Scintigrafia este o metodă de explorare care constă în înregistrarea au tomată a radioactivității unui țesut sau organ, după administrarea prealabilă de substanțe marcate cu un izotop radioactiv. Scintigrafia se folosește în explorarea majorității organelor și țesuturilor. Având în vedere complexitatea investigațiilor pe bază de izotopi radioactivi, numai medicul este în măsură să stabilească utilitatea unei asemenea investigații, apelând la ea nu mai în momentul când metodele clinice și paraclinice obișnuite nu au putut rezolva diagnosticul.
Scintigrama hepatică. Investigația scintigrafică a ficatului se face, intre altele, și cu aur coloidal, care este injectat intravenos și care este fixat în celulele Kupffer, grație funcției coloidopexice a acestora. În condiții normale, mezenchimul hepatic, adică anume structuri tisulare din ficat, reține 85 -95% din radioaurul coloidal administrat, restul fiind captat de mezenchimul extra hepatic, splenic și medular. Deoarece celulele Kupffer fac parte din structura endoteliului capilarelor ficatului, respectiv a celulelor care căptușesc aceste vase, explorarea cu aur coloidal oferă relații cu caracter morfologie reprezentate de scintigramă, dar și relații cu caracter funcțional, care constau în posibilitatea determinării debitului sangvin hepatic.
În condiții normale din punct de vedere scintigrafic, ficatul are aspect triunghiular, cu vârful orientat spre apendicele xifoid (partea terminală a sternului). Marginile sunt regulate, marginea inferioară fiind situată la nivelul rebordului costal. Fixarea este omogenă, cu intensitate maximă în lobul drept al ficatului. Facem această descriere, deoarece mulți bolnavi au prilejul să vadă cum arată ficatul lor, vizualizat grație aurului radioactiv pe calea scintigrafiei.
Scintigrama renală. Pentru scintigrama renală se folosesc alte substanțe radiofarmaceutice gamma-emițătoare, cum sunt 1311 – Hipuran sau 1251 – Hipac, substanțe care se injectează intravenos.
Scintigrama pancreatică. Scintigrama pancreatică se face cu ajutorul radioizotopului denumit 72-Se-Selenometionină, substanță care este injectată tot pe cale intravenoasă. Principiul investigației se bazează pe incorporarea rapidă a acestui aminoacid esențial de enzimele sintetizate de pancreas. Unii factori obiectivi limitează valoarea explorării, ca în toate scintigrafiile de altfel, creând dificultăți de interpretare și anume: variațile mari de formă și de poziție ale organului chiar în condiții normale; fixarea concomitent în ficat a metioninei marcate; eliminarea rapidă a radiotrasorului, incorporat în enzimele pancreatice, în duoden și intestin, ceea ce duce la apariția de ,,imagini parazite”. Oricum, în pancreatita acută se constată de regulă absența scintigrafică a organului până în ziua a 15-a. În pancreatita cronică, fixarea este prezentă, dar neomogenă. Pseudochisturile și tumorile pancreatice se pun în evidență prin defecte de fixare, deci prin imagini lacunare. Explorarea asociată prin scintigrafie și ecografie crește siguranța de diagnostic în tumorile pancreasului cu 80-85%.
