
Poartă și denumirile: asprișoară, boitoreană, buruiană- de-friguri, canipoală, coada-racului, cornățel, dumbravnică, lipici, mătcuță, scăișor, turiță. Prin turița-mare avem la dispoziție o plantă medicinală magnifică, numită în germană „regele tuturor plantelor”. Ea crește în locuri însorite, uscate, pe margini de drumuri, câmpuri și păduri, pe povârnișuri, dealuri și pante, în luminișuri și printre ruine. Florile mici, galbene alcătuiesc, ca și la lumânărică, o inflorescență în formă de ciorchine lung. Întreaga plantă este acoperită cu peri moi, frunzele mari pot atinge o lungime de 10 centimetri și sunt penate. Planta ajunge până la o înălțime de 80 centimetri și aparține aceleiași familii ca și crețișoara. Turița-mare este culeasă în timpul înfloririi, între lunile junie și august. Istoria acestei plante medicinale datează, ca și la multe altele, din trecutul îndepărtat. Era cunoscută încă de pe vremea vechilor egipteni. Turița-mare posedă un puternic efect curativ pentru toate inflamațiile gâtului și ale gurii; deci la ea ar trebui să ne gândim în caz de anghină, faringită, stomatită ulceroasă sau alte inflamații ale mucoasei bucale. Oamenii care, datorită profesiunii, vorbesc sau cântă mult ar trebui să facă, preventiv, în fiecare zi gargară cu ceai de turiță-mare. Frunzele au un efect excelent în anemie, răni, reumatism, lumbago, tulburări digestive, ciroză hepatică, în scăderea activității hepatice, precum și în bolile splenice (de splină). Se pot bea zilnic până la 2 cești cu ceai.
Fiecare ar trebui să-și dea osteneala să facă o dată sau de două ori pe an o baie cu adaos de infuzie de turiță-mare, iar copiii scrofuloși ar trebui să facă zilnic o astfel de baie.
Turița-mare este una dintre plantele noastre medicinale cele mai bune, datorită efectului său astringent și a componentelor curative. Dr. Schierbaum spune: „Câte 1 ceașcă cu ceai de 3 ori pe zi vindecă emfizemul pulmonar, cordul mărit, dilatarea stomacului și a intestinelor, apoi bolile renale și vezicale, dacă remediul este folosit un timp mai îndelungat.” Alifia de turiță-mare se recomandă călduros în varice și ulcerațiile gambei și se întrebuințează asemănător alifiei de filimică. În bolile hepatice se folosește un amestec de ceaiuri de plante, astfel: 100 grame de turiță-mare, 100 grame de drăgaică și 100 grame de vinariță (numită și mama-pădurii). Se bea zilnic dimineața, pe stomacul gol, câte 1 ceașcă, iar în restul zilei se beau 2 cești, încetul cu încetul.
MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: Se folosește 1 linguriță de plante la 1/4 litru de apă, se opărește și se lasă să stea puțin.
Baie de plante: 200 grame de plante pentru 1 baie completă.
Amestec de ceaiuri contra bolilor hepatice: Turița-mare, drăgaica și vinarița sunt amestecate în părți egale. Se folosește 1 linguriță (cu vârf) la 1/4 litru de apă, se opărește și se lasă să stea puțin.
Prepararea alifiei: 2 mini pline de frunze, flori și tulpini tăiate mărunt la 250 grame de untură de porc.
Sursa: Maria Treben – Sanatate din farmacia Domnului
Foto: Freepik