Nasul sau piramida nazală este relieful situat pe linia mediană în partea mijlocie a feței, care are un rol determinant in alcătuirea fizionomiei proprii fiecărui individ. Piramida nazală este formată dintr-un schelet osos și fibro-cartilaginos, acoperit la exterior de tegument subțire și mobil in cele 2/3 superioare, aderent și gros in treimea inferioară a piramidei nazale sau lobulul nazal. Piramida nazală adăpostește in interior vestibulele nazale și fosele nazale propriu-zise. Vestibulele nazale constituie porțiunea inițială, anticamera focelor nazale, comunicând cu exteriorul prin deschiderea anterioară numită narinus. Sunt acoperite cu tegument și firișoare de păr numite vibrise, cu rol in filtrarea aerului, reținând particulele aflate in suspensie in atmosferă.
Fosele nazale propriu-zise sunt două culoare paralelipipedice situate de o parte și de alta a liniei mediane, separate intre ele printr-un perete despărțitor osteocartilaginos, numit septul nazal. Aceste culoare înguste in sens transversal permit trecerea aerului in timpul respirației; aerul suferă modificări la traversarea nasului. Pe peretele lateral al foselor nazale se găsesc trei reliefuri suprapuse de forma unor jgheaburi suspendate de partea superioară, numite cornete (inferior, mijlociu și superior), care măresc surafața de contact a aerului cu mucoasa nazală. În spațiul dintre fața laterală a cornetului și peretele lateral al foselor nazale, numit meat, se deschid formațiuni importante și anume, in meatul inferior se deschide canalul lacrimo-nazal, lacrimile contribuind la umezirea mucoasei nazale și dezinfectarea acesteia, în meatul mijlociu, se deschide sinusul frontal prin canalul fronto-nazal, celulele etmoidale anterioare și sinusul maxilar. În meatul superior se deschid sinusul sfenoidal și celulele etmoidale posterioare. Sinusurile paranazale sunt cavități situate in grosimea oaselor feței, pline cu aer și acoperite de o mucoasă în continuitate cu mucoasa pituitară care acoperă fosele nazale la nivelul orificiului de comunicare între ele. Ele se împart in sinusuri anterioare sau craniofaciale (sinusul frontal, sinusul maxilar și celulele etmoidale anterioare) și sinusuri posterioare sau craniobazale (sinusul sfenoidal și celulele etmoidale posterioare).
Fosele nazale au rol in respirație: aerul care trece prin etajul inferior sau expirator al fosei nazale este pregătit in vederea schimburilor gazoase care au loc în alveola pulmonară, prin purificarea lui, sterilizarea lui (prin activitatea covorului ciliar, a filtrării primare in vestibulul nazal, acțiunea bactericidă & lizozimului provenit din secreția lacrimală). De asemenea, aerul este încălzit, preluând căldura radiată de mucoasa nazali extrem do vascularizata in anumite zone cu suprafața mărită prin existența neregularităților aparatului turbinal (cornetele) suprafață apreciată de unii la 200 cm și umidificat prin încercarea cu vapori de apă. Nasul are rol și in olfactio, perceperea mirosului fiind condiționată de ajungerea particulelor purtătoare de miros la mucoasa olfactivă din etajul superior al fosei nazale. Nasul mai are rol in fonațio, bolile caracterizate prin astuparea nasului (obstructia nazalk) sau prin lărgimea exagerată a nasului sau a comunicării dintre nas, faringo și cavitatea bucala ducând la tulburări ale emisiunii vocii, care capătă un caracter particular, naronat, de voce înfundată – așa-zisa rinolalie închisă – în cazul obstructiei sau de rinofonie sau rinolalie deschisă în cazul comunicării anormale buco-faringo-natale. Împreună cu nasul, sinusurilo joacă rol do cavitate de rezonanta, esențială pentru anumite categorii de profesioniști vocali, cum ar fi artiștii lirici seu dramatici. Nesul are și rol de apărare, fiind punctul de plecare al unor reflexe, ca strinutul și apneea cu punct de plecaro nazal. Funcția olfactiva de percepere a mirosurilor este exercitată de fosele nazale, grație prezentei unui receptor sub forma celulelor neurosenzoriale olfactive in etajul superior al fosei natale, celule specializate in recepția substantelor chimice mirositoare ce ajung la suprafata ei o dată cu aerul inspirat. Tulburările funcei olfactive, respectar diminuarea osmia) sau abolirea mirosului (anosma) pot fi consecutive unor fenomene de obstrucție mecanică ce împiedică ajungerea particulelor mirositoare la mucoasa olfactivă sau consecutive mor procese de degenerescentă a celulelor receptoare olfactive (anosmia nervoasa). Tot de origine nervoasă sunt și tulburările calitative ale funcției olfactive și anume percepția eronată a unor mirosuri, așa-zisele paros mii sau mirosuri neplăcute (oncosmii). In fine, perceperea unor mirosuri care nu există halucinații olfactive) întâlnite in faza inițială de pilda a unor crize de epilepsie, sub formă de aură sau simptom premergător crizei propriu-zise.
