De mult timp se cunoaște faptul că un infailibil metronom cosmic, exercită influențe precise în univers și în viață. Grație lui cei care țin de biologia materiei vii, se supun unor ritmuri nu numai inevitabile, ci și profund modificatoare. Această particularitate esențială, constind din pliere și obediență, în fața acestor ritmuri, reprezintă una dintre cele mai interesante caracteristici ale materiei vii. Dictatura ritmurilor este resimțită nu numai de fiecare plantă sau animal, luate în ansamblu, ci și de aproape fiecare din organele lor constitutive luate separat. Orologiile interne și externe indică animalelor care hibernează cînd să se retragă în vizuine. iar păsărilor care migrează, cînd să se aștearnă spre nesfîrșitele lor drumuri sezoniere. Grație acestei dependențe cu caracter complex, sintem în permanentă interactiune cu evenimentele cosmice. O multitudine de ritmuri marchează această dependență. Este vorba de ritmurile sezoniere impuse de rotația pămîntului în jurul soarelui, de ritmurile bianuale concretizate de hibernația și estivația unor animale, de ritmurile tidale, respectiv marcate de maree și concretizate în flux și reflux, de ritmurile selenare, circadiene și nictimerale. Ultimele două fiind dintre cele mai importante pentru biologia umană. Denumirea de ritm circadian, provenind de la cuvintele latine circa dies, și însemnînd circa o zi, vizează așadar ritmul celor 24 de ore, atît de adînc întipărit în structurile noastre. Alternanța noapte-zi alcătuiește la rîndul ei ritmul nictimeral. Este vorba despre acel ritm care îl condiționează, după cum vom vedea mai tîrziu, pe acela de veghe somn.
De altfel, întregul organism reprezintă un conglomerat de ritmuri. Nu există organ care să nu-și aibă propriile sale ritmuri de funcționare. Sistola și diastola, inspirația și expirația, metabolismul și catabolismul, contracția și relaxarea, starea de veghe ca și cea de somn, activitatea și repaosul, etc., etc., reprezintă doar câteva mostre din inepuizabila ritmică a organismului. Bioritmurile reprezintă pentru ființa umană mijloace nu numai eficiente, ci și indispensabile de apărare și de supraviețuire. Tot ele reprezintă forme de adaptare a funcțiilor vieții la factorii mediului ambiant, cu rol atît de precis în conservarea speciei și în buna desfășurare a proceselor vitale, ca și metode de expresie a permanentului dialog dintre om și natură. Agitația nocturnă a bătrînilor, a alcoolicilor, a acelora prezentînd tulburări psihice de tip crepuscular, apărînd în timpul somnului și păstrînd posibilitatea de a executa acte motorii complexe (mersul pe gard, pe streșini, etc.), cunoscuți în medicină sub denumirea de somnambuli, indică certe dependențe de influențele nictimerale asupra comportamentului psihic.
În afară însă de inevitabilele orologii externe, de care am vorbit mai sus, mai există tot inevitabile orologii interne, ale căror comenzi ne vin ca atare din interiorul organismului și care, după cum s-a constatat, sînt profund implicate în reglarea numeroaselor mecanisme biologice. Desigur, între orologiile externe, siderale, și acelea interne, corporale, există interacțiuni și condiționări. Oricum, încă nici într-un caz nu vom merge pe ideea, profund eronată, că orologiile interne sînt mai putin importante și, ca atare, pot fi minimalizate. În acest sens, subliniem faptul că nici într-un caz nu ne putem sustrage ritmurilor pe care le emit acestea. Desigur, orologiile externe cu ritmurile lor le pot influența pe cele interne, dar nici într-un caz nu le pot anihila sau desființa.
Majoritatea ritmurilor circadiene variază, de exemplu, cum e normal de altfel în perimetrul ciclului reprezentat de veghe-somn, dar Cu toate acestea, ele rămîn în ansamblu mai mult sau mai puțin independente la modificarea sau suprimarea ciclului menționat. Și, într-adevăr știm că putem reduce după voie durata somnului, îl putem provizoriu chiar suprima, după cum îl putem deplasa între alte repere cronologice. Modificînd ritmurile circadiene, ele se vor desfășura normal indiferent de faptul dacă dormim sau nu. Revenind la ritmurile interne, vom preciza că ele se împart după frecvența lor în trei mari categorii și anume: ritmurile de înaltă frecvență, cele de frecvență medie și, în sfîrșit, ritmurile de joasă frecvență. Cele din prima categorie se întind ca durată între câteva fracțiuni de secundă și câteva minute, cum este situația la ciclul respirator (3-4 secunde), la acela al pulsației cardiace, înregistrată pe electrocardiogramă, și care este de circa 0.9 secunde, sau cum este situația la ciclurile chimice ale membranelor celulare, care sînt de domeniul fractiunilor de secundă. In categoria ritmurilor de frecvență medie intră ciclurile circadiene cu toate modificările de secreție ale diverselor organe, pe care acestea le ritmează inclusiv ritmurile ce țin de ciclul somn-vis. Ritmurile de joasă frecvență se înscriu într-un registru de durate foarte variabile, ce merg de la 90 de secunde, câte revin în medie ciclulur somn-vis, la 2, 7, 9, 14, etc., zile, câte revin ciclu- rilor anumitor boli mentale și psihice și, în sfîrșit, la circa 28 de zile, cât revine de regulă ciclului menstrual.
Precizam mai sus că ritmurile externe, siderale. le pot influența pe cele interne, corporale, dar nici într-un caz nu le pot anihila sau desfiinta. exemplificînd aceasta cu faptul că modificînd ritmurile circadiene acelea interne legate de ciclul veghe-somn, nu se vor resimți de la această realitate. Dovada cea mai peremptorie pe această linie ne-o furnizează locuitorii din nordul Norvegiei ca și eschimoșii care, chiar atunci cînd înfruntă zilele continui, așadar fără de noapte, cum este situația în cazul verii polare, își fac nestingherit somnul de 6-8 ore, cu care s-au obișnuit, chiar dacă lumina, sincronizatorul obișnuit al activităților diurne, inundă în mod permanent cadrul ambiental.
Nenumărate experiențe au fost efectuate în lume de către cercetători care, în mod voluntar s-au transformat în subiecți de experiență. spre a vedea cum reacționează organismul în absența totală a reperelor obișnuite spatio- temporale. Cea mai celebră dintre aceste experiențe aparține speologului francez Michel Siffre care, în 1962 s-a izolat în mod deliberat în peștera Scarasson din Franța, unde a stat 58 de zile, rupt cu desăvîrșire de reperele mentionate. El voia să demonstreze că ritmurile biologice ale omului sint endogene și ele suferă cînd sînt tulburate, fără o prealabilă perioadă de tranziție. În afară însă de aceasta, sus-numitul a mai demonstrat ceva și mai im- portant, și anume că ziua biologică a omului nu se suprapune decit aproximativ pe cea solară. Mai precis, Siffre a demonstrat că menționata zi biologică se prelungește pînă la o medie de circa 25 de ore, în loc de 24 cum este situatia în îmod obișnuit. La alte vietăți, aceeiași zi biologică merge și pînă la 28 ore, sau chiar mai mult. Rețineți însă că și timpul consacrat zilnic somnului crește în aceleași proporții. Eroul nostru, Michel Siffre, era convins că nu dormea decit 7 ore pe zi, în văgăuna sa de la Scarasson. Înregistrările efectuate acolo au dovedit însă că el consacra în medie 9 ore și 5 minute somnului.
Indiferent însă de experiența lui Siffre, ca și de altele asemănătoare ei, acestea nu infirmă o realitate de necontestat și anume, aceea că omul este „programat” pentru a se reface noaptea și pentru a-și exercita activitatea la lumina soarelui. Soarele împreună cu luna și-au imprimat profund ritmurile în moștenirea genetică ce ne revine. Dar unde anume, în cortexul nostru, se află elementul care comunică” acest sens al timpului? – se întreabă în mod justificat cercercetătorii în problemă. Un cunoscut fiziolog din cadrul Facultății de medicină de la Harvard. S.U.A., și anume doctorul Martin Monroë presupune pe baza unor studii pe care le-a întreprins, că elementul de care am vorbit mai sus tine de așa-numitul nucleu suprachiasmatic, un grup de neuroni ce primește impulsurile din afară direct prin ochi și, în consecință. că acesta ar fi misteriosul stimulator care informează celelalte zone cerebrale care elaborează și dirijează miile de funcții ale organismului, printre care și pe aceea a somnului. In general vorbind, știm că animalele pot fi calificate după natura somnului lor în diurne și nocturne. Cu toate acestea, știm foarte bine că unii văd o tragedie în răsăritul soarelui, și asta pentru simplul motiv că ei simt nevoia să se culce tirziu și să se trezească cât mai tirziu, simtind un apetit special de a lucra ca și o bună dispoziție numai în cursul nopții, în timp ce alții, dimpotrivă, seara se simt lipsiți de vlagă, motiv pentru care se culcă cât mai repede posibil, trezindu-se în schimb matinal, bine dispuși și cu chef de lucru, care nu-i părăsește în prima jumătate a zilei. Primii intră în categoria oamenilor-bufnită, după cum foarte sugestiv s-a exprimat în acest sens un cercetător sovietic A. M. Tonkin. iar secunzii în acea a oamenilor-ciocîrlie. Toată această particulară reactivitate nu este străină desigur de influența bioritmurilor ca și de parti- cularități înnăscute ale ritmului somnului. Acest aspect al reactivității umane, merită însă să fie abordat mai în profunzime, ceea ce ne propu- nem să facem în rîndurile ce urmează.
Mai întîi merită să creionăm trăsăturile caracterologice și comportamentale ce revin așa- numiților oameni-bufniță, de care am vorbit mai sus, etichetați de către cercetătorii de limbă franceză cu denumirea de „,couchetard”. ceea ce tradus însemnează care se culcă tîrziu. Cei din această categorie amînă momentul așezării în pat, căutîndu-și în acest scop tot felul de activități profesionale sau extraprofesionale, și afișînd un tonus psihic ca și un apetit neobișnuit pentru acest interval de timp. In contul tonusului psihic de care am vorbit mai sus, aceștia sînt mari amatori de spectacole, de vizite ca și de ieșiri din casă, în contul diverselor scopuri. Într-adevăr, la aceștia procesul de adormire durează mult, electroencefalograma demonstrîndu-ne prin croșetele sale că somnul profund se instalează abia spre dimineață, motiv pentru care trezirea se face cu anevoie, fiind însoțită de proastă dispoziție și adinamie, stări care se estompează pînă la dispariție abia la prînz, sau chiar în cursul după-amiezii. La rîndul lor oamenii-ciocîrlie, sau „léve-tôt” cum le spun francezii, adică aceia matinali, care se trezesc devreme, dimpotrivă caută să se culce cât mai devreme posibil, adormind foarte repede, uneori chiar instantaneu, și trezindu-se dimineața în zori, cel mai adeseori spontan, bine dispuși și cu apetit de lucru, apetit care îi tine de obicei pînă la primele ore după prînz. Traseul electroencefalografic ne evidențiază la aceștia un somn foarte profund, care survine chiar din primul ciclu; tot devreme survine și somnul paradoxal. Desigur toate aceste trăsături au în marea lor majoritate un suport genetic și, ca atare, este inutil orice efort de a transforma omul- bufnită în omciocîrlie, sau viceversa. Totuși, nu sînt rare cazurile cînd educația și obișnuințele familiale, fie că accentuează trăsăturile ereditare menționate, fie creează deprinderi în contul cărora un individ care se plasează din punct de vedere al particularităților somnului între aceste două extreme, devine un fals nocturn, deci un „,couchetard”, sau un fals matinal, deci un „léve-tôt”. Astfel stînd lucrurile, desigur că un copil sau un adolescent care în loc să fie trimis la culcare odată cu venirea nopții, este luat de părinți la vizionarea programelor TV în totalitate, la vizite sau la spectacole, și asta în mod durabil, are toate șansele să-și deterioreze ritmurile naturale în materie de somn, pe care le înlocuiește cu altele noi, dobîndite.
Image by senivpetro on Freepik
