In timpul mersului pe schiuri, toate grupele musculare ale picioarelor, mainilor şi trunchiului sint antrenate uniform într-o activitate foarte intensă. Datorită acestei repartizări uniforme a efortului între muşchi, mersul pe schiuri este mai uşor decît o alergare de aceeaşi intensitate. Aceasta este una din cauzele care fac sportul cu schiurile accesibil tuturor, de la elevii dirn clasele inferioare pană la bătrani. Se poate merge cu schiurile pentru prima dată chiar la vîrsta de 60-70 de ani.
Mersul pe schiuri exercită o mare influentă asupra respiratiei şi circulatiei sanguine. Ventilatia pulmonară şi schimbul de gaze cresc foarte mult şi de aceea mersul pe schiuri este denumit ,,gimnastica naturală a plămanilor”. Forta de contractie a muşchiului cardiac creşte, însă presiunea sanguină se măreşte putin, dearece capilarele sanguine se dilată în numeroase grupe de muşchi activi la schiori, iar în capilarele dilatate scade rezistenta față
de curentul sanguin. Afară de aceasta, contractia numeroşilor muşchi ajutã la circulatia sangelui prin vene spre inimă, ceea ce uşurează de asemenea munca acesteia.
Mersul pe schiuri in aer liber, in zilele geroase, căleşte organismul, dezvoltă rezistenta la frig. Frumusetea peisajului de iarnă are o actiune favorabilă asupra sistemului nervos.
Se practică mersul pe schiuri alternativ sau simultan. In cazul mersului alternativ, mişcările sant ritmice şi moderate. Făcînd un pas înainte cu piciorul drept, se duce înainte mîna stangă şi invers, simultan cu pasu piciorului sting se duce înainte mana dreaptă. După fiecare împingere cu mana şi piciorul urmează alunecarea pe schiul împins înainte. In timpul alunecării, muşchii schiorului se odihnesc.
În cazul mersului alternativ cu și fără bete, schiorul face doi paşi consecutivi fară a împinge cu betele, iar următorii doi paşi ii însoteste de impingerea cu betele.
In cazul mersului simultan, schiorul duce ambele bete înainte şi işi face vant cu ele simultan.
Mersul simultan poate fi cu un singur pas, cu doi paşi sau cu trei paşi, in functie de numărl de paşi care revine unei impingeri cu ambele bete. Se practică si mersul mixt.
Mersul alternativ este cel mai economic din punct de vedere fiziologic deoarece el asigură o activitate mai uniformă a muşchilor. Schiurile trebuie să fie elastice, netede, să alunece bine şi să-şi mentină curburile de fabricație. Suprafata de alunecare a schiurilor trebuie să fie bine îmbibată cu răşină şi lustruită cru ceară specială pentru alunecare, aleasă in functie de conditiile de timp şi de starea zapezii.
Betele trebuie să fie atît de lungi, ca să ajungă pînă la mîna întinsă lateral a schiorului.
Imbrăcămintea schiorului trebuie să fie destul de călduroasă (dar nu prea mult), uşoară, să permită libertatea mişcărilor, să fie confectionată dintr-o stofă poroasă, care să permită uşor trecerea vaporilor. Cel mai bine este să se poarte o jachetă de lană şi pantaloni din stofă de lînă; este de preferat lenjeria tricotată. In timpul vantului sau gerului puternic, sub jachetă trebuie îmbrăcată, mai ales în cazul oamenilor in virstă, o cămaşă călduroasă. Pe cap, schiorul poartă o şapcă de lană tricotată, un chipiu cu apărtoare de urechi sau apărătoare speciale de urechi pentru schiori în formă de bandă. Bocancii de schi se fac cu talpa groasă de piele. Trebuie să se încalte două-trei perechi de ciorapi de burm bac şi peste ei ciorapi de lană.
Oamenilor in vărstă li se recomandă să meargă pe schiuri pe loc neted sau putin accidentat, fără să se îndepărteze prea mult de baza de schi, pe timp lipsit de vant şi pe un ger de maximum 15 grade.
