Din cele mai frecvent întâlnite, unele sunt considerate ca banale.
Nevii pigmentari sunt mici formațiuni pigmentate de la brun deschis până la negru, unele plane fără relief, altele ușor pigmentate cu suprafață netedă sau neregulată sau Aspră, câteodată și cu peri groși, maturi. Nevii aceștia apar de la naștere sau către pubertate, mai rar la vârsta adultă, fie solitari, fie multipli, zeci sau sute, alarmând adesea pe pacienți.
Foarte rar (unii nevi se pot maligniza spontan, de cele mai multe ori însă malignizarea survine după traumatizarea lor unică, brutală (lovit, tăiat, zgâriat) sau cronică repetată, mai ales în cazul nevilor localizați în unele regiuni expuse. Un alt factor de risc care poate să fie incriminat în unele cazuri este expunerea excesivă la radiațiile solare. Prevenirea transformării maligne constă în evitarea traumatizărilor sau îndepărtarea cât mai precoce a nevilor traumatizați, ca și a celor care au început spontan să-și schimbe aspectul de până atunci (creșterea lor în lățime sau înălțime, schimbarea nuanței, culorii etc.).
Celor cu nevi multipli și depășind diametrul de câțiva milimetri li se recomandă să nu abuzeze de expuneri la lumina solară.
Alte tumori benigne comune, pentru care mamele consultă pe specialiști, sunt angioamele. A par de la naștere sau curând după aceasta, uneori extinzându-se rapid. Cea mai frecventa localizare este fața, unde uneori poate să cuprindă suprafețe mari, inclusiv pleoapele și buzele. Pot să apară ca:
1) plane, în care pata roșie este fără relief; o varietate particulară cu afectarea concomitentă a părților moi și osoase subiacente este angiomul hemifacial, care constituie un veritabil handicap fizic și este foarte greu de tratat.
2) tuberculoase, tumori roșii proeminente cu suprafața neregulată, de diferite dimensiuni și
3) profunde, situate sub piele, care apare ușor albăstruie deasupra angiomului. Există și forme mixte, în care ultimele două tipuri se găsesc suprapuse. Angioamele sunt constituite dintr-o rețea densă de vase sangvine, proliferate în exces, care pot să rămână staționare după naștere sau care se pot dezvolta în continuare. O parte din ele se pot autoscleroza și resorbi spontan după ani și ani, dar puțini părinți au răbdare să aștepte acest moment, motiv pentru care angioamele sunt de regulă tratate cât mai precoce. Metodele sunt variate și alegerea lor se face în funcție de aspectul, dimensiunea, localizarea și vârsta copilului (excizie chirurgicală, electrocoagulare, cauterizare cu zăpadă carbonică sau azot lichid, iradiere cu raze X sau izotopi radioactivi etc.).
Alte două tipuri de formațiuni tumorale foarte comune, fiind întâlnite la numeroși indivizi după vârsta de 40 de ani si în a căror apariție joacă rol vârsta, soarele si predispoziția, sunt keratozele solare numite si senile si verucile seboreice.
Keratozele solare sunt mici plăci roz sau ușor pigmentate în brun, aspre la pipăit, cu margini rău delimitate, localizate pe fata mai ales la persoanele cu pielea mai decolorata (blonzi si rozati), în special la cei care prin natura proiecției se expun mult la soare (muncitori agricoli, pescari, grădinari, marinari), Ele pot evolua indefinit fără să-si schimbe aspectul, dar uneori pot sa degenerere în tumori maligne: de acces, este necesară consultarea medicului în cazul formelor care devin mai proeminente sau se ulcerează, pentru a fi îndepartate.