Soiuri de vita recomandate pentru plantare

0
Soiuri de vita recomandate pentru plantare
-Anunț-

Pe terenul de lîngă casă se pot cultiva atit soiuri de struguri pentru masă, cât și pentru vin. Dacă respectiv nu se pot planta decit citiva butuci, atunci se vor alege numai soiuri pentru struguri de masă. În măpe locul sura în care spațiul permite, se pot cultiva și soiuri pentru vin, alegindu-se soiurile cele mai productive și cu perioadă de vegetație mai scurtă.

Sortimentul de soiuri pentru struguri de masă trebuie să cuprindă soiuri cu coacere eșalonată: timpurie, mijlocie și tîrzie, care să asigure consumul de struguri în stare proaspătă o perioadă cât mai lungă, începînd de la jumătatea lunii iulie pînă în octombrie.

Dintre soiurile de masă se recomandă următoarele:

  • Soiuri timpurii: Perla de Csaba, Muscat timpuriu de București, Regina viilor, Perleta (fără seminte), Cardinal.
  • Soiuri mijlocii: Chasselas doré și roz, Coarnă neagră aromată, Muscat de Hamburg, Muscat d’Adda, Kiș-mis alb și negru (pentru stafide).
  • Soiuri tîrzii: Coarnă neagră și albă, Afuz-Ali, Italia, Muscat de Alexandria, Bicane.

Soiurile de vin recomandate sint următoarele:

  • Soiuri pentru vinuri albe: Fetească regală, Fetească alba, Muscat Ottonel (bun si pentru masa), Tamiioasă românească, Pinot gris, Riesling italian, Aligoté.
  • Soiuri pentru vinuri roșii și negre: Fetească neagră, Oporto, Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Cadarcă.

Soiurile cu coacere timpurie se pot planta aproape în toate regiunile, cele tirzii însă pentru a avea coacerea asigurată trebuie cultivate pe locuri bine însorite în regiunile sudice.

Dintre soiurile care au creștere viguroasă și care permit formarea aparatului de rodire la înălțimi mari de peste 1,50 m deci se pretează la sistemul de cultură înaltă, cele mai corespunzătoare sint: Afuz Ali, Coarnă albă și neagră, Muscat de Hamburg, Cardinal, Băbească, Fetească albă, Cabernet Sauvignon.

La alegerea sortimentului și amplasarea soiurilor în plantație, se va tine seama de felul florilor. Astfel, soiurile care au unele defecțiuni florale se vor planta în amestec cu un soi bun polenizator ca de ex.: Coarnă cu Afuz Ali sau Muscat de Hamburg cu Cinsaut.

Portaltoii recomandați. Se știe că vita nobilă poate fi cultivată numai altoită. Pe soluri nisipoase însă, se poate planta pe rădăcini proprii, aici nefiind atacată de filoxeră. Pe soluri fertile și ușoare cu conținut scăzut în calcar, cel mai bun portaltoi este Riparia Glorie. Pe soluri uscate, mai grele și suficient de bogate pot fi folosiți ca portaltoi Berlandierix Riparia Kober 5 BB, Teleki 8 B sau Crăciunel 2. Pentru solurile bogate în calcar se recomandă portaltoiul Chasselas X Berlandieri 41 B.

Acești portaltoi pot fi procurați de la pepinierele I.A.S. și C.A.P.

Sisteme de cultura

Cele mai practicate sisteme de cultură a viței de vie pe lîngă casă sînt: sistemul de cultură tradițională pe tulpini joase, cu vita îngropată în timpul iernii și sistemul de cultură înaltă sau semiînaltă cu vita neîngropată iarna.

Sistemul de cultură pe tulpini joase se practică în regiunile unde temperatura din timpul iernii scade sub -20°C fapt pentru care vițele se îngroapă. La acest sistem tulpinile sînt scurte, distanțele de plantare între rînduri fiind de 1,20-1,60 m iar între vite pe rînd de 1-1,30 m. Coardele pot fi conduse pe araci în care caz distanța de plantare va fi de 1×1 m iar la susținerea pe spalier distanta fiind mai frecvent de 1,20x 1 m. În cazul cînd se plantează vite paralel cu zidurile sau gardurile se fixează rîndul la circa 1,50 m distanță; cînd sînt două rînduri, al doilea se plantează la 0,50-0,75 m.

Citește și:   Plantarea Vițelor de vie

Sistemul de cultură pe tulpini înalte sau semiînalte. În cultura pe lîngă casă, de cele mai multe ori butucii de viță sînt conduși în forme înalte. Sistemul de cultură pe tulpini înalte se pretează în regiunile în care temperaturile din timpul iernii nu scad sub limitele de rezistență la ger a mugurilor. În aceste condiții via poate rămîne neîngropată peste iarnă, iar vitele se plantează la distante mai mari, de 1,90-2,20 m (uneori și mai mult) între rînduri și 1,40-1,60 m pe rînd. Dintre cele mai practicate forme de conducere pe tulpini înalte în cultura pe lingă casă se pot recomanda următoarele:

Forma Lenz Moser este un cordon orizontal înalt care se pretează mai ales pentru soiurile de vin. Butucii se plantează la distanța de 3,20-3,50 m între rînduri și de 1,20-1,50 m pe rînd.

În anul plantării se lasă la plivit cîte 2 lăstari din care în primăvara următoare rezultă doi cepi cu cîte doi ochi. În primăvara anului doi, coarda cea mai viguroasă se conduce pe arac pînă la înălțimea de 1,20 m după care se dirijează orizontal.

Cordonul tip Lenz Moser are deci tulpină înaltă de 1,20-2,00 m și un cordon orizontal. Spalierul pentru conducerea coardelor se instalează în primăvara anului doi de la plantare. În acest scop se folosesc stilpi de lemn sau de beton înalți de 2,50 m din care o porțiune de 50 cm se îngroapă în pămînt.

Pergola. Pentru folosirea cît mai rațională a spațiului în plan vertical vita poate fi cultivată sub formă de pergolă care se poate realiza în mai multe variante. Acest sistem este caracterizat prin conducerea coardelor în plan oblic sau orizontal formînd bolti.

Pergola simplă sau cu un singur brat se caracterizează prin conducerea coardelor sub formă de cordon înalt la care verigile de rod sînt formate dintr-o cordiță de 4-6 ochi și un cep de 1-2 ochi. Această forma se poate realiza în cazul cînd se plantează un rînd de viță de-a lungul gardurilor sau zidurilor la distanța de 1,20-1,50 m între butuci. Ca sistem de sustinere se folosește un spalier înalt cu consolă (cozoroc) pe sîrmele căreia se conduc lăstarii. Înălțimea tulpinii atinge 1,50 m.

Pergola dublă este formată din două cordoane provenite de la două vite plantate în același loc. Cordoanele sînt conduse paralel pe sirmele spalierului iar lastarii sînt dirijați pe o consolă dublă formînd o deschidere în formă de V.

Pergola rațională este formată din tulpini înalte de 1,80-2,00 m care au în vîrf 2-4 brate, pe care se găsesc 4-6 verigi de rod dispuse radiar. Veriga de rod este formată dintr-o coardă de 10-12 ochi și un cep de 2 ochi. Distanțele de plantare sînt de 2,50-3/ 2,50-3 m. Această formă necesită un sistem deosebit de susținere alcătuit dintr-un spalier cu stilpi înalți de 2-2,20 m fixati la distanță egală unul de altul, rezultind un pătrat. Stilpii sînt legați între ei printr-o rețea de sirmă groasă de 3-5 mm. Intercalat se fixează alte sirme mai subțiri, de 1,5 mm grosime, la distanță de 50 cm una de alta formînd o plasă deasă. Coardele și lastarii sînt susținuți pe această plasă obținîndu-se o boltă.

Pergola închisă (boltă sau tunel) se obține în cazul cînd se plantează două rînduri de viță la care coardele sînt dirijate pe un cadru fix.

Citește și:   Cultura viței de vie

Sistemul mixt etajat constă în existența pe același rînd a butucilor conduși în forme înalte cu tulpina de 1,50 m înălțime, iar coardele sînt dirijate orizontal, alternativ cu butuci conduși în sistem clasic. Vitele se plantează la distanta de 3-3,50 m între rînduri și de 0,75-1,50 m pe rînd. Palmeta este un cordon vertical de circa 1,50 m înăltime pe care sint dispuse 4-6 verigi de rod la distanța de 25-30 cm una de alta. Veriga de rod este formată dintr-o cordiță de 5-6 ochi, iar cepul de 2 ochi. Distanta de plantare este de 2,50-3,00 m între rînduri și de 1,50-1,80 m pe rînd.

Sistemul de sustinere este un spalier format din stilpi de 2,20 m înălțime pe care sînt fixate 6 rînduri de sirmă din care, prima sîrmă este simplă fixată la 0,35 m iar celelalte sint duble fixate la 40 cm distanță una de alta. Coardele de rod se conduc oblic pe sîrmele spalierului.

Pe lîngă formele de conducere pe tulpini înalte amintite, în cultura viței de vie pe lîngă casă se mai pot realiza și alte forme cum sînt: bolta tip halînga, forme de conducere pe arbori, umbrare, forme tip verandă, chiosc, pagoda, ghirlandă etc. Înălțimea tulpinilor la vitele conduse pe lîngă zidurile clădirilor cu etaje poate atinge 3-6 m, astfel că balcoanele pot servi ca mijloc de susținere.

Pregătirea terenului pentru plantare

Lucrările de pregătire a terenului în vederea plantării sînt: desfundatul, nivelatul și pichetatul.

Dacă locul ales pentru plantare are o suprafață mai mare, atunci se măsoară în lungime și lățime și se delimitează cu țăruși. Se adună pietrele, resturile de rădăcini și se nivelează gropile.

Pentru a crea condiții favorabile de creștere a vițelor înaintea desfundatului, se aplică îngrășarea de bază a solului cu gunoi de grajd sau gunoi de curte bine descompus, cîte 4-8 kg/m2 și îngrășăminte chimice: 5080 g superfosfat și 30 g sare potasică/m² de teren. Pe terenurile acide se poate adauga cîte 150-250 g/m² carbonat de calciu pentru a asigura o bună prindere la plantare și grăbirea punerii pe rod. Administrarea îngrășămintelor se face prin împrăștierea uniformă pe suprafața solului, ele fiind încorporate în sol cu ocazia desfundatului.

Desfundatul se face cu scopul de a mobiliza stratul de la suprafața solului și a crea condiții optime de dezvoltare a rădăcinilor. Prin operația de desfundare se inversează stratul de sol de la suprafață, de 3040 cm grosime, cu stratul din adîncime tot de 3040 cm, asigurând prin aceasta o aerație puternică și favorizînd înmagazinarea apei din ploi și zăpezi și a căldurii care activează procesele de creștere și rodire.

Desfundatul se execută manual, cu cazmaua cu călcător, la 60-80 cm adîncime. Suprafața pentru desfundat se împarte în fîșii de 3-4 m lățime, iar acestea în benzi de 0,80-1 m lățime. Fiecare fîșie se desfundă separat. Fîșia a doua se desfundă începînd de la capătul opus primei fîșii, iar pămîntul săpat în primul șanț se aruncă în ultimul șanț al fîșiei alăturate și așa mai departe pînă se desfundă și a doua fîșie. Ultimul șanț se umple cu pămîntul scos din primul șanț al primei fîșii. În timpul lucrului se verifică dacă se desfundă la adîncimea necesară. Odată cu desfundatul se adună buruienile, larvele de cărăbuși, viermii sîrmă, resturile de rădăcini etc. Timpul cînd se execută desfundatul se stabilește în funcție de natura terenului și anotimpul cînd urmează a se planta vita.

Citește și:   Produse obtinute din prelucrarea strugurilor

De obicei, plantările se fac primăvara, de aceea desfundatul se începe din toamnă de timpuriu și continuă pînă în iarnă (în lunile decembrie-ianuarie). In acest fel, gerurile din timpul iernii mărunțesc bine solul, care va reține și înmagazina în cantitate mai mare apa provenită din ploi și topirea zăpezilor, încît vițele plantate nu vor suferi în caz de secetă. Cînd plantarea se face toamna, atunci desfundatul trebuie să fie terminat în vara.

Desfundatul executat mai târziu în pragul primăverii, după ce au trecut gerurile, nu asigură întotdeauna o prindere normală a vițelor. În orice caz, desfundatul se face atunci cînd pămîntul se lucrează ușor, adică nu este nici prea uscat nici prea umed încît să se lipească de unelte.

Nivelatul este lucrarea care completează desfundatul pregătind terenul pentru pichetat și plantat. Acesta se execută cu sapa și grebla și are ca scop să netezească terenul la suprafață astupînd micile depresiuni pentru a evita stagnările de apă; să elimine pietrele, resturile de rădăcini etc.

Pichetatul este lucrarea prin care se stabilește și se înseamnă pe teren locul unde urmează să se planteze fiecare viță. Această operație se execută cu ajutorul a trei sîrme prevăzute cu țăruși la capete, din care două sînt marcate cu distanța dintre rînduri și se întind pe laturile lungi ale parcelei, iar cea de a treia sîrmă marcată cu distanța dintre vite pe rînd se întinde perpendicular pe celelalte două. În dreptul semnelor de pe sîrma cu distanța dintre vite se înfig în pămînt picheții (țărușii) care marchează locul de plantare al butașului, tinînd seama ca peste tot ei să fie fixați de aceeași parte a sîrmei. După pichetarea unui rînd, sîrma se fixează pentru pichetarea rîndului următor. Pichetatul se mai face cu ruleta sau panglica de oțel gradată.

Cu ocazia pichetatului se stabilesc distanțele pentru plantare. La stabilirea distanțelor de plantare se va urmări folosirea rațională a suprafețelor mici de teren de pe lîngă casă prin plantarea cu vită sub diferite forme. Distantele de plantare variază în funcție de sistemul de conducere: pergolă, boltă, umbrar, cordon etc. precum și de soi. Astfel, soiurile mai puțin viguroase necesită distanțe de plantare mai mici (de ex. Perla de Csaba, Regina viilor, Chasselas, Muscat Ottonel), iar soiurile mai viguroase necesită distanțe de plantare mai mari (de ex. Coarnă neagră, Afuz Ali, Italia, Fetească).

ALEGEREA ANOTIMPULUI PENTRU PLANTARE

Plantarea viței de vie se poate face toamna sau primăvara. Plantarea de toamnă se face începînd de la sfîrșitul lunii octombrie după căderea frunzelor și pînă cînd încep gerurile de iarnă. Vițele plantate toamna pornesc în vegetație mai repede decît cele plantate primăvara, deoarece rădăcinile încep să crească primăvara timpuriu, se prind mai bine și apar mai puține goluri în plantație. Cu toate acestea, plantările se fac obișnuit primăvara. In acest caz, plantarea trebuie terminată pînă la sfîrșitul lunii aprilie, înainte de perioada secetoasă. Dacă se întîrzie plantarea nu se asigură o prindere bună, iar vitele intră mai târziu pe rod. Primavara vițele se plantează cînd în sol la adîncimea de plantare de 40-50 cm se realizează o temperatură de 7-8°C, iar în aer peste zece grade.

Image by bearfotos on Freepik

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.