Salvia, Jaleșul (Salvia officinalis)

Câteva denumiri ale Salviei officinalis: cilvie, jale, jaleș, jaleș-bun, jaleș-de-grădină, salvie, salvie-de-grădină, șalet, șalvir, șerlai. Salvia, cunoscută ca o plantă din familia labiatelor, provine din Europa de sud și se cultivă la noi în grădini. Planta atinge o înălțime de 30-70 centimetri, florile ei violete sunt dispuse verticilat, deci în cerc, în jurul unei axe comune; frunzele sale opozite, alb-lânoase sclipesc argintiu și emană un parfum ușor amar, aromatic. Salvia-de-grădină trebuie să aibă partea ei de grădină într-un loc ferit, însorit. Pe parcursul iernii, eu o acopăr ușor cu crengi de molid, deoarece este deosebit de sensibilă la ger.

O altă subspecie, Salvia pratensis, cunoscută sub denumirile de buruiana-mâlcedului, coada-vacii, gavăț, jale, jaleș, jaleș-sălbatic, jaleș-de-câmp, jaleș-de-pădure, salvie, salvie-de-câmpuri, salvie-sălbatică, se găsește pe povârnișuri, pășuni și câmpii. De departe se văd strălucind florile-i albăstrui-violete care răspândesc o mireasmă plină de arome. De la această specie se folosesc florile, de cele mai multe ori numai pentru gargară sau pentru fabricarea oțetului de salvie – 1 pumn plin de flori este lăsat la macerat în oțet natural și acesta întrebuințează ca frecție binefăcătoare în timpul unei boli mai lungi în care se stă la pat. Frunzele se colectează înaintea perioadei înfloririi, în mai și iunie. Întrucât plantele dezvoltă în zilele însorite și uscate uleiuri eterice, frunzele sunt culese numai în soare, preferabil la ora amiezii și apoi sunt puse la se umbră ca să se usuce.

Mai curativă decât Salvia pratensis este însă Salvia officinalis, citată mai sus și de care mă voi ocupa în continuare pe larg. Încă de pe vremea străbunilor noștri, salvia era o plantă medicinală deosebit de lăudată și prețuită. Un versuleț din jurul anului 1300 spunea: „De ce să moară omul, Când în grădină crește salvia?”

Chiar și numele oglindește marea apreciere de care s-a bucurat această plantă de leac din partea oamenilor încă din timpuri îndepărtate. Denumirea de salvia derivă din cuvântul latinesc „salvare” (a vindeca, a însănătoși).

Dintr-o frumoasă carte veche despre plante medicinale reiese cât de mult era știută pe vremuri salvia: „Când Maica Domnului a trebuit să fugă cu copilul Isus în fața lui Irod, a rugat toate florile de câmp s-o ajute; dar nici una nu i-a oferit adăpost. Atunci S-a înclinat către salvie și iată, aici a găsit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, s-a ascuns pe sine însăși și a adăpostit pruncul în fața aprozilor lui Irod. Aceștia au trecut pe lângă ei fără a-i vedea. După ce pericolul a fost depășit, Maica Domnului a ieșit din ascunzătoare și a vorbit afectuos salviei: <De azi înainte și până în vecii vecilor vei fi o floare preferată a oamenilor. Iți dau putere să vindeci oamenii de orice boală; salvează-i de la moarte, cum ai făcut și cu mine.>”.De-atunci, salvia înflorește orișicând întru salvarea și ajutorarea oamenilor. Când ai făcut ani de-a rândul experiențe cu plante medicinale și ai cerut adesea în clipe grele ocrotirea și ajutorul multiubitei Sfinte Fecioare, atunci simți din credință adâncă și încredere adevărată cum își întinde mâinile ocrotitoare peste plantele noastre medicinale.

Ceaiul de salvie, băut mai des, fortifică întregul organism, ne ferește de atacuri de apoplexie și are un efect foarte favorabil asupra paraliziilor. În combaterea transpirației nocturne este singura plantă medicinală, în afara levănțicii, care vine oamenilor în ajutor; ea vindecă maladia care provoacă această transpirație în timpul nopți și îndepărtează prin puterile ei înviorătoare marea slăbiciune care însoțește boala. Mulți doctori au recunoscut proprietățile remarcabile ale salviei: ei o administrează în spasme, afecțiuni ale măduvei spinării, dereglări glandulare și tremurul membrelor (tremurăturile extremităților) cu cele mai bune rezultate. În afecțiunile menționate mai sus, se beau 2 cești pe parcursul zilei, înghițitură cu înghițitură. Ceaiul are un efect benefic și asupra ficatului bolnav, înlăturând balonările și toate indispozițiile legate de dereglările funcționării ficatului. Are acțiune depurativă, elimină mucozitățile prea abundente din aparatul respirator și stomac, stimulează pofta de mâncare și combate tulburările intestinale și diareea. – Pe înțepăturile de insecte se aplică frunze de salvie fărâmițate cât de mărunt.

Ceaiul de salvie se recomandă extern în mod deosebit în amigdalite, boli de gât, abcese (focare de puroi) dentare, inflamații ale faringelui și cavității bucale. La mulți copii și adulți nu s-ar fi ajuns la operație de amigdale dacă s-ar fi intervenit la timp cu salvie. Dacă lipsesc amigdalele, care opresc substanțele otrăvitoare și le prelucrează, acestea se îndreaptă direct către rinichi. O infuzie de salvie ajută și dinții care se mișcă, gingiile care sângerează, deșosările (retragerea gingiei), abcesele dentare. Se clătește gura, se face gargară sau se aplică tampoane de vată îmbibate în infuzie.

Foarte important ar fi pentru oamenii slabi de nervi și femeile care suferă de afecțiuni ale organelor pelviene să facă din când în când câte o baie de șezut cu salvie.

Pe lângă folosirea cu rezultate bune a salviei ca plantă medicinală, ea nu trebuie uitată nici în calitatea sa de plantă aromatică (mirodenie) foarte gustoasă. Se întrebuințează în porții foarte mici, asemănător cimbrului, la mâncăruri grase, cum ar fi friptura de porc, de gâscă sau de curcan. Și vânatul devine mai gustos prin adaosul unei frunzulițe de salvie. În prepararea brânzeturilor amestecate cu verdețuri (cu mirodenii) și a sosurilor condimentate ar trebui să ne gândim la salvie măcar din motive de sănătate. În anumite zone se coc “prăjituri și cozonaci de salvie”. La cocă se adaugă frunze de salvie tăiate foarte fin, asemenea anasonului.

MODURI DE FOLOSIRE

Infuzie: Se opărește 1 linguriță de plante cu 1/4 litru de apă și se lasă să stea puțin.

Oțet de salvie: Se umple o sticlă până la gât (fără a o îndesa) cu flori de salvie-de-câmpuri (jale), se toarnă deasupra oțet natural în așa fel încât să acopere florile și se lasă sticla să stea 14 zile la soare sau la căldură.

Băi de șezut: Se pun de 2 ori 2 mâini pline cu frunze peste noapte în apă rece la macerat. A doua zi, totul se încălzește până dă în clocot, iar extractul încălzit se adaugă la apa de baie.

Sursa: Maria Treben – Sanatate din farmacia Domnului
Foto: Freepik