Da, într-adevăr, instalîndu-ne în pat pentru a dormi, este din anumite puncte de vedere ca și cum ne-am instala într-un transatlantic, într-un avion de cursă lungă, care ne vor purta spre un alt continent, sau, oricum, spre locuri foarte îndepărtate și necunoscute, în comparație cu acelea pe care le locuim și care, ca atare, ne sint cunoscute. Tot așa, încredintindu-ne patului spre a ne reface resursele energetice, fizice și nervoase pe calea somnului, este ca și cum ne-am încredința unei băi miraculoase sau unei mări calde, și aceasta miraculoasă în care intrăm cu voluptate și in care ne dezagregām inotînd, pentru ca după inde- lungi și imprevizibile aventuri, să ne recompunem în cele din urmă și să ieșim la suprafață complet revigorati. Și, în sfirsit, scufundindu-ne în somn este ca și cum ne-am lăsa purtați de un vint favorabil spre locuri cu totul necunoscute, unde respirăm un alt aer și unde vedem alte lumi, pentru ca, în cele din urmă. dimineata, același vint să ne depună în același pat din care ne-a luat, lăsîndu-ne acolo complet refăcuti.
Indiscutabil, dacă ne imaginăm viața sub forma unei monede, existența noastră diurnă, cu alte cuvinte așa-numita stare de veghe ar reprezenta o față a acestei monede, în vreme ce starea de somn, reversul ei. Și tot indiscutabil, dacă ne-am imagina organismul uman sub forma unei clădiri, a unei case deci, unul din cei patru stilpi de rezistență plasați la cele patru colturi ar fi constituit in mod obligatoriu de către somn, ceilalți stilpi reprezentînd alimentatia, digestia și mișcarea.
Ce reprezintă, așadar, somnul pentru om? Mult, enorm de mult, din moment ce un om sănătos care a ajuns să trăiască 70 de ani, de exemplu, vîrstă pe care civilizația modernă aproape că i-o garantează, doarme pe parcursul acestor șapte decenii în jur de 23 de ani, ceea ce reprezintă o treime din viață. Și, imaginați-vă acum că acest îndelung interval de timp sacrificat pe altarul somnului este traversat de vise, după cum s-a demonstrat de pe poziții riguros științifice, din moment ce cel puțin două ore pe noapte le petrecem în lumea bizară și fantastică a simbolurilor onirice. Este, asadar, în afară de orice îndoială, că somnul și sub produsele sale – visele – alcătuiesc unul dintre stîlpii principali de rezistență ai clădirii umane. Din acest motiv, Homer nu exagera deloc atirmînd în Odiseea că „somnul este marele stăpîn al zeilor ca și al tuturor oamenilor”
Totuși, deși dintotdeauna oamenii se încredintează cu obsedantă regularitate somnului, beneficiind în mod plenar de serviciile sale, el continuă să rămînă încă la ora actuală un continent insuficient explorat, un continent prezentînd încă nenumărate pete albe. Dacă în materie de respirație, de exemplu, de circulație sau de digestie, etc., sîntem deja în posesia a nenumărate date utile care să ne explice aceste procese fundamentale ale vieții, nu putem spune același lucru și despre somn, un proces tot atît de fundamental, care continuă încă să fie o ecuație cu multe necunoscute. Nu întîmplător, la un simpozion international care a avut loc la Londra nu de mult, pe marginea somnului, simpozion patronat și finanțat de Fundația „Ciba”, președintele acestei prestigioase manifestări științifice. Sir John Ecles, avea să declare textual, chiar în discursul inaugural următoarele: „Cînd luăm în considerare si analizăm imensa importanță a somnului pentru ființa umană, respectiv această necesitate de care sîntem cu totul dependenți, petrecînd după cum știm o enormă parte din viața noastră dormind, este surprinzător totuși că știm atît de puține lucruri despre acest subiect fundamental care este somnul. Care este natura acestei reconstrucții progresive? Cine poate să o spună cu certitudine. Nu știm, de exemplu, pentru ce timp de atîtea ore anumite procese trebuie să se șteargă devenind incapabile de a menține nervii, celulele nervoase și sinapsele în starea lor normală de functionare. Nu există la ora actuală o probă experimentală, care să poată da o explicație precisă de ce se produce somnul, pentru ce este el necesar, și cum îi reușește cunoscuta sa acțiune de restaurare”. Cu justificată uimire se exprimă pe marginea acestei probleme și un om de litere, și anume James Joyce, interogîndu-se patetic: „Cine este acela care ne stăpînește cu atîta autoritate în timpul nopții? Cine este așadar somnul?” Și, spre a vă exemplifica și mai convingător faptul că atît somnul cât și perturbarea sa de prost augur insomnia – prezintă încă nenumărate pete albe, vă voi adresa în cele ce urmează un număr de exact zece întrebări asupra cărora să reflectați.
Ati observat desigur că sînt unele nopți în care somnul ne este profund și prelung în vreme ce în altele dimpotrivă, superficial și scurt, deși zilele care preced aceste nopti sînt relativ identice sub raportul desfășurării lor și al încărcăturii tensionale si lucrative. De ce?
Ați observat că sînt nopți în care deși nu dormim mai mult de 3-4 ore, ne deșteptăm perfect odihniti, nopți care contrastează în mod flagrant cu altele în care deși dormim clasicele 8 ore, ne deșteptăm obositi și lipsiti de vigoare psihică. De ce?
Ati observat apoi că sint nopți în care nu auziti soneria ceasului deșteptător, contrastind cu cele în care auziti cu promtitudine și ușurință această sonerie, deși somnul care precede acest moment este la fel de reconfortant și la fel de lung. De ce?
Ati observat, de asemenea, că sînt nopți în care somnul ne este pur și simplu saturat în vise sau, cu alte cuvinte, luminat” de ele, în vreme ce în altele visele lipsesc (sau numai ni se pare nouă aceasta) cu desăvîrșire. De ce?
Ați observat, de asemenea, că somnul suprimă cursul celui mai rebel guturai care ne-a chinuit cu obstinație în cursul zilei. De ce?
Ați observat că în somn nu stați chiar degeaba? Cel puțin din punct de vedere mintal. în sensul că unele probleme cu care ne-am confruntat în timpul zilei, iși găsesc rezolvarea chiar în timpul somnului. De ce aceasta?
Ati observat, în altă ordine de idei, că unele băuturi precipită somnul sau îl fac mai profund în timp ce altele, dimpotrivă, în intirziere, il superficializează sau i dezorganizează. De ce oare?
Ati observat poate că la munte dormiți mai bine decât la mare, iar într-un sat oarecare mai bine decit la oraș. Știți de ce?
Ati observat apoi că în unele paturi sau în unele încăperi, dormiti mai bine decât in altele? De ce?
Și, în sfirsit, nu se poate să nu fi observat. că somnul chimic, respectiv acela pe care il induc sau il provoacă tranchilizantele sau somniferele, nu se aseamănă totuși cu somnul natural. Știți cumva și de ce? Va dati desigur seama că la aceste întrebări la care poate vă veți strădui să răspundeți, fără însă a avea certitudinea nici pe departe că răspunsul este cel exact și științele medicale au încercat să răspundă. Dar nici ele n-au putut să facă aceasta într-o manieră exhaustivă și, pe deplin exactă. Plutim încă în multe domenii ale somnului sub însemnul incertitudinii. lată rațiunea pentru care misterele somnului au preocupat dintotdeauna pe oameni și în special pe aceia din domeniul medicinei. O serie din enigmele sale s-au clarificat totuși încă de multă vreme. Astfel, din punct de vedere clinic. sîntem în măsură de a deosebi starea de somn de aceea de stupoare, de comă, sau de alte forme de alterare a conștiinței, ceea ce nu; puteam să facem altă dată. Știm acum cu certitudine că persoana în stare de stupoare rămîne trează, în vreme ce aceea care se află în stare de comă, nu poate fi trezită. Știm, de asemenea, că ființa care doarme este limitată în activitățile sale și în capacitatea ei de reacție, dar cu toate acestea poate fi trezită.
Nu știm, de exemplu, de ce există o atît de mare variabilitate în ceea ce privește durata comelor, respectiv a acestor stări patologice de inhibiție profundă a activității nervoase superioare, caracterizate prin pierderea completă sau parțială a conștiinței, a motilității voluntare și a sensibilității conștiente, cu păstrarea funcțiilor vegetative fundamentale: circulația și respirația. La rîndul ei, starea de stupoare se caracterizează printr-o completă adinamie și indiferență față de tot ce este în jur. Bolnavii aflați în această stare, stau cu ochii deschiși, nemișcați și nu percep decât în mod foarte restrins ceea ce se întîmplă în jurul lor. Dacă medicinei îi este clară fiziopatologia stǎrilor comatoase, ei nu îi este tot atît de clară enorma lor variabilitate, așa după cum am precizat mai sus.
Ceea ce frapează însă în materie de somn la speciile din lumea animală, este enorma varietate
sub care ni se prezintă durata sa, Între hirciog și liliac, care dorm aproape 9/10 din viață, și între acele vietăți la care somnul este atît de redus, încât aproape că nu există, se întinde o gamă nesfîrșită de posibilități și situații. Somnul însă este variabil și în perimetrul aceleiași specii, chiar în perimetrul aceleiași categorii de vîrstă și aceasta pentru că necesitățile pe linie de somn ca și deprinderile din acest domeniu sînt de o mare varietate, fiind grevate ca atare cu un accentuat coeficient de individualitate.
Abordînd în continuare această principală perturbare a somnului care este insomnia, vom preciza că aceasta a devenit o caracteristică cvasi definitorie a omului modern din moment ce o treime din omenire îi cunoaște deja rigorile, pentru a nu menționa decât faptul că un francez din cinci, după cum ne demonstrează statistici recente, se plînge de insomnie, aceasta însemnînd că în jur de 3 milioane locuitori din această țară iau cu regularitate, aceasta însemnează seară de seară, fie vreun produs tranchilizant, fie chiar un somnifer. Aceleași statistici ne mai evidențiază faptul că tot în Franța se vînd anual în jur de 50 milioane cutii de somni- fere. Statisticile menționate au fost efectuate recent în cursul așa-numitei operații ,,Samara- Someil”, lansată de Asociația Prémutan, care și-a propus să efectueze o analiză pentru a vedea cum stau lucrurile în acest domeniu.
La rîndul lor statistici efectuate de data aceasta în S.U.A. ne semnalează faptul că în jur de 30 milioane de locuitori din această țară, se plîng de tulburări ale somnului care necesită un tratament medical. Situații asemănătoare întîlnim însă în majoritatea țărilor. Avem, așadar, toate motivele să afirmăm că insomnia este pe punctul de a deveni – iar unii susțin ferm că chiar a devenit-o a doua natură a omului modern, a omului civilizatiei tehniciste. Ea afectează un număr din ce în ce mai semnificativ de oameni, pătrunzînd din ce în ce mai pregnant în habitusul lor existențial, viciindu-le viața și implicit gîndirea. În secolul trecut o noapte albă pe care o acuza un bolnav ridica medicilor severe probleme de diagnostic pozitiv ca și diferențial, pentru ca, în zilele noastre. ca urmare a faptului că insomnia este atît de răspîndită, aceasta să nu mai ridice atît probleme de diagnostic, cât mai ales de terapie, considerîndu-se că la originea ei stau cauze ce țin de însuși specificul civilizației moderne după cum știm deosebit de alertă și de consomptivă din punct de vedere nervos.
Dormim nu numai mai puțin decât semenii noștri din civilizațiile preindustriale, ci și mai precar ca urmare a faptului că somnul ne este superficial, agitat sau în repetate rînduri întrerupt. Într-un asemenea context general nu trebuie să ne surprindă că somniferele s-au înmulțit ca ciupercile. De asemenea, nu trebuie să ne surprindă faptul că aceleași produse chimice reprezintă capul de afiș al numeroaselor fabrici de medicamente.
Dar, contrar așteptărilor, practica curentă ne-a demonstrat că apelul la somnifere, adică toată această pletoră medicamentoasă existentă în acest domeniu n-a rezolvat nici pe departe problematica complexă a insomniei, evaziunea chimică pe care o conferă somniferele dovedindu-se o soluție nu numai nesatisfăcătoare, ci în unele cazuri chiar periculoasă. Și asta pentru simplul motiv că, cel puțin pînă la ora actuală ,,il n’y a aucun médicament qui induise parfaitement un someil physiologique”, după cum se exprimă o mare somitate franceză în domeniul terapeuticii somnului, și anume J. Lyon, ceea ce tradus însemnează că nu există (pînă la ora actuală) nici un medicament care să inducă în mod perfect un somn fiziologic.
Din acest motiv practica somniferelor se devalorizează pe parcurs din cauza faptului că dozele obișnuite nu-și mai fac cu timpul efectul știut, de unde apelul la doze din ce în ce mai mari. Dar, ceea ce este și mai rău este că aceeași practică se poate complica prin apariția dependenței de somnifere, dependență care în esență reprezintă o autentică toxicomanie, și încă dintre cele mai periculoase. Din nefericire este absolut imprevizibil a ști, cine va contracta această dependență. Nu sîntem nici pe departe egali în fața medicamentelor luate chiar în aceleași doze, și cu atît mai mult în fața somniferelor, fiecare dintre noi avîndu-ne propriile noasstre sensibilități și propriile noastre reactivi- tăți. Este în afară de orice îndoială că fiecare individ evoluează pe o orbită absolut personală în ceea ce privește metabolizarea medicamentelor în general și a somniferelor în particular. Avînd în vedere toate aceste realități, este întru-totul justificată via mișcare de idei iscată în lumea contemporană, mai ales în ultimele decenii pe tema optimizării somnului pe alte căi decât acelea ce revin somniferelor de sin- teză în care medicina modernă și-a pus nemǎsurat de mari speranțe. În capitolele pe care le vom prezenta, vom trece în revistă numeroasele posibilități pe care ni le oferă în acest domeniu medicina naturistă și cea tradițională cu numeroasele lor practici care s-au transmis din generație în generație ca urmare a faptului că s-au dovedit eficace, trecînd astfel cu succes și de Proba Aspră a Timpului singura care validează în final valoarea unui remediu sau a unei metode terapeutice. Ceea ce dorim încă a preciza în încheierea acestui capitol introductiv este că problema somnului și cu atît mai mult a insomniei nu trebuie nici pe departe a fi clasate, și asta ca urmare a faptului că cercetările în acest domeniu s-au înmulțit și perfecționat într-o așa măsură încât multe din petele albe ale acestui continent considerat pînă de curînd necunoscut încep să se șteargă. Toate aceste progrese s-au făcut simțite mai ales în ultimele 4 decenii, iar cercetătorii din toate colțurile lumii care s-au angrenat în acest uriaș tur de forță se pot mîndri cu performanța că au realizat în acest domeniu o cotitură, un salt, aidoma acelora care s-au făcut în trecerea de la evul mediu la epoca modernă. Pe bună dreptate afirmă, din acest punct de vedere, celebrul cercetător francez într-ale somnului, Michel Jouvet, că dacă somnul ocupă o treime a vieții noastre, studiul mecanismelor sale a trebuit să ocupe o bună parte a stării de veghe a numeroși cercetători.
Și pentru a sublinia mai bine saltul de la evul mediu la epoca modernă în domeniul studiului somnului, viselor și insomniei, salt devenit posibil datorită înmulțirii și perfecționării metodelor de cercetare, vom cita în continuare două extrase din prefața tratatului de referință apărut la noi în 1972, sub redacția cunoscutului specialist român, prof. dr. Liviu Popoviciu, intitulat “Somnul normal și patologic”. Primul extras sună astfel: „Este ciudat faptul că aceleași naivități cuprinse în vechile teorii dinaintea erei noastre au fost reluate, reeditate și „îmbogățite” cu alte naivități „,moderne”, pînă în urmă cu aproximativ 30 de ani (aceasta însemnează cu aproximativ 40 de ani, dacă ne referim la data cînd citim aceste rîndurin.n.), cînd s-au deschis perspectivele unei adevărate revizuiri, pe baze științifice. a ideilor despre stările de veghe și somn”. lată acum cum sună și cel de-al doilea extras: “Somnul și legat de el, activitatea onirică (adică cea în legătură cu visele – n.n. – își dezvăluie din ce în ce mai mult ,,misterele” și astfel, despuiat de tainele sale, devine un domeniu din ce în ce mai accesibil cercetării. Și dacă în secolul trecut totul în domeniul somnului se rezuma la ficțiune, speculații și fantezie… astăzi putem spune (comparîndu-i cu cosmo- nauții-n.n.) că,,hipnonauții” și „onironauții” pătrund tot mai adînc în imperiile pînă nu demult inaccesibile ale lui Hypnos și Morfeu”.
Merită a ști că țara noastră se bucură de vechi tradiții pe linie de cercetare a somnului atît din punct de vedere clinic cât și experimental, tradiții inaugurate de Gh. Marinescu, creatorul școlii naționale de neurologie și continuate de elevii acestuia Sa ger, Kreindler și State Drăgănescu. Aceste tradiții au fost preluate, valorificate și îmbogățite de scoala românească actuală de studiere a somnului, condusă și îndrumată de prof. dr. L. Popoviciu, șeful clinicii de neurologie din Tg. Mureș, clinică în cadrul căreia a fost înființat primul laborator european de cerce- tare a somnului. Ca o recunoaștere a meritelor acestei școli profesorul L. Popoviciu este membru al Comitetului științific și vicepreședinte al celebrei Societăți Europene pentru Studiul Somnului (European Society for Re- search of Sleep) cu sediul în Basel (Élveția). Și tot ca o recunoaștere a meritelor acestei școli în anul 1978 a fost organizat la Tg. Mureș Congresul european de cercetare a somnului. Plecînd, așadar, de la moto-ul acestui capitol putem afirma și noi că somnul reprezintă într- adevăr o altă emisferă, așa cum este Australia față de Europa, numai că această emisferă începe să devină din ce în ce mai cunoscută.
Image by gpointstudio on Freepik
