Teoria celor 5 elemente enunțată cu mai bine de 5 000 de ani în urmă consideră că universul este constituit din 5 elemente: apă, lemn, foc, pământ și metal, elemente aflate în perpetuă mișcare de producere și distrugere reciprocă. Încă din antichitatea chineză s-a considerat că intre aceste 5 elemente există relații constante. Ele se influențează reciproc și sunt condiționate unele de altele. Mișcările și transformările lor neîncetate realizează un ciclu de durată în cadrul căruia ele se succed continuu, fapt care a conferit acestei teorii și de numirea celor 5 mișcări. Producerea și distrugerea reciprocă sunt două aspecte inseparabile ale aceluiași fenomen. Fără producere nu pot exista fenomenele de naștere și dezvoltare a lucrurilor, iar fără distrugere nu se pot menține într-o relație echilibrată transformările și dezvoltarea acestora.
Teoria chineză a celor 5 elemente a stabilit o corespondență și analogii între natură și om, explicând cu ajutorul ei, atât fiziologia umană, cât și fenomenele patologice. Fiecare organ al corpului uman aparține unui element și grație proprietăților fiecăruia dintre aceste elemente se pot explica particularitățile activității fiziologice a organelor.
Teoria celor 5 elemente are deci ca fundament repartizarea materiei În 5 elemente guvernate de legile producerii distrugerii, dominației, agresiunii și influențării reciproce În vederea explicării proprietăților tuturor lucrurilor și fenomenelor și a relațiilor care există intre ele. În medicină legile teoriei celor 5 elemente aplicate atât la activitatea fiziologică, cât și la transformările patologice survenite în organismul uman vor servi drept ghid atât pentru examenul clinic și fixarea diagnosticului, cât și pentru aplicarea unui tratament corespunzător.
