Somnul ca agent terapeutic

Ascetul, bolnavul, necăjitul și cel care are prea mult nu pot dormi.

VECHE CUGETARE BENGALEZA

De multă vreme se cunosc nu numai influențele benefice ale somnului în ceea ce privește stimularea sănătății și menținerea ei, ci și acelea exercitate tot de această stare normofiziologică în ceea ce privește ameliorarea sau chiar vindecarea anumitor boli. Cu alte cuvinte, de mult s-a observat cum că oamenii care dispun de un somn bun sînt mai bine dispuși, mai sociabili, mai activi și mai eficienți în tot ceea ce întreprind și, implicit mai sănătoși decît aceia cu un somn precar, care, din acest motiv sînt apatici, lipsiți de tonus vital și apetit lucrativ, fragili și de asemenea mai susceptibili de a se îmbolnăvi de diverse boli și în special de unele dintre ele. lată rațiunea pentru care inițial în mod empiric, iar ulterior de pe poziții riguros științifice, s-a făcut constatarea că somnul reprezintă un autentic remediu. Era științifică a folosirii somnului într-o asemenea ipostază începe odată cu celebrele cercetări într-ale fiziologiei scoarței cerebrale întreprinse de și mai celebrul fiziolog rus Ivan Petrovici Pavlov, laureatul Premiului Nobel din anul 1904. Acesta interpretînd somnul ca pe un fenomen fiziologic de inhibiție activă a scoarței cerebrale, a constatat în studiile sale, și ulterior a demonstrat experimental, că acesta intervine semnificativ în refacerea organismului, scos din ritmurile sale normale de funcționare; grație numeroaselor boli. Mai mult decît atît, Pavlov a constatat că această refacere este mai eficientă în special în acele situații în care este vorba despre refacerea functională a echilibrului nervos, perturbare care stă la originea a numeroase boli neuropsihice de tip nevrotic sau chiar a unor boli vIscerale generate sau numai întreținute de mecanisme nevrotice tinind tot de disfuncția sistemului nervos, cum este situația acestor boli de largă răspîndire ca hipertensiunea arterială sau ulcerul gastroduodenal; cum este apoi si- tuația în diverse boli endocrine sau metabolice în care sint implicate aceleași mecanisme nevrotice.

Alte cercetări ulterioare, efectuate tot în acest domeniu, lărgesc paleta influentelor benefice ale somnului privit ca remediu, demonstrînd că somnul lent, de exemplu, stimulează secretia de hormon somatotrop a glandelor suprarenale, secreție implicată în accelerarea cicatrizării plăgilor în particular și chiar în procesul vindecării în general al diverselor boli și în special a acelora dintre ele de natură inflamatorie și degenerativă. Cercetările și demonstrațiile experimentale ale marelui fiziolog rus, de care am vorbit mai sus, au creat o adevărată vogă la vremea lor și imediat după aceea, în sensul că somnoterapia a devenit o metodă terapeutică de uz curent; vogă care a culminat cu crearea unui curent pentru înfiintarea unor servicii de specialitate sau chiar a unor clinici, pe care cei de limba engleză le denumesc sleep clinics (sleep însemnînd în limba engleză somn), clinici care foloseau somnul fie ca unică armă terapeutică, fie ca principală armă de acest fel. Se dădea chiar impresia, la un moment dat, că somnul reprezintă din punct de vedere terapeutic un panaceu universal, de unde și compromiterea metodei cu timpul, ceea ce a necesitat o reevaluare a somnoterapiei în lumina ultimelor cercetări și, implicit o restringere a indicatiilor acesteia.

Cura de somn impusă bolnavului, în numele somnoterapiei, constă din provocarea unui somn de circa 15-18 ore pe zi, și asta pe durata a circa 1-3 săptămîni. Initial această cură era provocată exclusiv pe calea barbituricelor, pentru ca, în zilele noastre, să se folosească în același scop fie asocieri de medicamente hipnogene și tranchilizante, fie asocieri de medicamente hipnogene cu acțiune rapidă și cu acțiune prelungită. Au mai fost folosite în aceleași scopuri și metode electrice de inducere a somnului, metode de relaxare ca și hipnoza. Indiferent însă de metoda folosită, chiar în cura cea mai perfectă nu se obținea un somn continuu, așa cum am fi înclinați a crede, ci doar perioade lungi de somn, care alternau cu perioade mai mult sau mai puțin scurte de veghe. S-a constatat însă pe parcurs, că somnoterapia nu este cu desăvîrșire lipsită de riscuri, ea soldîndu-se mai ales în curele prelungite și în anume cazuri cu schimbări de comportament, constînd cel mai adesea din afișarea unui dezinteres față de viață. În cazuri mai rare, se ajungea tot în condițiunile semnalate, la stări confuzo-onirice și letargice. S-a mai constatat, că aceleași cure pot agrava situația unor boli pulmonare, renale, cardiace sau hepatice, și că tot aceleași cure aștern în mod paradoxal patul… insomniei.

Pentru toate aceste considerente numărul metodelor de practicare a somnoterapiei a fost restrîns, în aceeași măsură fiind restrînse și indicațiile. Următoarele trei metode însă au supraviețuit. Acestea sînt metoda elvețiană, cea franceză și cea sovietică, cîteși trei fiind în cele din urmă comasate într-o metodă standard. care s-a generalizat cu timpul în toată lumea.

Metoda elvețiană, pusă la punct de Klaesi, constă dintr-o cură scurtă de circa o săptămînă. Un alt caracter al ei constă din rapiditatea cu care este indus somnul, folosindu-se în acest scop injectarea intravenoasă de Pentotal. În continuare se administrează rectal, picătură cu picătură, așa-numitul amestec al lui Cloetta, amestec reprezentînd o asociație echilibrată de barbiturice ca și de alte tipuri de narcotice amestec, imaginat de autorul mai sus citat. Tot acest amestec este diluat înainte de întrebuințare într-o soluție de ser glucozat, la care se adaugă și bicarbonat de sodiu, ceea ce îl face mai suportabil. Somnoterapia practicată în această optică necesită o riguroasă supraveghere medicală, nemaivorbind de faptul că fiecare bolnav în parte ne- cesită și asistența unei infirmiere care să se ocupe numai de el.

Metoda franceză, pusă la punct de medicul francez Peillet Francis, care a efectuat și o lucrare de referință în acest domeniu întitulată „La therapeutique par sommeil”, constînd din chiar lucrarea sa de doctorat, reprezintă o cale de mijloc între cura scurtă și energică de tip elvețian și cea lungă și blîndă de tip sovietic. Durează în medie două săptămîni și folosește pentru inducerea somnului amestecuri bine dozate de somnifere de tip barbituric și de diverse substante anxiolitice.

Metoda sovietică, imaginată de discipoli din Școala lui Pavlov, se caracterizează prin faptul după cum am mai specificat mai sus că este cea mai lungă dar, în același timp și cea mai blîndă. Durează în medie trei săptămîni și folosește medicamente hipnogene din grupa barbituricelor, a bromurilor ca și cloralul hidrat. Metoda mai presupune anume condițiuni de liniște, de întuneric, căldură, ca și de regularitate în luarea meselor și a medicamentelor. Aceeași metodă mai presupune și asocierea ei cu anume ritmuri monotone de tip vizual și auditiv, ritmuri folosite atît ca inductori ai somnului cît și ca prelungire a lui.

Metoda standard, de care am vorbit mai sus. reprezintă după cum vom vedea o comasare a elementelor mai valoroase din toate cele trei metode anterioare, elemente care au fost strict standardizate și au făcut metoda accesibilă, motiv pentru care ea s-a generalizat, fiind folosită ca atare în majoritatea clinicilor și serviciilor de specialitate care practică somnoterapia. Această metodă durează în medie două săptămini. Bolnavii supuși curei sînt cazați în camere insonorizate și care se află în semiîntuneric, de preferință un bolnav în cameră, cînd e vorba de cazuri mai dificile, sau de doi pînă la trei, cînd e vorba de cazuri mai ușoare. Acestora li se administrează cu regularitate și anume din 4 în 4 ore (așadar la 8, 12, 16 și 20) cîte două comprimate de Largactil și de Fenergan, dimpreună cu un comprimat de Eunoctal sau de un corespondent al acestuia. La priza medicamentoasă de dimineață, așadar de la ora 8, se administrează și cîteva granule de sparteină, care vor contribui la reglarea activității cardiace. Tot la această oră matinală se face și igiena cor- porală. Tot cu regularitate vor fi luate și mesele. și anume la 7, 12, 20. La fiecare priză medicamentoasă se controlează temperatura, tensiunea arterială și pulsul, în caz de tendință la hipotensiune, frecvent întîlnită în cursul somnoterapiei, completîndu-se medicația cu analeptice cardiovasculare, respectiv cu substante care excită sistemul nervos central și, pe calea aceasta, respirația și circulația. Bolnavii în astfel de cură necesită a fi riguros urmăriți și supraveghiați, și asta spre a li se depista din timp util eventualele complicații pulmonare, făcute din cauza statului prelungit la pat (congestii sau chiar bronhopneumonii), ca și de alt gen. Dezobișnuința de preparatele hipnogene folosite se va face progresiv, pe parcursul a trei zile. Somnoterapiei, indiferent de metoda sub care este practicată aceasta, îi sînt proprii și o serie de contraindicații ca și o serie de incidente și accidente, de care trebuie să ținem riguros seama. Hipotensiunea arterială, de exemplu, apoi tulburările metabolice sau organice, ca și starea generală rea, reprezintă contraindicatii absolute pentru practicarea somnoterapiei. De asemenea și vîrsta înaintată, deoarece aceasta predispune la contractarea unor stări confuzo-onirice. Dacă ar fi să sistematizăm incidentele ca și accidentele ce pot surveni în cursul sau la sfîrșitul curelor de somnoterapie, cel mai frecvent întîlnite dintre acestea sînt:

• Tendința de scădere a tensiunii arteriale. tendința care poate culmina cu ajungerea în stare de colaps vascular (collapsus însemnind în limba latină prăbușire) cînd, într- adevăr se prăbușesc forțele organismului, datorită unei insuficiente circulatorii; stare care se combate și contracarează prin admiministrarea în timp util de analeptice cardio- vasculare.
• Intoleranta medicamentoasă reprezintă și ea un incident, motiv pentru care dacă barbituricele, de exemplu, sînt prost tolerate. vor fi înlocuite cu anxiolitice, ataractice sau tranchilizante, cu toate reducînd starea de tensiune psihică, și reacțiile psihomotorii. motiv pentru care determină o stare de calmare și de indiferență.
• Un incident rar întîlnit în cursul curelor prelungite de somnoterapie constă din apariția așa-numitului sindrom al picioarelor Paneliniștite, care constă dintr-o mișcare nejustificată și dezordonată a acestora; sindrom care se combate prin administrarea de vitamine din grupul B și în special prin administrarea de piridoxină.

Autentice accidente la care se poate ajunge, e adevărat rar, și care survin de regulă la sfîrșitul curelor prelungite, sînt episoadele confuzo-onirice, de care am mai pomenit, și care apar mai ales în contextul folosirii medicației fenotiazinice, ca și criza comițială adică epileptică accident sever și impresionant, ce survine mai ales atunci cînd dezobișnuința se face brusc. După cum am mai precizat, de unde somnoterapia a fost considerată la începuturile sale un panaceu universal, treptat însă grație experienței acumulate ca și noilor cercetări, ea și-a restrins aria de activitate, motiv pentru care în zilele noastre metoda este indicată doar in următoarele stări patologice:

• In sindroamele depresive și, în special în depresiunile melancolice cu dominantă anxioasă, mai ales atunci cînd tratamentele obișnuite cu antidepresive ca și cu electronarcoză, respectiv prin inducerea somnului pe cale electrică au eșuat.
• Bune indicații pentru somnoterapie mai reprezintă și depresiunile reacționale, mai ales acelea survenite după diverse traumatisme afective și, în special după pierderea unei ființe apropiate.
• Beneficiază de somnoterapie și stările de agitație acută din cursul diverselor psiho- nevroze.
• Beneficiază de asemenea de această metodă nevrozele, în ansamblul lor, și mai ales acelea obsesionale și anxioase.
• Pruritul dureros ano-vulvar, senzația de greutate în loja prostatică, ca și unele dureri de cap, atît de frecvent întîlnite în cursul nevrozelor, răspund de asemenea promt la somnoterapie.

In sfîrșit, rezultate bune se obțin cu somno-terapia, mai ales atunci cînd această metodă este strict individualizată, în combaterea stărilor durabile și consomptive de stres, de excitație, de epuizare și de durere.

Astfel stind lucrurile, nu trebuie să ne surprindă faptul că clinicile somnului de odinioară, respectiv acele sleep clinic de care am mai vorbit. și-au schimbat profilul, pe de o parte ca urmare a restrîngerii indicațiilor somnoterapiei și, pe de alta, ca urmare a lărgirii adresabilității acestora, în sensul că în aceste clinici se tratează în zilele noastre și intoxicatiile cu somnifere și în același timp se diagnostichează corect diferitele forme clinice de insomnie, stabilindu-se în felul acesta tratamentul corect. În general acestor clinici le sînt trimiși spre explorare și tratament bolnavii ale căror trasee de înregistrare a somnului semnalează una din următoarele situații:

• insuficiență sau exces pe linie de somn lent;
• insuficiență sau exces pe linie de somn rapid;
• situațiile în care este vorba despre bolnavi cu cicluri dezordonate de somn și de vise;
• situațiile în care este vorba despre bolnavi care se trezesc mai repede decît normal, sau dimpotrivă mai tardiv;
• și, în sfîrșit, cazurile de bolnavi care acuză tulburări fiziologice supărătoare în timpul somnului de tipul stopurilor respiratorii fulgerătoare sau tulburări psihologice tot atît de supărătoare de tipul coșmarurilor.

Dacă înțelepciunea populară vede în cura de somn antidotul natural al surmenajului, lumea științifică medicală atribuie eficacitatea curei menționate în procesul de deconectare al aferențelor corticale. Pe calea acestei deconectări, s-ar realiza o inhibare protectoare împotriva unei condiționări sau, și mai mult, o distrugere a structurilor patologice deja stabilite. Tot pe calea acestei deconectări, s-ar realiza și apărarea față de stres, diencefalul fiind organul țintă al tuturor agresiunilor externe sau interne. Și, în sfîrșit, tot pe calea deconectării menționate, s-ar crea condiții pentru stimularea rolului eliberator al activităților onirice. Somnul, după cum știm, atrage după sine visele, iar acestea ne sustrag de acțiunea consomptivă a amintirilor dureroase. Somnul apoi eliberează pe om de restricțiile sale exterioare și de propria sa cenzură, eliberîndu-l de asemenea de asaltul nălucirilor de tot felul și redîndu-i pe această cale calmul și echilibrul.

Cum stresul reprezintă o trăsătură întru totul definitorie a omului modern, dimpotrivă cu nevroza (specialiștii apreciind că aproape fiecare locuitor al unei țări civilizate poate fi categorisit ca fiind un nevrozat potențial), este de presupus că somnoterapia va reprezenta încă multă vreme o armă terapeutică plină de promisiuni și încă incomplet valorificată.

Image by Thomas Meier from Pixabay