimbare. Succesele înregistrate în Europa ne-au învățat că cea mai importantă măsură de prevenire a transmiterii boli lor este ca personalul spitalelor, pacienții și vizitatorii să se spele pe mâini după fiecare contact. Deși ar putea părea șocant, studiile scot la iveală faptul că asistentele, doctorii și tehnicienii se spală pe mâini în mai puțin de 40% din cazurile în care ar trebui s-o facă, adică între consultații. Există nenumărate motive pentru acest lucru: personalul este suprasolicitat, spitalele sunt supraaglomerate sau nu există suficiente toalete. Rezultatul final este suferința neîntreruptă a pacienților și câteodată chiar și a membrilor personalului, care ajung să se îmbolnăvească, la rândul lor, din cauza acestor microbi noi.
În plus, nenumărate programe de prevenire au căzut victimă propriilor succese. Pe măsură ce îngrijirea medicală devenea din ce în ce mai scumpă, iar spitalele erau obligate să examineze îndeaproape pe ce se cheltuiau banii, programele de monitorizare a infecțiilor au devenit ținta reducerilor de buget mai ales că, în anii ’40, odată cu apariția tratamentului antibiotic, s-a ajuns la concluzia că infecțiile nu mai constituiau o amenințare pentru sănătatea oamenilor. Însă apariția unor infecții noi, precum SRAS, și înmulțirea cazurilor de infestare cu SARM și ERV din ultimii ani au reașezat aceste programe esențiale pe lista de priorități.
Abuzul și întrebuințarea greșită a antibioticelor constituie un alt factor ce a contribuit la apariția și răspândirea supermicrobilor. Anti bioticele au efect numai în cazul infecțiilor provocate de bacterii și nu ar trebui prescrise în tratarea infecțiilor virale. Cele mai multe cazuri de tuse, dureri în gât, infecții la ureche, precum și toate răcelile și gripele sunt provocate de virusuri; antibioticele nu au nici un efect asupra acestor infecții și pot da naștere unor tulpini imune la antibiotic.
Deși SARM și ERV sunt dificil de tratat, se pot elimina din mediul în care trăim și de pe mâinile noastre prin folosirea soluțiilor de curățare disponibile în spitale și în gospodăriile noastre, precum și a tradiționalei combinații de apă și săpun sau a dezinfectantelor pe bază de alcool. Igiena din spitale este, de asemenea, o măsură-cheie pentru eliminarea microbilor de pe suprafețele și echipamentul medical. ERV, spre exemplu, este cunoscut ca fiind un microb ce contaminează mediul și poate supraviețui zile la rând pe tăbliile paturilor, pe toalete sau pe alte suprafețe, dacă acestea nu sunt curățate cum trebuie. Personalul de serviciu din spitale poate deveni un partener esențial în asigurarea măsurilor de protecție, eliminând acești microbi prin operațiuni regulate și temeinice de curățare. Deși aceste măsuri nu vor rezolva toate problemele provocate de infecțiile din spitale, pot juca un rol important în prevenirea răspândirii bolilor.
