Potrivit unor calcule, omul poate contracta în jur de 30 000 de boli diferite, cea mai răspîndită dintre ele fiind totuși insomnia – boala secolului, cum pe bună dreptate i se mai spune. După profesorul Thomas Roth din Detroit, S.U.A. pe care l-am mai citat, 30% din populatia lumii suferă de diverse forme de insomnie, 10% dintre aceștia fiind afectați de demoralizanta insomnie cronică. Pe de altă parte, un număr de asemenea foarte mare de locuitori ai Terrei suferă de somnolență diurnă. Este demonstrat însă că atît tulburările somnului care se soldează cu reducerea sa, cît și acelea care, dimpotrivă, îl prelungesc, influentează automat și calitatea acestuia. Indiferent însă că avem de a face cu insomnia sau cu somnolența diurnă, nu trebuie să uităm niciodată că aceste stari patologice reprezintă nu boli, cum se crede în mod obișnuit, ci simptome. De aceea, pentru a le rezolva avem nevoie în primul rînd de un diagnostic corect al lor și, în al doilea, de un tratament adecvat, corespunzător. Cum însă în materie de insomnie fiecare se consideră propriul său medic tot din proprie inițiativă acesta efectuează și tratamentele de rigoare. lată marea dramă a terapeuticii contemporane în materie de insomnie.
Cum fascinația medicamentului de sinteză își face din ce în ce mai simțită prezența în multe domenii ale patologiei, ca urmare a punerii la punct a tot felul de medicamente, foarte eficace s-a crezut la un moment dat că somniferele sau hipnoticele cum mai sînt denumite din punct de vedere farmacologic aceste medicamente. ne vor scoate din impas.
Prima mare revoluție pe linia descoperirii de noi medicamente de sinteză, care să asigure somnul, a fost aceea reprezentată de barbiturice, derivați ai acidului barbituric, în care intră o serie de compuși de sinteză cu acțiune sedativă, respectiv calmantă și hipnotică sau narcotică, medicamentele de fabricație romanească de acest gen fiind reprezentate de Fenobarbital și Ciclobarbital
Revoluția menționată ține în special de trei nume, după cum vom vedea imediat. În decem- brie din anul 1864, celebrul doctor Bayer. al cărui nume îl poartă și mai celebrul concern de medicamente din R. F. Germania, descoperi faptul că un amestec de acid malonic și de uree producea un somn irezistibil. Cum în această zi soția acestuia Barbara, își serba aniversarea nașterii sale, sus-numitul medic denumi amestecul experimentat Barbital, de la care a provenit și denumirea de barbiturice. Treizeci și nouă de ani mai tîrziu, și anume în 1903, doi cercetători. E mil Fisher și von Mehring, au descoperit un derivat al Barbitalu- lui tot atît de eficace, pe care l-au denumit Veronal, și asta în amintirea unui voiaj făcut de aceștia la… Verona. În 1912, alți cercetători au descoperit un nou derivat barbituric, pe care I-au denumit Gardenal, denumire care provine de la cuvîntul frantuzesc gardez. (păzește-te) și de la silaba finală a cuvîntului Veronal, deci »nal”; în ansamblu Gardenal însemnînd așadar >>păzește-te de Gardenal” Indiferent însă de originea curioasă a numelui acestor trei pre- parate barbiturice, acestea au dominat decenii firmamentul terapeuticii în ceea ce privește tratamentul insomniei. Revoluția mentionată are loc la începutul secolului de față, și se datorește cercetărilor îndelungate efectuate pe această linie de către Emil Fisher și von Mehring. De atunci, aceste medicamente, plus altele asemănătoare lor, s-au înmulțit ca ciupercile, la ora actuală fiind recenzate pe mapamond în jur de 2500 asemenea preparate. Se consideră, că la ora actuală peste două milioane de americani le iau în mod sistematic, și încă cîteva milioane în mod sporadic. Practica ne-a demonstrat însă că fascinația somnului chimic, adică a aceluia produs de somni- fere este înșelătoare, aceste produse antrenînd adesea tulburări psihice și chiar dezordini somatice de tot felul. Este demonstrat că somniferele de tip barbituric, de altfel cele mai importante din grupa medicamentelor hipnotice, generează adesea deficiențe în munca intelectuală, diminuarea afectivității ca și tulburări psihomotorii de o mare varietate. S-a mai demonstrat, de asemenea, că tot barbituricele potențează acțiunea alcoolului, de unde marele pericol al folosirii acestora de către conducătorii auto care, ocazional sau în mod constant folosesc mici cantități de băuturi alcoolice, aflîndu-se la volan. Somniferele cu acțiune prelungită și implicit barbituricele creează în plus dificultăți la trezire, modificări ale dispozițiilor psihice ca și tot felul de reacții secundare. Cel mai mare pericol potential al somniferelor ține însă de posibilitatea acestora de a da dependență și de a accentua tendințele larvare spre sinucidere, bine disimulate în anumite structuri umane. De unde și situația paradoxală, constînd din faptul că ajutîndu-l pe un anume individ să doarmă, îl ajutăm în realitate să se sinucidă. O altă severă imputație care se poate aduce somniferelor în general și acelora de tip barbituric în particular, este că prescriind aceste produse, riscăm de multe ori de a camufla cauza reală a insomniei. Or, după cum am precizat mai sus insomnia nu reprezintă o boală ci un simptom, iar a o trata corect, presupune din capul locului a găsi cauza care stă la baza acestui simptom. Procedînd altfel, este ca și cum am pune calul înaintea trăsurii. Cum însă este incomparabil mai ușor de a lua un hap care să ne inducă somnul, decît să căutăm cauza care îl perturbă pe acesta, majoritatea insomnicilor procedează în acest fel. Această practică duce, pe de o parte, la apariția riscurilor menționate și, pe de alta, la faptul că prin repetibilitate, somniferele se „tocesc” adică devin mai puțin active, de unde necesitatea de a spori doza. Sporirea dozei însă mărește și mai mult riscul acelorași accidente. lată, așadar, că pe această cale ne angajăm într-un cerc vicios, din care se iese cu foarte mare dificultate.
Concluziile care se pot trage pe marginea experienței acumulate în peste șapte decenii de practică a medicamentelor, folosite în tratamentul insomniilor sînt următoarele:
Este contraindicat de a lua mult timp unul și același medicament pentru a dormi. Riscăm pe de o parte să apelăm la doze din ce în ce mai mari, ca urmare a obișnuinței organismului cu medicamentul în cauză și, pe de alta, riscăm din ce în ce mai mult de a contracta o dependență pentru respectivul medicament;
Spre a evita obișnuința, putem schimba medicamentul în cauză cu un altul, dacă se impune cu stringență apelul la astfel de medicamente. Această operațiune se va face însă sub strictă supraveghere medicală;
Este recomandabil ca un bolnav îndată ce și-a rezolvat insomnia de care a suferit, să nu mai apeleze la somnifere decît numai atunci cînd acest lucru este recomandat de către medic;
În caz că simțim că se instalează dependența de un anume somnifer, este recomandabil de a trece deîndată la dezobișnuința de respectivul somnifer, adică la dezintoxicare, iar acest lucru să se facă micșorind progresiv doza. În cazuri speciale, rebele. vom apela din nou la ajutorul medicului. Nu vom apela la medicamentele somnului, decît după ce am epuizat toate celelalte mijloace de alt gen, care ni-l pot ameliora; Tratamentul cu somnifere se va face numai la indicația medicului și sub supravegherea acestuia, și va fi strict individualizat, în funcție de felul insomniei, de personalitatea bolnavului ca și de starea sa generală.
Este bine să se știe, că după mai bine de șapte decenii de cercetări pe linia perfecționării medicamentelor somnului, nu sîntem încă în posesia somniferului ideal în această privință, care să ne inducă în organism un somn identic cu cel fiziologic și care să fie lipsit de efecte secundare.
Condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească somniferul ideal, și care din nefericire nu au putut fi încă realizate pînă în prezent, și acestea șapte la număr, cel puțin așa cum ne sînt ele sintetizate de farmacologii români, C. Marcu și M. Manuchian, sînt următoarele:
Să producă rapid somn, adică să posede o perioadă de latență scurtă și să fie lipsit complet de stări premergătoare de excitabilitate.
Să dea un somn profund, odihnitor, cu păstrarea reflexelor, din care pacientul să poată fi trezit ușor.
Să producă somn o durată de timp controlabilă.
Să aibă efect constant în timp și să nu dea toleranță sau obișnuință. Să nu aibă gust sau miros neplăcut și să fie ușor de administrat.
Să nu producă tulburări secundare, avînd un coeficient de securitate cît mai larg posibil.
Să nu dea după trezire efecte tardive, somnolență, obnubilare etc. Din nefericire însă, nici unul din cele în jur de 2.500 de somnifere existente în lume, la ora actuală, nu îndeplinește toate aceste condiții, de unde concluzia că somniferul ideal este încă de domeniul viitorului. Medicamentele somnului se împart în trei mari categorii principale:
Hipnoticele, adică preparatele medicamentoase care induc în organism un somn asemănă- tor somnului fiziologic, normal, facilitînd instaurarea acestuia și mărindu-i profunzimea și durata.
Anxioliticele sau tranchilizantele minore, denumite și ataractice, adică preparatele medicamentoase care destramă sau îndepărtează sta- rea de anxietate și de neliniște, inhibînd emotiile cu caracter stresant. Neurolepticele, denumite și neurolitice, care, în esență, sînt tranchilizante majore, adică preparate medicamentoase, care atenuează stările de hiperexcitabilitate, inhibînd sau diminuind stările tensionale și tensiunea nervoasă. Aceleași medicamente creează apoi premise farmacologice pentru instaurarea în organism a unui echilibru pe linie de afecte și emoții, favorizînd o stare de indiferență și inhibind tendința spre agresivitate. Tot aceste medicamente mai dispun de o proprietate importantă și anume aceea de a potența acțiunea somniferelor de orice fel. În continuare, cîteva cuvinte despre toate aceste trei mari grupuri de medicamente ale somnului.
Hipnoticele reprezintă grupul cel mai important dintre medicamentele optimizării somnului. Acțiunea lor farmacodinamică este condiționată în mod evident de doza în care le administrăm. Ca atare, în doze mici aceste medicamente sînt sedative, adică calmante; în doze mijlocii ele produc, prelungesc sau facilitează apariția somnului, iar în doze mari sînt narcotice, adică provoacă anestezie generală profundă, cu somn lipsit de reflexe. Principalele hipnotice și sedative care se fabrică la noi în țară sînt: Bromoval. Sedativ central, slab hipnotic și anti-convulsivant; se prezintă sub formă de comprimate.
Bromura de calciu. Sedativ, ușor hipnotic și anti-convulsivant. Este contraindicat la intoleranța la brom, în insuficiența renală acută, în cursul tratamentului cu cardiotonice, deci cu tonifiante ale inimii în sarcină și în alăptarea copilului. Se prezintă sub formă de fiole.
Ciclobarbital. Sedativ central hipnotic, cu durata de acțiune medie. Este contraindicat la sugari, de asemenea la cei cu insuficiență hepatică, în stări de precomă și comă. Se prezintă sub formă de comprimate. După administrări îndelungi se instalează obișnuința, cu o dependență psihică consecutivă și cu inevitabile tulburări de abstinență la întrerupere.
Dormital. Hipnotic, sedativ și slab anticonvulsivant. Este contraindicat în insuficiență hepatică și renală, în stări precomatoase și comatoase. Se va lua cu prudență în asociere cu alte deprimante centrale. Se prezintă sub formă de comprimate.
Extraveral. Sedativ și hipnotic. Este contraindicat în stări de insuficiență hepatică și renală grave ca și în stări alergice. Ca reacții adverse produce somnolență și fenomene alergice, iar în caz de utilizare cronică duce la obișnuință.
Se prezintă sub formă de comprimate bom Fenobarbital. Sedativ, hipnotic de lungă durată și anticonvulsivant. Este contraindicat în stări grave de insuficiență hepatică, renală și pulmonară, în stări precomatoase și comatoase, în diabet și parkinsonism. Poate provoca fenomene de excitatie nervoasă și erupții alergice. Se prezintă sub formă de comprimate. Hipnogal. Sedativ și hipnotic nebarbituric. Este indicat în special pentru inducerea somnului la copiii cu insomnie psihogenă, adică de origine psihică, ca și la vîrstnici. Este contraindicat în insuficientele hepatice și renale grave. (Se prezintă sub formă de soluție și în speță de sirop). Nitrazepam. Este hipnotic, facilitînd instalarea unui somn aproape fiziologic și tranchilizant, diminuînd receptivitatea organismului la excitanții emoționali. Este contraindicat în boala denumită miastenia gravis, în sarcină și în intoxicația alcoolică acută. Se va administra cu prudență la vîrstnici. Se prezintă sub formă de comprimate.
Pasinal. Are acțiune sedativă și de scădere a excitabilității nervoase. Este contraindicat în in- suficiența hepatică, renală și cardiacă ca și în intoleranță la brom. In schimb este indicat în insomnie, hiperexcitabilitate nervoasă, tulburări neurovegetative, migrenă și nevroze. Se prezintă sub formă de sirop.
Sedinstant. Sedativ central, tranchilizant și spasmolitic, adică antispastic. Este indicat în stările de hiperexcitabilitate nervoasă, în irascibilitate, anxietate și insomnie, precum și ca adjuvant în tratamentul hipertensiunii arteriale. Fiind un produs pe bază de plante medicinale nu are în general contraindicații la dozele obișnuite. Se prezintă sub formă de granule care se dizolvă în apă sau ceai.
Merită a ști în legătură cu efectul hipnoticelor că aceste medicamente exercită la subiectul tînăr un efect de antitrezire și aceasta pentru că ele scurtează timpul adormirii, diminuă numărul și durata trezirilor intercurente, modifică întreaga arhitectură a somnului prin scăderea în diferite grade a somnului paradoxal și prin faptul că întîrzie latența apariției primei faze de somn profund. Pe de altă parte, prescrierea acestor medicamente la vîrstnici comportă anumite riscuri întrucît nu se cunoaște încă bine acțiunea hipnoticelor la aceștia. In plus, se știe că efectul placebo este foarte important la această categorie de vîrstă, 60% dintre aceștia sustinînd că dorm mai bine cu un produs placebo în comparație cu 70% care dorm bine numai în prezența unui preparat activ. Diferenta statistică, după cum vedem, nu este pe deplin concludentă. Precizăm faptul că prin efect placebo întelegem înlocuirea unui produs activ oarecare cu unul inert, indemn, cum ar fi de exemplu apa distilată sau praful de cretă.
Totodată, toxicitatea hipnoticelor este mai crescută la vîrstnici, datorită modificărilor de absorbție și de metabolism.
După cum s-a observat, s-au prezentat medicamentele de fabricație românească care intră în marea familie a hipnoticelor într-o manieră foarte restrînsă, așa cum se va proceda, de altfel, și cu celelalte medicamente ale somnului, insistînd în special pe principalele lor acțiuni, pe forma de prezentare și pe contraindicații. Nu s-a aprofundat în mod deliberat problema indicațiilor și nici cea a dozelor corespunzătoare, considerînd că acest lucru trebuie să-l facă numai medicul consultant, deoarece medicamentelor hipnotice le sînt proprii foarte multe contraindicații și riscuri severe. Întrucît barbituricele și în speță Ciclobarbitalul și Fenobarbitalul reprezintă preparatele de bază din grupul barbituricelor dorim să le subliniem acestora o serie de riscuri ce le sînt proprii, mai ales cînd sînt folosite timp îndelungat, astfel:
În primul rînd să nu uităm că aceste medicamente pot crea obișnuință ducînd ca atare la dependență, cu tot ce ține de această realitate nocivă. În al doilea rînd, este bine că reținem faptul că barbituricele antrenează adesea tulbutări psihice ca și tot felul de dezordini tot în sfera psihică. În al treilea rînd, trebuie știut că barbituricile, după cum s-a mai precizat, incită în anume situații la sinucidere.
În al patrulea rînd, nu trebuie să uităm că tot barbituricele pot fi de-a dreptul mortale cind sînt administrate împreună cu anti-coagulante, în anume boli ale singelui, cum este situația în porfirinurii. Și, în sfîrșit, să ținem cont de faptul că hipnoticele luate în doze mari, dincolo de limitele permise, sînt foarte toxice.
În lucrarea „Medicamentul, acest necunoscut”. apărută tot în această colecție, în anul 1985, precizam că punerea la punct a unui nou medicament implică în mod obligator parcurgerea a mai multe etape, pînă ce acesta să primească autorizația de vînzare și ca atare de folosire în practica de fiecare zi. Aceste etape sînt: etapa de screening (care constă din trierea efectelor interesante ale unei substanțe pe calea diverselor testări), etapa testărilor toxicologice și teratogene pe animale (cînd se studiază pe animale de laborator efectele toxice ale acestora ca și cele cancerigene), etapa primirii unei forme galenice (cînd viitorul medicament este asociat unui excipient chimic pur, care îi va servi de suport și de vehicul), etapa experimentării pe om sau etapa experimentării clinice (cînd respectivul medicament este folosit în spitale, sub strictă supraveghere clinică, pe loturi experimentale de bolnavi), și, în sfîrșit, etapa obținerii autorizației de punere în vînzare a medicamentului astfel experimentat. Practica a demonstrat însă că indiferent de aceste probe foarte importante, dar nu sută la sută infailibile, mai există una pe care noi am denumit-o PROBĂ ASUPRA TIMPULUI, scrisă după cum vedeți cu majuscule, și care este absolut infailibilă. Să ne concentrăm în continuare, din punctul de vedere al acestei probe doar asupra unui singur preparat de largă utilizare din grupul hipnoticelor – Fenobarbitalul. Acesta a fost descoperit și introdus ca atare în practică în urmă cu șapte decenii. Șapte decenii însă reprezintă aproape un secol, așa că, sub raport farmacologic, pot fi echivalate cu PROBA ASPRA A TIMPULUI. Il vom urmări în acest sens pe doc- torul Octavian Popescu care, apropo de această aniversare, a scris recent un articol în revista,,Produse farmaceutice” întitulat ,,Considerații critice la 70 de ani de la introducerea Fenobarbitalului în terapeutică”. La început precizează acesta utilizarea fenobarbitalului a cucerit teren de la o zi la alta, așa încît în perioada anilor 1915-1950 el ocupa primul loc în terapeutica afecțiunilor neuropsihice, utilizat inițial ca sedativ și hipnotic, și mai apoi ca anticonvulsivant major. A urmat perioada anilor 1950-1970, cînd locul său a fost luat, dacă nu în exclusivitate, în mare parte totuși, de alte medicamente din grupa hidantoinelor, benzodiazepinelor. oxazolidinelor etc. etc. În sfîrșit, după 1970 – adaugă autorul articolului cercetări minutioase de farmacoterapie și de neurologie deci mînă în mînă laboratorul cu clinica -au scos la iveală adevăruri necunoscute pînă atunci, (sublinierea ne aparține) privind modul de acțiune al drogului, în special în ceea ce privește întîrzierea mare a momentului apariției efectului său inhibitor asupra sistemului nervos central, determinat de resorbția lentă a substanței și de necesitatea acumulării ei în organism pînă la atingerea unui prag de acțiune. Aceste noi achiziții de farmacodinamie au permis reconsiderarea rolului Fenobarbitalului, nu atît ca sedativ și hipnotic, cît mai ales ca anticonvulsivant, ajungîndu-se la concluzia că, dacă pentru un efect sedativ sau hipnotic stau la îndemîna medicului numeroase alte medicamente, multe dintre ele cu efecte net superioare Fenobarbitalului. Acesta, în schimb, în ceea ce privește tratamentul de fond al epilepsiei, rămîne suveran, recîștigîndu-și – sperăm pentru totdeauna încrederea atît a medicului cît și a bolnavului în binefacerile pe care le poate aduce suferinței umane.
Anxioliticele, tranchilizantele minore sau ataracticele alcătuiesc cel de-al doilea grup reprezentativ de medicamente care, îndepărtind starea de anxietate și inhibînd emoțiile stresante, creează condiții propice pentru inducerea somnului. Medicamentele de acest gen fabricate în țară sînt: Diazepam, Hidroxizin, Meprobamat, Napoton și Oxazepam. Cîteva cuvinte despre fiecare dintre ele.
Diazepam. Este o substanță din grupul benzo-diazepinelor, exercitînd acțiuni tranchilizante, deci de liniștire a sistemului nervos, sedativ-hipnogene, anticonvulsivante, miorelaxante, adică de relaxare a mușchilor și stabilizatoare a tulburărilor neurovegetative. Este contraindicat în glaucom și miastenia gravis, așadar în miastenia gravă. Ca reacții secundare Diazepamul, mai ales cînd este folosit în doze mari, dă somnolență, perturbarea coordonării mișcărilor, hipotensiune arterială, mai ales la persoanele vîrstnice, ca și stări pseudoeuforice. Se prezintă sub formă de comprimate.
Hidroxizin. Reprezintă un tranchilizant minor care, pe lîngă efectele sedative pe care le des- fășoară, exercită și acțiuni antispastice. Preparatul este în general bine tolerat și nu creează obișnuință. Este contraindicat în primele trei luni de sarcină și în asocierea cu alcoolul sau cu medicamentele deprimante ale sistemului nervos central. Nu este recomandat pentru conducătorii auto. Este contraindicat, în sfîrșit, de a fi asociat cu medicamente anticoagulante din seria dicumarolului, predispunînd în acest caz la hemoragie. Se prezintă sub formă de comprimate și fiole.
Meprobamat. Exercită acțiuni tranchilizante, sedative și miorelaxante, adică de decontrac tare musculară. Este contraindicat în psihozele acute, în hepatita cronică și în agitatiile psiho-motorii. În perioada utilizării medicamentului, este necesar să se evite băuturile alcoolice, alcoolul potentînd acțiunea acestuia. Este contraindicat a fi folosit de către șoferi și de către cei care lucrează la mașini complexe și aceasta pentru simplul motiv că producînd relaxări musculare necontrolabile le poate crea acestora dificultăți în muncă. De asemenea este contraindicat copiilor sub limita de 3 ani. În doze mici poate produce ca reacții adverse greață, fenomene alergice, vărsături și diaree. In doze mari pot surveni tulburări severe și chiar grave, cum sînt somnolența și chiar coma. Este prezentat sub formă de comprimate.
Napoton. Reprezintă, la rîndul său, tot un tranchilizant minor cu acțiune specifică asupra anxietății. Acest medicament inhibă sau diminuă iritabilitatea și agresivitatea, fără a provoca stări de obnubilare, adică tulburări ale stării de conștiință în care funcțiile psihice sînt încetinite. Merită a mai ști că acest medicament nu este hipnotic și nu scade activitatea intelectuală, exercitînd însă acțiuni miorelaxante, anticonvulsivante și fiind un deprimant motor central. Prezintă două contraindicații obișnuite: insuficiența hepatică și cea renală, în stare gravă. Prezintă în schimb multe reacții adverse constînd din stări de somnolență și de apatie ce survin în special la persoanele în vîrstă, cărora le produce o scădere a tonusului muscular, favorizînd producerea accidentelor de tot felul. Tot Napoton-ul mai poate produce greață, constipație, edeme, respectiv umflături mai ales ale picioarelor, reacții care dispar la suprimarea medicamentului. Se prezintă sub formă de drajeuri. Oxazepam. Ultimul medicament din grupul medicamentelor anxiolitice, adică al tranchilizantelor minore, fabricate în țara noastră. Exercită acțiuni tranchilizante, deci anxiolitice, hipnotice, miorelaxante și spasmolitice, adică de suprimare a stărilor spastice. Se absoarbe rapid în tubul digestiv. Este contraindicat în sarcină, psihoze depresive, glaucom și miastenie gravă. Acest medicament trebuie luat cu multă grijă de către conducătorii auto și de către cei cu hepatită cronică și cu insuficiență renală. Nu se vor consuma băuturi alcoolice în perioadele de tratament cu Oxazepam, deoarece alcoolul îi potențează acestuia acțiunea. Reacțiile adverse în cazul acestui medicament sînt foarte rare, Oxazepam-ul fiind cel mai puțin toxic din toată seria medicamentelor ce provin din grupul benzodiazepinelor. Aceste reacții se concretizează în dureri de cap, excitație psihomotorie tranzitorie, amețeală. Se prezintă sub formă de comprimate.
În încheierea prezentării medicamentelor cu efect tranchilizant minor precizăm că ori de cîte ori tratamentul medicamentos al insomniilor devine de neevitat este de preferat ca în primul rînd să apelăm la ajutorul tranchilizantelor minore, așadar al anxioliticelor și numai într-al, doilea la acela al medicamentelor hipnotice și în special al barbituricelor. Fără a nega rolul important al tranchilizantelor minore este de preferat să nu apelăm totuși la ele decît în momentul cînd am epuizat toate celelalte mijloace terapeutice nemedicamentoase și în special de inspirație naturistă asupra cărora vom insista în subcapitolele următoare.
Neurolepticele mai sînt cunoscute cu denumirea de neurolitice sau tranchilizante majore. Ele exercită acțiuni complexe între acestea intrînd atenuarea stărilor tensionale, calmarea stărilor de hiperexcitabilitate, de asemenea, activitatea psihomotorie, inhibă pornirile agresive, favorizînd instalarea în organism a unui echilibru afectiv și emoțional însoțit de o stare de indiferență. Medicamentele de acest gen fabricate în țară la noi sînt: Clordelazin, Levomepromazin (Nozian), Raunervil, Romergan. Romtiazin, Tioridazin și Trifluoperazin. Cîteva cuvinte despre fiecare dintre ele.
Clordelazin. Este considerat un neuroleptic ,,banal” exercitînd efecte sedative intense, apoi antiemetice, constînd din combaterea stărilor de greață și vărsăturilor. Este bine de știut că tot acest medicament potentează acțiunea hipnoticelor, a calmantelor și anestezicelor. Este contraindicat în stări comatoase de orice fel, în insuficiență renală sau hepatică grave, în insuficiență respiratorie, în tulburări circulatorii cu tendință la tromboză. De asemenea este contraindicat conducătorilor auto. Același medicament se va lua cu precauție de către bolnavii suferind de adenom de prostată sau de glaucom, de către femeile gravide în primele trei luni de sarcină, de către cei suferind de hepatită cronică și ateroscleroză avansată. Reacțiile adverse ale Clordelazinului constau din somnolență, dermatite alergice, din hipotensiune arterială și din creșterea semnificativă a colesterolului. Se prezintă sub formă de drajeuri.
Levomepromazin. Neuroleptic major exercitînd acțiuni sedative, antiemetice, deci de anihilare a senzațiilor de greață și a vărsăturilor, hipotermizante, deci de scăderea a temperaturii, ca și de potentare a anestezicelor generale. Este contraindicat în hipotensiunea arterială, motiv pentru care nu se va asocia nici într-un caz cu medicamentele hipotensoare, adică care scad tensiunea arterială. De asemenea mai este contraindicat la bolnavii suferind de boli hepatice, renale sau cardiace grave, ca și copiilor sub limita de vîrstă de 12 ani (mai ales cînd este administrat sub formă injectabilă). Reacțiile adverse cele mai obișnuite constau din somnolență și amețeală, bolnavul care folosește acest medicament și în doze mai mari trebuind din acest motiv să stea la pat cel puțin în prima săptămînă. Se prezintă sub formă de comprimate și fiole.
Raunervil. Medicament tranchilizant, hipotensor și sedativ central foarte eficace. Este contraindicat în ulcerul gastroduodenal, în parkinsonism și epilepsie, în stările comatoase ca și în sindroamele depresive de tip melancolic. Este, de asemenea, contraindicat copiilor sub trei ani. Prezintă multiple reacții adverse constînd din diverse tulburări cardiovasculare, din accentuarea secreției gastrice, din scăderea tensiunii arteriale (mai ales cînd stăm în picioare). Mai poate prezenta iritabilitate, somnolență, depresiune, impotență sau diminuarea apetitului sexual și creșterea în greutate, modificări care cedează la încetarea tratamentului.
Romergan. Medicament foarte cunoscut și, ca atare, folosit, exercitînd acțiuni tranchilizante, hipnotice și antiemetice. Este contraindicat în stări de somnolență și depresive, în insuficiente renale și hepatice grave și în epilepsie. Este, în sfîrșit, contraindicat conducătorilor auto ca și acelora care lucrează la mașini complexe și asta din cauza tulburărilor de coordonare motorie pe care le produce medicamentul menționat. Se prezintă sub formă de drajeuri.
Romtiazin. Este un neuroleptic cu spectru larg și cu acțiune relativ moderată. El poate fi plasat, din acest punct de vedere, între neuroleptice și tranchilizantele minore. Exercită efecte sedative și antiemetice. Este contraindicat în coma barbiturică, boala ulceroasă, hipotensiune arterială, insuficiență hepatică ca și în tulburări ale circulației coronariene. Reacțiile adverse ale Romtiazinului sînt mult mai rare și mai slabe ca
ale celorlalte medicamente din grupul neurolepticelor. Pot fi avute totuși în vedere reactiile alergice, amețelile, hipotensiunea arterială, leucopenia, adică scăderea globulelor albe. Este prezentat sub formă de drajeuri și fiole. Tioridazin. Medicament tot din grupa neurolepticelor cu spectru larg de acțiune exercitînd în doze mari efecte antipsihotice, iar în doze mici potentînd acțiunea medicamentelor calmante, pe acea a medicamentelor hipnotice și antipiretice, adică care scad febra. Exercită de asemenea efecte tranchilizante. Este contraindicat în stări comatoase de tot felul, bolnavilor prezentînd leucopenie, adică globule albe sub limita normală, ca și în diverse boli de inimă. Tioridazin-ul se va administra cu prudență în aterio- scleroză, în bolile cardio-vasculare ca și la bolnavii cu convulsii în antecedente. Exercită multiple reacții adverse ca: somnolență, paloare, dureri de cap, constipatie alternînd cu diaree, insomnie, hipotensiune arterială, colorarea în purpuriu a urinei, diverse erupții cutanate, poliurie, adică creșterea eliminării de urină, parkinsonism, amenoree, adică oprirea menopauzei, etc. Se prezintă sub formă de drajeuri. Trifluoperazin. Reprezintă ultimul medicament din grupul mare al neurolepticelor fabricat la noi în țară. Exercită acțiuni anxiolitice, adică de suprimare a stărilor anxioase, și antiemetice Este contraindicat în diverse stări comatoase ca și în sindroame depresive accentuate, în boli hepatice sau renale severe ca și copiilor sub 6 ani. Interesant este că indicatiile acestui medicament sînt prezentate în volumul „Produse farmaceutice folosite în practica medicală”, editat de Ministerul Sănătății și în cadrul Editurii Medicale în 8 rînduri în vreme ce reactiile adverse în 38 de rînduri. Specificăm mai jos cîteva din aceste reacții adverse: insomnii fatigabilitate, adică oboseală, anorexie, adică diminuarea apetitului, diverse erupții cutanate, tulburări de acomodare, hipotensiune arterială marcată, potențarea anestezicelor și barbituricelor (motiv pentru care nu vor fi luate concomitent), etc. Preparatul se va administra cu precauție la gravide, la bolnavii cardiovasculari, la cei cu insuficiente renale sau hepatice, la cei cu tulburări retiniene, etc., etc.
