Sistemul muscular somatic, alcătuit la om, din aproximativ 434 de muşchi, reprezintă cca. 405 din greutatea corporală; din acest procent, 10% îl reprezintă muşchii netezi din pereţii organlor interne şi vaselor de sânge împreună cu muşchiul cardiac. Un muşchi striat este alcătuit din mai multe elemente: corpul muscular, tendonul, joncţiunea tendino-musculară, inserţia muşhiului, tecile sinoviale, vasele şi nervii muşchiului.
Fibrele musculare sunt unite între ele prin ţesut conjunctiv dispus în jurul sarcolemei, unde formează endomisiumul. Fibrele musculare se grupează în fascicule, înconjurate de asemenea de o teacă conjunctivă numită perimisium. Corpul muşchiului, care cuprinde, toate fasciculele de fibre musculare, este acoperit şi el de ţesut conjunctiv ce poartă numele de epimisium.
Tendonul reprezintă extremitatea albă sidefie, foarte rezistentă şi inextensibilă, de formă cilindrică sau lăţită a muşchiului cu care acesta se inseră pe os. În structura tendonului predomină fasciculele conjunctive care sunt în continuarea ţesutului conjunctiv intramuscular. Joncţiunea tendino-musculară, situată la locul unde corpul muscular se continuă cu tendonul, constituie o zonă de mare importanţă deoarece tendonul este foarte rezistent iar fibrele musculare sunt foarte elastice; în timpul contracţiei musculare puternice, această joncţiune este foarte solicitată şi aici se întâlnesc cel mai frecvent întinderile şi rupturile musculare pentru că aici este punctul cel mai slab al muşchiului.
Vascularizaţia muşchilor scheletici este foarte bogată, arterele pătrunse în muşchi, în ţesutul conjunctiv dintre fibrele musculare, se orientează paralel cu acestea din urmă. În endomisium se găseşte o bogată reţea de capilare ce aduc sângele oxigenat la fibrele musculare. Reţeaua venoasă epurează muşchiul de bioxidul de carbon şi de produşii de catabolism. Oamenii sedentari au 3-4 capilare pentru fiecare fibră musculară, în timp ce sportivii au 6-7 capilare, cu posibilitatea măririi numărului de capilare funcţionale, în timpul efortului.
Locul de pătrundere în muşchi a fibrelor somatice motorii şi senzitive, poartă numele de punct motor; odată pătrunşi în ţesutul conjunctiv al muşchiului, nervii se divid până la nivelul fibrelor musculare. Nervii senzitivi conduc informaţii de la nivelul proprioceptorilor musculari (fus neuromuscular, organ tendinos Golgi) privind durerea, starea de tensiune a muşchiului sau poziţia segmentelor corporale. Nervii motori reprezentaţi de axonii motoneuronilor α şi γ, conduc comenzi pentru mişcările voluntare sau involuntare unde se termină prin intermediul joncţiunii neuromusculare. Rportul dintre fibrele motorii şi cele senzitive la un muşchi, în mod normal este de 60/40.
Joncţiunea neuromusculară (placa motorie) este formată din butonii terminali şi ramificaţiile axonului motoneuronului pe de o parte şi sarcoleme fibrei musculare, pe de altă parte. între cele două componente se află spaţiul sinaptic de cca. 400 Å. Componenta presinaptică (butonul terminal) conţine vezicule cu acetilcolină, mediatorul chimic ce transmite impulsul nervos motor. Componenta postsinaptică (sarcolema fibrei musculare) conţine numeroşi receptori specifici colinergici de care se fixează acetilcolina, precum şi receptori enzimatici (colinesteraze) ce degradează mediatorul chimic în vederea unei transmiteri sinaptice normale.
Fibra musculară striată are o lungime cuprinsă între 1 mm şi 12 cm, iar diametrul de 10- 100m şi este formată din:
- membrana fibrei musculare (sarcolema) ce are rol în producerea potenţialului de acţiune şi în conducerea excitaţiei. Ea prezintă o serie de invaginaţii ce formează sistemul de tuburi transversale şi longitudinale, care transmit potenţialul de acţiune de la sarcolemă la miofibrile;
- reticulul sarcoplasmic cu rol important în controlul contracţiei musculare, foarte extensibil în fibrele musculare albe (specializate pentru contracţiile rapide);
- sarcoplasma reprezintă citoplasma din interiorul fibrei musculare în care sunt situate În sarcoplasmă se găsesc multe mitocondrii, la nivelul cărora prin procesele de oxidoreducere se eliberează energie ce se stochează sub formă de ATP;
- miofibrilele sunt în număr de câteva sute până la câteva mii în fibrele Fiecare miofibrilă conţine cca. 1500 de filamente de miozină dispuse în formă de hexagon şi cca. 300 de filamente de actină, dispuse câte 6 în jurul unui filament de miozină, astfel încât un filament de actină să fie dispus la egală distanţă de trei filamente de miozină vecine. Miozina şi actina reprezintă proteinele contractile.
Miofibrilele sunt organizate în sarcomere delimitate între ele de membrana Z, care traversează miofibrilele şi se fixează pe partea internă a sarcolemei. Sarcomerul reprezintă unitatea contractilă, care are o lungime de 1,5-3,5 m, lungime la care sarcomerul poate să genereze cea mai mare forţă de contracţie. Când fibra musculară este întinsă dincolo de lungimea de repaus, capetele filamentelor de actină nu se mai suprapun peste cele de miozină şi tensiunea dezvoltată în contracţie este 0 (situaţie rar întâlnită); o contracţie cu eficienţă maximă se produce când lungimea sarcomerului este cuprinsă între 2-2,2 m.
Observat la microscopul electronic, fiecare sarcomer este format dintr-un disc întunecat şi flancat de două jumătăţi de discuri clare. Discul clar prezintă numai filamente de actină, iar discul întunecat prezintă miofilamente de miozină şi printre ele şi microfilamente de actină. Un capăt al filametului de actină situat în discul clar se fixează pe membrana Z şi celălalt capăt delimitează în mijlocul discului întunecat membrana H.
