Tumorile

0
Tumorile

Preotul Kneipp atrage atenția în scrierile sale că minunata coada-calului face să stagneze fiecare tumoare benignă sau malignă și o dizolvă încetul cu încetul. M-am putut convinge singură de acest lucru. De ce sunt atât de puțin luate în considerare scrierile lui Kneipp? Câtor oameni bolnavi pe moarte li se poate oferi astfel o șansă de viață și de câtă suferință pot fi cruțați cei apropiați lor!

Cercetările mele au dovedit că în toate tumorile compresele cu aburi de coada-calului sunt de cel mai bun ajutor. Se iau 2 mini pline cu coada-calului, se pun plantele într-o sită și se atârnă peste o oală cu apă în clocot (se poate folosi și o oală de gătit sub presiune – o oală-minune). Coada-calului aburită, muiată și fierbinte se pune într-o pânză și se aplică acolo unde se află tumoarea, umflătura, abcesul, chistul, adenomul, melanomul, tumoarea papilară sau hematomul. În caz de boli foarte grave se începe încă de dimineață cu aplicarea compresei în pat și se lasă 2 ceasuri pe locul bolnav. După-amiază se repetă punerea compresei timp de 2 ore în pat, iar peste noapte ea este înnoită. Bolnavul trebuie să transpire și să stea la cald! Aceeași coada-calului poate fi întrebuințată de 3-4 ori. La prânz se aplică timp de 4 ore o compresă cu ierburi suedeze. Locul trebuie uns mai întâi cu untură de porc sau alifie de filimică, apoi se aplică o vată umezită cu bitter suedez, se pune deasupra o vată uscată pentru izolația termică, se acoperă cu o folie de material plastic și se leagă cu o bucată de pânză. Cu această compresă, bolnavul poate să umble prin casă sau să șadă. După scoaterea compresei se pudrează pielea, pentru a împiedica apariția mâncărimilor.

În caz de tumori, abcese sau umflături, care sunt plasate extern, pe epidermă, se pune terciul proaspăt cu frunze de pătlagină-îngustă sau lată și brânca-ursului (a se vedea „Cancerul ganglionilor limfatici”). Urmând tratamentul în mod regulat și continuu, poate surveni încă din a cincea zi o ameliorare și după 10-14 zile un rezultat dintre cele mai bune. Sucul proaspăt al măcrișului-iepurelui (se spală frunzele și se trec in stare umedă prin storcătorul electric de uz casnic) atinge și el prin ungerea locurilor bolnave performanțe bune.

Intern, se prescriu dimineața, 1/2 oră înainte de micul dejun și seara, 1/2 oră înainte de cină, câte 1 ceașcă cu ceai de coada-calului, iar pe parcursul zilei 11/2-2 litri de ceai dintr-un amestec de plante din 300 grame de filimică, 100 grame de coada-șoricelului și 100 grame de urzică (toate bine amestecate). In acest ceai se amestecă, dacă este posibil, de 6 ori pe zi (de fiecare dată la un interval de 1 ceas) într-o cană 3-5 picături de suc de măcrișul-iepurelui.

O femeie din Bavaria scrie: „V-am scris de curând că vecinul nostru, un bărbat de 48 de ani, tată a patru copii, a fost trimis acasă din spital foarte grav bolnav și disperat,  având o tumoare la cap și fenomene de paralizie. O jumătate a feței era deja paralizată și din cauza paraliziei ochiul din acea parte stătea complet închis. Medicii au spus că nu va mai deschide acel ochi niciodată. Vă puteți imagina ce ne-am mirat și bucurat când, la puține zile după ce a început să întrebuințeze conform sfaturilor dumneavoastră plante din <<farmacia Domnului>>, ochiul i s-a deschis din nou și omului îi merge iarăși mai bine. Când medicul familiei a venit să-l viziteze și a văzut ochiul deschis și starea evident ameliorată, a trebuit să ia loc pe un scaun de atâta uimire. A fost de părere că așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum niciodată!

Domnul Joachim M. din B./Allgäu se adresează la 25 iunie 1979 în scris redacției unui ziar german: „Referitor la atacurile din presa germană împotriva doamnei Maria Treben și a broșurii sale <<Sănătate din farmacia Domnului>> doresc să vă relatez cazul copilului meu: Daniela, născută pe 4 august 1973, a fost îngrijită de noi cât se poate de bine, dusă la toate examenele medicale preventive, chiar și la cele mai mici simptome de boală mergeam imediat cu ea la doctor și totuși nici un medic n-a putut recunoaște din timp amenințarea de moarte care plana asupra copilului nostru, ci abia când a fost prea târziu. Abia la începutul lui august 1978 s-a descoperit. Fetița noastră fusese foarte vioaie până atunci. Brusc a început să decadă de la o zi la alta, a devenit tot mai apatică și veșnic foarte obosită. După noi consultații medicale, la care nu s-a putut stabili nici un diagnostic precis, am internat-o pe fiica noastră într-o clinică de copii de lângă Augsburg.

După examinări de zile întregi care suprasolicitau forța fizică a copilului, ni s-a comunicat că fetița noastră este bolnavă de o tumoare incurabilă căreia nu i se putea veni de hac cu mijloacele de azi. Șansa de însănătoșire a fost cotată la 2-5 procente, pentru a nu ne spulbera total speranța. S-a trecut apoi la injecții cu cortizon, ca să se micșoreze tumoarea într-atât încât să devină eventual operabilă.

La începutul lui septembrie 1978 s-a făcut o încercare de operare, care a trebuit încheiată în stadiul incipient, întrucât copilul nostru risca să-și piardă tot sângele, în ciuda tuturor transfuziilor. Tumoarea se extinsese în toată regiunea abdominală, năpădise complet organele cele mai importante ca ficatul, vezicula biliară, splina și rinichii, strangulase aorta și arterele femurale, ceea ce ne explica de ce fetița nu mai putea fugi. Abia acum a început cu adevărat perioada de chin pentru copil. I se făceau mereu raze și injecții cu cortizon. Nu vă puteți imagina ce a însemnat asta pentru noi, părinții. Am stat în total șapte săptămâni zi de zi la patul copilului nostru în Augsburg, iar în prezența sa trebuia să râdem și să fim veseli. Numai acest lucru și solicita deja puteri sufletești imense. În același timp trebuia să privim cum fetița noastră devenea pe zi ce trecea mai puțintică și decădea tot mai vizibil. Din cauza razelor și injecțiilor cu cortizon nu mai putea să mănânce aproape nimic. O săptămână după operație s-a îmbolnăvit de icter, care s-a tot agravat. La început, doctorii au crezut că a fost cauzat de transfuziile de sânge.

După alte examinări repetate ce durau ore în șir a fost clar că tumoarea blocase scurgerea fierii; s-a propus o nouă operație pentru a provoca o scurgere artificială a fierii. La întrebarea mea dacă această operație era neapărat necesară, în loc de răspuns mi s-a pus o altă întrebare – dacă voiam să las copilul să moară din cauza nefuncționării ficatului. Ar fi fost o încercare la care copilul meu probabil că n-ar fi supraviețuit. S-a întâmplat ca exact în acea perioadă sala de operație să fie în renovare. Medicul care o trata a fost de părere că, deși operația era urgentă, se puteau aștepta cele zece zile până ce sala de operație va funcționa iarăși normal, întrucât acolo existau condițiile optime.

La insistențele mele ne-am putut lua fetița acasă pentru zece zile, căci în acest timp nu se putea face nimic în plus pentru ea în spital. Asta a fost la sfârșitul lui septembrie 1978. De-abia așteptasem acest moment. Printr-o cunoștință auzisem între timp de doamna Maria Treben căreia apoi i-am telefonat. M-a sfătuit la telefon să iau plantele descrise în broșura <«Sănătate din farmacia Domnului> la «Tumori maligne>>. În disperarea noastră nu mai știam ce să ne facem, iar după părerea noastră nu puteam înrăutăți astfel nimic, ci doar îmbunătăți. După cum am aflat ulterior, copilului nostru i se dăduse șansă de supraviețuire nu mai mult decât până la Crăciun. Doamna Treben ne-a spus la telefon că după cinci zile ar trebui să survină o ameliorare. Marea minune s-a întâmplat.

În a cincea noapte, copilul nostru a început să plângă, deși până cu puțin înainte țipase încă foarte tare de durere. Deodată am devenit oamenii cei mai fericiți. Ce se întâmplase? Sângele, care nu mai ajungea în venele de la picioare din cauza strangulării vaselor sangvine, a ajuns iarăși acolo, declanșând o senzație de picioare amorțite. Am avut astfel confirmarea că plantele medicinale începuseră să dea rezultat. La scurt timp înainte de termenul fixat pentru operație am observat o dispariție treptată a icterului, drept care am contramandat operația. Între timp, copilul nostru își pierduse însă tot părul din cauza injecțiilor. Puțin înainte de Crăciunul din 1978 am fost iarăși la un control în Augsburg, la care profesorul, o capacitate în acest domeniu, n-a mai constatat nici o tumoare. Pe baza radiografiilor s-au mai constatat numai pete de calcifiere, ceea ce ne-a dat ocazia unor noi speranțe. Totul s-a întâmplat în cca. Nouă săptămâni. Copilul nostru se simte până în ziua de azi foarte bine, este iarăși la fel ca înainte și am putut, datorită sfatului doamnei Treben, să-l avem lângă noi până acum deja cu o jumătate de an mai mult decât estimaseră medicii.

Aș dori să subliniez faptul că doamna Treben a ajutat în mod dezinteresat. Cu atât mai mirat sunt că doamna Treben este atacată acum în presa germană. Acesta este motivul pentru care v-am evocat cazul nostru. – Pentru a pune totul pe hârtie, ar trebui să scriu un întreg roman. Aș dori să-mi exprim încă o dată recunoștința față de doamna Treben pentru ajutorul său altruist. Pentru familia mea s-a petrecut un mare mira-

Relatarea suna foarte promițător și se putea crede că aici n-ar mai putea surveni complicații. Tumoarea, care invadase toate organele vitale, amenințând astfel viața micuței Daniela, se dizolvase și dispăruse cu ramificații cu tot. Și totuși, copilul a murit după vreo jumătate de an. Din păcate, n-am aflat această veste de la părinți, ci într-un mod foarte cinic, printr-un reporter german, care s-a aliat într-un chip nu foarte frumos murmurului general din presa germană împotriva mea. Cum de s-a ajuns totuși la acest sfârșit acum neașteptat după schimbarea în bine survenită în starea bolii mortale a micuței Daniela? Tatăl ei mi-a scris odată după cca. o jumătate de an că fetița făcuse brusc febră; mi-a mai scris atunci că după rezultatele favorabile ale analizelor medicale încetaseră tratamentul cu plante, „căci nu se poate forța un copil atât de mic să bea ceai de plante”. Nu, asta nu se poate. Părinții ar fi putut reuși însă cu inteligență și tact să convingă copilul să bea ceaiurile de plante. Boala era mortală, medicii n-au putut ajuta. Plantele din farmacia Domnului au fost cele care aduseseră ajutor. Ar fi ajutat cu siguranță și mai departe. Citiți, vă rog, la „Leucemie” relatarea despre micuțul Peter W.

Sfat important

Cantitatea mare de ceai indicată ar trebui respectată la orice boală malignă. Cantitatea care bolnavului i se pare mare poate fi biruită cu ușurință, luându-se mereu, la fiecare 15-20 minute, câte 1 înghițitură. Înainte ca stomacul să primească următoarea înghițitură, cea dinainte este digerată. Dacă bolnavul nu mai are poftă de mâncare. aceasta revine curând după ce a început să bea ceai. Și digestia începe să funcționeze normal. Consider ca foarte importante băile complete de cimbru în cazul bolnavilor lipsiți deja de orice vlagă, mai cu seamă atunci când le crește și febra. Bolnavul simte o revigorare surprinzătoare în starea sănătății, dacă nu chiar o schimbare radicală. În cazul multor boli de cancer incurabile se întâmplă să apară deodată o puternică retenție de apă. Se întrerupe atunci consumul cantității de ceai indicate și se beau în schimb 5 zile exclusiv 5-6 cești cu ceai de coada-calului, în înghițituri mici repartizate pe parcursul zilei. Dacă însă retenția de apă se retrage în ziua a treia sau a patra, se recurge iarăși la prima cantitate de ceai. Dacă după un timp apar din nou rețineri de apă se apelează iar la ceaiul de coada-calului. Cea mai importantă exigență în toate aceste boli este controlul medical regulat. Numai medicul poate recunoaște starea exactă a sănătății!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here