Simptomele bolilor aparatului respirator

0
Simptomele bolilor aparatului respirator Tusea, Cianoza, Febra

Tusea, simptomul cel mai frecvent întilnit în bolile aparatului respirator este un gest de apărare împotriva corpurilor de orice natură (alimente, mucus, produse inflamatoare, corpuri străine, pulberi, fum, gaze iritante) care au pătruns în căile aeriene. Este un act reflex determinat de stimularea terminațiilor nervoase din anumite zone sensibile ale mucoasei respiratorii sau ale pleurei, membrană deosebit de bogată în nervi. Actul în sine constă într-o inspirație adâncă și rapidă, urmată de inchiderea glotei (strâmtoarea superioară a traheei) și de efortul de expirație forțată, ce nu se poate face din cauza glotei care este închisă. Aerul este astfel pus sub presiune. La un moment dat glota se deschide brusc, iar expirația bruscă, explozivă, antrenează materialul existent în căile aeriene, deplasindu-l pe o distanță oarecare spre exterior. Dacă materialul iritant ajunge într-o zonă insensibilă, tusea incetează; împins incet, inainte, de mișcarea continuă a cililor vibratili, ajunge din nou într-o zonă tusigenă, tusea repetându-se până când materialul este expulzat sub formă de spută (expectorație) și căile aeriene sunt curățate.

Tusea se liniştește dacă o dată cu expectorația a fost eliminat materialul care a declanşat acest mecanism de apărare.

Daca secretia este vâscoasă și aderentă de peretii conductelor aeriene: ea nu poate fi mobilizată decât cu greutate, ceea ce face ca tusea să fie chinuitoare, obositoare, fari folos.

Adesea este suficientă doar o mică iritație (chiar si inhalarea unei „guri de aer rece„) ca rollexul de tuse să fie declanșat.

Când procesul inflamator cuprinde si laringolo, pe linga ragușeala, tusea are un caracter lătrător, iar în unele boli are aspectul de chinte caracteriasiva. Când este foarte intensă, tusea poate să provonce aparitia de vărsături (tuse emetizantă), mai ales la copii. Tusea violenta poate sa duca la aparitia de dureri intercostale sau în epigastru (în capul pieptului), din cauza contracturii dureroase la care sunt supuse musculatura intercostala și diafragmul în eforturile de tuse.

Mecanismul de curațare a bronhiilor este completat și de secreția mucoselor căilor respiratorii, combinata cu miscarea permanenta a căilor. Orice corp străin din căile aeriene este inglobat și, fixat de mucus, transportat spre exterior prin mișcarea ritmică coordonata și ascendentă a căilor și este eliminat prin tuse. Rezultatul acestei activitati de apărare este expectorația.

Tusea nu este neapărat conditionată de prezenţa unei secretii anormale sau a unui corp străin; poate să fie declanșată și în caz de excitabilitate crescută a pleurei sau a altor zone reflexogene în cadrul aparatului respirator sau din afara acestuia, precum la cardiaci (când predomina în timpul nopții).

În raport cu cantitatea și caracterul secreției bronşice, dar mai ales cu senzația auditivă pe care o dă, tusea poate fi uscată sau umedă, grasă.

Expectorafia este actul care elimină (prin scuipare) produsele de secreţie anormală a mucoasei respiratorii, cu corpi străini de orice fel înglobați în această secretie. În unele boli (mai ales ale pleurei) sputa poate să lipsească, tusea fiind uscată, de iritație. De obicei este prezentă în proporţii variate, de la cantități foarte mici până la cantităţi mari (de câteva sute de grame în 24 de ore), putând să ajungă la 1000-1500 ml în procesele supurative intense.

Aspectul sputei diferă în funcţie de compoziția acesteia: spută seroasă, mucoasă (albicioasă), hemoptoică (cu firișoare de sânge sau net sangvinolentă), purulentă, sau aspecte mixte (seromucoasă, muco-purulentă, sero-sangvinolentă). Uneori secreția patologică este în cantitate mare și se poate elimina ca o vărsătură, este vomica din golirea bruscă a unui chist hidatic pulmonar sau a unui abces pulmonar, precum și puroiul unei pleurezii purulente, care perforind pleura, irumpe în arborele bronşic.

Un bronşitic cronic, un fumător, tuşesc și expectorează mult mai ales dimineața, când își fac ,,toaleta” bronhiilor pe care caută să le golească de secreția acumulată în cursul nopții. După ce bolnavul se trezeşte, secreția bronşică mobilitată prin mișcarea bolnavului, ajunge în zonele reflexogene, declanșind tusea necesară eliminării secreției.

Durerea. În general plămânul nu doare, pentru că țesutul pulmonar nu este prevăzut cu terminații nervoase pentru sensibilitatea dureroasă conştientă. Totuși, unii bolnavi acuză în traheita acută o durere, uneori foarte accentuată, ca o arsură, ca o ,,rană” simțită indărătul sternului. De asemenea, totdeauna este simțită o durere mai mult sau mai puțin suportabilă de bolnavii cu o suferinţă a pleurei (pleurezie, pleurită, cancer pleural, pneumotorax spontan), a plămânului (pneumonii, infarct pulmonar, cancer) sau a ambelor organe în același timp (corticopleurită, pleuropneumonii, cancer pleuropulmonar). Durerea , toracică“ poate să nu aibă nici o legătură cu organele întratoracice și să fie dată de o nevralgie, de o nevrită intercostală, de un reumatism muscular, al articulațiilor oaselor toracelui sau de o afecţiune osoasă (coaste, stern, coloană vertebrală).

Dispneea (respirație dificilă) însoţeşte adesea bolile inflamatoare acute (pneumonii, bronşite acute, edem pulmonar), obstrucțiile căilor aeriene, distrugerile importante ale țesutului pulmonar sau sclerozarea acestuia, crizele de astm, pleureziile cu cantitate mare de lichid, pneumotoraxul spontan, cancerul pulmonar, pneumoconiozele, insuficiența cardiacă, unele intoxicații și boli generale, care prîntr-un mecanism sau altul influențează centrul reglator al respirației din bulb.

Cianoza sau colorarea albăstrui-violacee a pielii (mai ales a extremităților, a feței și a unghiilor) și a mucoasei (mai ales a buzelor) este dată de hemoglobină în cantitate prea mare în sângele insuficient oxigenat, din cauza unor factori care nu permit ca schimbul gazos să se facă în condiții optime.

Cianoza, care nu este datorată (cum greșit cred unii) creșterii bioxidului de carbon în sânge, este un simptom întilnit în insuficiențele respiratorii acute sau cronice, în asfixii și în unele intoxicaţii în care nu se poate realiza în sânge combinarea oxigenului cu hemoglobina în concentrații care să asigure o bună respirație și astfel o bună aprovizionare cu oxigen a organismului. Cianoza mai este intilnită în strimtorări ale arterei pulmonare (stenoză, atrezie), în unele malformații congenitale ale inimii, în scleroze pulmonare intinse.

Febra nu este un simpiom caracteristic bolilor aparatului respirator, dar uneori poate să orienteze în direcția diagnosticului, indicând existenta unui proces inflamator datorat infectiei sau prezența unei supurații, unei distrugeri a țesutului pulmonar (cancer, infarct pulmonar), ca și a unei boli generale cu determinări pulmonare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here