Pe lîngă casă se pot cultiva toate speciile de pomi și arbuști fructiferi potrivite zonei respective. Suprafața rezervată fiecărei specii sau numărul de pomi și arbuști va fi mai mare sau mai mic în funcție de mărimea grădinii. Ca principiu, la stabilirea sortimentului se va urmări introducerea speciilor și soiurilor puțin viguroase, care să dea producții mari, de calitate și în fiecare an.
Mărul trebuie să ocupe primul loc pentru că fructele se păstrează mult în stare proaspătă, pot fi deshidratate sau folosite pentru compot, marmeladă, sirop, cidru etc. Acestea conțin: pînă la 17% zaharuri; 1,30% acizi organici; circa 0,5% proteine; vit. C, A etc. în proporții bine echilibrate care le fac plăcute și ușor asimilabile de către organism.
La introducerea în cultură se va tine seama de particularitățile biologice ale soiurilor, folosind portaltoiul și agrotehnica corespunzătoare. În principal mărul va fi extins în zonele de deal și submontană, iar în stepă se vor asigura condiții de irigare.
Crește bine în zone cu temperatura medie anuală cuprinsă între 7 și 10°C suportînd geruri pînă la -32°C și chiar -38°C. Față de regimul pluviometric (ploi) cerințele sînt determinate de portaltoi. În general reclamă 550-750 mm precipitații anuale și cu cît portaltoii sînt mai puțin viguroși cu atît nevoia apei în timpul verii este mai mare și permanentă. Merge pe soluri brune de pădure, podzoluri etc., luto-nisipoase, luto-argiloase, cu reacție ușor acidă spre neutru (pHpotențialul în hidrogen-6,2-7,2).
Părul se cultivă pentru fructele valoroase, din de vedere alimentar, atît în stare proaspătă cît și prepunct lucrate în marmeladă, compot, cidru, sue etc. Acestea conțin pînă la 16% zaharuri; 0,14-0,17% substante pectice, acizi organici, săruri minerale, vit. C (0,64,7 mg/% etc.).
Altoit pe gutui se poate cultiva în zonele mai umede de ses și în delta; are port pitic și ocupă un spațiu destul de redus. Altoit pe sălbatic sau franc are aceeași arie de răspîndire ca și mărul, putînd fi introdus în zona dealurilor și submontană cu climat mai rece. Merge bine în regiuni cu temperatura medie anuală cuprinsă între 7 și 10,5°C și suportă temperaturi pînă la -28°C cînd este altoit pe portaltoi viguroși. Cînd se folosește gutuiul ca portaltoi, nu rezistă la temperaturi sub -27°C. Preferă cam același regim de precipitații ca și mărul iar altoit pe gutui trebuie irigat. Având rădăcina mai pivotantă, cere soluri adînci, afînate, fertile. Dată fiind durata relativ scurtă de păstrare telor mai ales la soiurile de vară și toamnă -, la a frucstabilirea sortimentului se va căuta asigurarea unui conveier varietal, timp cît mai îndelungat.
Gutuiul va fi cultivat pentru fructele care conțin 6,60-12,9% zaharuri; 0,60-1,76% acizi organici; circa 10% pectine; 10-38 mg 0% vit. C etc. și se folosesc pentru compot, dulceață, peltea, gem, marmeladă, mîncăruri cu carne etc. O particularitate a acestei specii este că se poate planta și pe porțiunile de teren mai umede, din zonele cu ierni blinde și temperatura medie anuală mai mare de 9°C. Rezistă pînă la -28°C.
Prunul dă fructe, care pot avea pînă la 18% zaharuri, circa 20% acizi, substanțe tanante, vit. C etc., foarte apreciate pentru consum în stare proaspătă și deshidratate. Prunele constituie o materie primă valoroasă pentru prelucrare în compot, dulceață, gem, magiun, diferite mîncăruri, țuică. Fiind rustic (se adaptează la condiții mai grele de viață) poate fi cultivat în toată țara, ținînd seama de particularitățile biologice ale soiurilor. Rezistă pînă la -31°C și preferă soluri argilo-nisipoase, nisipo-argiloase, de luncă etc. Datorită sortimentului bogat este posibilă introducerea soiurilor cu coacere eșalonată, timp cât mai îndelungat.
Cireșul deși are port viguros nu trebuie să lipsească din grădina de lîngă casă pentru că fructele se coc timpuriu și sînt valoroase în consum atît în stare proaspătă cît prelucrate. Acestea conțin 10-17% zahăr, circa 1% acizi, substanțe tanante, pectice, proteine, săruri de potasiu, calciu, fier, vit. C etc. Lemnul se folosește pentru mobilă. În cultură merge pînă la 500 m altitudine, dar nu în zone afectate de brume și geruri tîrzii de primăvară. Dacă nu are suficientă lumină, crește încet, dă rod puțin și este sensibil la boli. Rezistă bine la gerurile din timpul iernii. Preferă soluri ușoare, cu apa freatică mai jos de 2 m.
Vișinul excelează prin rusticitate și valoarea fructelor. Acestea conțin pînă la 14% zahăr, 2-2,50% acizi, substante tanante, substanțe pectice, proteine, diferite substante minerale, vit. C etc. și se folosesc pentru prepararea de compoturi, gemuri, dulceturi, băuturi răcoritoare și alcoolizate, pentru deshidratare etc. Este valoros și pentru că multe soiuri au portul pitic sau coroana restrînsă, fiind ușor de întreținut și recoltat. Se poate cultiva pe întreg teritoriul țării, pînă la 1 000 m altitudine, la umbră și la soare.
Caisul îmbogățește sortimentul cu fructe bune pentru consum și prelucrare. Acestea conțin pînă la 15% zaharuri, 1-2% acizi, substante pectice, pînă la 20 mg % vit. C, substante tanoide, proteice, săruri minerale, celuloză etc. și se folosesc pentru compot, dulceață, marmeladă, gem, suc, băuturi alcoolice (lichior, caisată) sau deshidratare. Sămînța este bună la prăjituri iar coaja sîmburelui se valorifică în industria chimică. Are condiții optime de cultură în sudul țării dar poate fi introdus și în jumătatea de nord, pe locuri adăpostite, ținînd seama că este exigent față de căldură și lumină. Rezistă pînă la -27°C dacă gerul nu survine brusc. Cere soluri ușoare, permeabile.
Piersicul face parte din speciile a căror fructe sînt mult solicitate pentru consum în stare proaspătă și prelucrare, avînd soiuri cu coacerea eșalonată de la începutul lunii iunie și pînă la sfîrșitul lunii octombrie. Fructele conțin pînă la 15% zaharuri, acizi, taninuri, substante pectice, proteice, 5-27 mg % vit. C, 0,61 mg % vit. A, vitaminele B, și B2, săruri de potasiu, fosfor, iod etc. Conținutul în apă ajunge pînă la 90%In prelucrare, piersicile se folosesc pentru compot, dulceață, gem, suc, băuturi alcoolice și se pot deshidrata. Pomii fiind mici asigură o densitate mare în grădină. Are condiții propice de cultură în Dobrogea, stepa Munteniei, a Olteniei, în Banat, Crișana și sud-estul Moldovei. Rezistă pînă la -24°C și preferă soluri afinate, revene cu un conținut ridicat în calciu și adăpostite.
Nucul este specia de la care în afara fructelor se pot valorifica toate părțile lemnoase și vegetative. Fructele conțin pînă la 75% grăsimi, 12-250% substante proteice, vit. C etc. Cînd sînt verzi, acestea se pot folosi pentru dulceață, lichioruri etc. iar miezul copt, în patiserie. Deși pomul crește înalt, poate fi format și cu coroană joasă sau aplatizată pe direcția rîndului.
Frunzele, scoarța și lăstarii se folosesc în industria chimică, farmaceutică, medicină etc. iar lemnul este neîntrecut pentru mobilă. Pomul rezistă pînă la -30°C; florile bărbătești (amenții) sînt însă sensibile la ger și din această cauză nu se va planta pe vai sau în lunci bîntuite de curenți reci de aer. Alunul crește sub formă de tufă în grădinile din zonele submontane și de deal. Fructele contin pînă la 70% grăsimi, circa 20% substante proteice, săruri minerale, vit. B și C etc. și sînt bune pentru prăjituri, în industria alimentară, chimică și în medicină. Fixează bine terenul antierozional, pentru că are un sistem radicular superficial și foarte dezvoltat. Migdalul crește ca arbore și are condiții bune pentru cultură în sudul țării. Ca și la celelalte nucifere, fructele au un conținut ridicat în substante grase pînă la 60%, substante proteice pînă la 35% zaharuri, pînă la 20%, săruri minerale etc. Miezul se poate folosi la prepararea diferitelor prăjituri, precum și pentru extragerea uleiului. Din coajă se face cărbune medicinal iar învelișul verde se folosește la fabricarea săpunurilor. Lemnul, fiind dens, este bun pentru obiecte de artizanat.
Castanul comestibil are condiții corespunzătoare de cultură în anumite depresiuni din Oltenia, Banat, Maramureș și sud-estul Transilvaniei, unde crește și spontan. Fructele conțin pînă la 370% amidon, peste 90% substanțe proteice, 4-30% zaharuri, substanțe grase, celuloză etc. putând fi consumate fierte, prăjite sau măcinate precum și ca făină în cofetărie. Portul înalt permite cultura unui număr redus de exemplare pe lîngă casă, deoarece ocupă spațiu mult și umbrește alte culturi.
Cornul este o specie care merită mai multă atenție. Se pretează în special pentru gospodariile situate în zona de deal și munte. Plantele nu au pretenții deosebite față de sol și produc mult și în fiecare an. Fructele conțin zaharuri, acizi, substanțe pectice și tanoide, fiind bune pentru deshidratare, dulceață, pastă, marmeladă și băuturi alcoolizate, dietetice. Este printre primele plante melifere care-și deschid floarea primăvara devreme.
Dudul merită să fie introdus în cultură pe întreg teritoriul țării, pentru producția de fructe, frunze și lemn. Fructele conțin mult zahăr și sînt bune pentru consum în stare proaspătă sau prelucrate cu anumite ingrediente (substante adăugate) în dulceață, marmeladă, pastă sau băuturi alcoolice. Frunzele sînt folosite în hrana viermilor de mătase iar lemnul este exceptional pentru butoaiele de capacitate mică în care se învechește tuica.
Smochinul crește ca tufă și poate fi cultivat în grădinile adăpostite din zona litoralului Mării Negre, în Oltenia și Banat, unde temperatura din timpul iernii nu scade sub -15°C. Fructele, bogate în zahăr ușor asimilabil, acizi, vit. A și B etc., se pot consuma ca atare, deshidratate sau prelucrate în dulceață și băuturi alcoolice.
Căpșunul are condiții bune de sol și climă pe întreg cuprinsul țării și asigură valorificarea intensivă a terenului, prin numărul mare de plante care intră la unitatea de suprafață. Este apreciat datorită coacerii timpurii, productivității și marii valori alimentare și comerciale a fructelor. Acestea conțin 5-12% zaharuri, circa 1,50% acizi, săruri de fier, fosfor, vit. C etc. în proporții armonizate. În afară de consumul în stare proaspătă sau însiropate, din căpșuni se face dulceață, gem, sucuri, se folosesc la prăjituri etc.
Fragul are același port, și se cultivă pentru aceleași întrebuințări ca și căpșunul.
Afinul crește ca tufă de diferite forme și mărimi fiind specia potrivită pentru grădinile din zona munților. În afară de zaharuri și acizi, fructele conțin substante pectice, vitaminele E, C și A, săruri minerale, substanțe tanante etc. și se pot consuma în stare proaspătă, deshidratate, sau prelucrate ca dulceață, suc, sirop, afinată sau lichior. Nu este pretențios față de sol, dar cere ca acesta să aibă reacție acidă.
Coacăzul este arbustul cu mari perspective pentru grădinile din zona mai răcoroasă a țării. Dintre speciile cunoscute merită multă atenție coacăzul negru ale cărui fructe conțin peste 200 mg vit. C la 100 g.
De la unele soiuri fructele se pot consuma și în stare proaspătă; în general însă, se folosesc pentru dulceață, gem, suc, sirop și vin cu calități medicinale deosebite. Fructele coacăzului galben și roșu se consumă în stare proaspătă sau se folosesc pentru prepararea băuturilor.
Agrișul însoțește coacăzul ca zonă de cultură, și crește sub forma unor tufe de talie mai mică. Fructele conțin zaharuri, acizi, substanțe pectice și vit. C, fiind bune pentru consum în stare proaspătă sau prelucrate în vin, dulceață etc. Avînd tufa cu o formă simetrică se poate folosi și ca plantă de ornament.
Zmeurul este caracteristic pentru grădinile din zona submontană și montană unde crește și spontan. În cultură se vor introduce soiuri selectionate, productive. Fructele conțin pînă la 11% zaharuri, acizi, substanțe proteice și vit. C. Dintre acizi se remarcă acidul citric și cel salicilic, cu proprietăți antireumatice. Din fructe se face dulceață, gem, sucuri răcoritoare foarte apreciate și băuturi alcoolice sau alcoolizate.
Murul este ceva mai exigent decît zmeurul față de căldură și se cultivă și în zonele colinare. Fructele contin mai puțin zahăr și se folosesc pentru dulceață, gem, suc, sirop etc.
Trandafirul pentru dulceață se poate cultiva în toată tara întocmai ca și trandafirii de ornament. Conditia de calitate care se pune este ca floarea să fie cît mai bogată în petale, să aibă culoarea rosu-închis și să fie cît mai aromată. Din petalele de trandafir se pot face: dulceață, gem, sirop sau însiropate se folosesc la diferite prăjituri. Maceratul de petale de trandafir pus în alcool poate fi folosit la frecții.
Image by aleksandarlittlewolf on Freepik
