Contactul dintre organismul uman și microorganismele patogene poate să ducă la variate situații în practică. Agentul infecțios, deși constituie cauza principală și indispensabilă în producerea infecției, nu este capabil el singur să determine starea de boală. Pentru ca să apară o boală infecțioasă, este necesar ca organismul să fie recepție la infecție. Receptivitatea este starea opusă rezistenței antiinfecțioase. În anumite cazuri receptivitatea la infecții poate fi crescută, prin defecțiuni ale mecanismelor de apărare antiinfecțioase pe care le-am menționat mai înainte. Chiar factori din mediul extern pot interveni pentru a crește această receptivitate la infecții: frigul, uscăciunea aerului, sau atmosfera poluată cu substanțe chimice sau particule fizice.

În producerea bolii infecțioase trebuie să ținem deci seama de interrelația mai multor factori: cantitatea și calitățile microorganimselor patogene (virulența), starea de receptivitate sau de apărare a organismului, precum și tipul său de reactivitate, și acțiunea unor factori din mediul înconjurător.

În acest mod ne explicăm pentru ce același microb nu determină la toate persoanele infecții cu manifestări asemănătoare. Deosebim, de aceea, în cazul contactului dintre un microorganism patogen și o persoană, apariția mai multor rezultate ale infecției:

  • Starea de purtător de microbi (purtător sănătos de microbi), când organismul este rezistent față de infecția cu acel microb. Există și cazuri de purtători cronici „aparent sănătoși“, care deși clinic nu par bolnavi, suferă de leziuni microscopice în unele organe, cu caracter adesea progresiv.
  • Starea de infecție survine prin pătrunderea și multiplicarea microbilor în țesuturile organismului gazdă.

Infecția nu este obligatoriu urmată de starea de boală, ci pot rezulta și alte situații, sau manifestări ascunse (subclinice“). Astfel:

  • Infecția inaparentă, care se desfășoară fără simptome și fără pagube pentru organism. Acesta suportă fără tulburări infecția și în cele din urmă se și imunizează, dobândind imunitatea postinfecțioasă, stare ce survine frecvent în practica bolilor infecțioase; sunt cazuri multe de rubeolă care evoluează ca infecții inaparente, și tot așa se întâmplă cu multe cazuri de poliomielită, și alte infecții.
  • Infecția latentă se deosebește de infecția inaparentă prin faptul că microorganismul patogen nu este eliminat din corp și rămâne câțiva ani sau toată viața ca o infecție asimptomatică, dar care se poate redeștepta din când în când. Astfel este cazul herpesului recidivant. al infecției cu virus varicelo-zosterian, al unor infecții tuberculoase etc.
  • Boala subclinică are toate caracterele biochimice și morfologice (leziuni organice dovedite microscopic) ale unei boli infecțioase, dar fără simptomele acestei boli: este ceea ce numim o boală infecțioasă ocultă, ori subclinică. Un exemplu tipic îl constituie formele subclinice ale hepatitei virale, care la copii sunt în proporție de 10:1 față de hepatita cu evoluție tipică clinică. Importanța acestor forme subclinice ale infecției, rezultă de la sine, atât pentru prognosticul infecției (risc de cronicizare), cât și pentru riscul epidemiologic de răspândire a infecției, când aceste cazuri rămân nedepistate.

Singura metodă de depistare a acestor forme subclinice constă în folosirea testelor specifice de laborator.

Infecții virale cu evoluție lentă. Se cunosc în prezent boli virale cu evoluție lentă, de câțiva ani și cu prognostic grav, care afectează mai ales sistemul nervos central. Exemple: panencefalita subacută sclerozantă, encefalopatia Jakob-Creutzfeldt și altele.

Infecția (boala) locală. În unele cazuri infecția rămâne localizată cum este cazul în: furunculul stafilococic, impetigo, abces, uretrită gonococică etc.

Toate aceste procese locale ale infecției pot să se vindece însă, dacă sunt bine tratate.

Boala infecțioasă generală survine în cazul în care germenii microbieni se răspândesc prin sânge, în tot organismul, determinând leziuni în diferite organe și manifestări toxice generale, de multe ori grave.

Se deosebesc următoarele forme:

a) Boala infecțioasă ciclică („autolimitată“)

b) Boala infecțioasă persistentă (cronică)

c) Septicemia

Boala infecțioasă ciclică se caracterizează printr-o evoluție regulată, care evoluează într-un anumit ciclu, în următoarele perioade:

a) perioada de incubație, perioada în zile, care se scurge de la contactul infectat și până la apariția primelor simptome ale bolii. Este o perioadă tăcută clinic, fără simptome.

Durata perioadei de incubație variază de la o infecție la alta, putând fi de câteva zile, până la săptămâni și chiar luni. În unele boli infecțioase, cu cât perioada de incubație este mai scurtă, cu atât forma clinică a bolii va fi mai gravă (tetanos, septicemii).

Când este cunoscută, perioada de incubație poate fi folosită pentru profilaxia apariției bolii prin: administrarea de gammaglobuline (standard sau specifice) sau prin chimioprofilaxie.

b) Perioada de instalare a bolii (debutul), care poate dura câteva zile (2-21 zile) sau se poate reduce la câteva ore (debut brusc ori fulminant).

c) Perioada de stare a bolii, cu toate simptomele acesteia, în deplinătatea lor și cu o durată variabilă (zile ori săptămâni).

d) Perioada de descreștere a bolii.

e) Perioada de convalescență și de recuperare a stării de sănătate anterioare (în caz de vindecare), împreună cu obținerea stării de imunitate specifică (post-infecțioasă). Perioada convalescenței trebuie privită cu multă atenție, deoarece refacerea obținută este încă instabilă (pot apărea recăderi ale bolii) și fragilă (pot apărea complicații și suprainfecții).

În afară de această formă clinică a bolii infecțioase, de tip ciclic (sau „autolimitat“) există și forma clinică ce exprimă o infecție persistentă cu caracter cronic infecție nesterilizabilă). Exemple: hepatita virală de tip B, cu formele de hepatită cronică persistentă, hepatită agresivă și ciroza; bruceloza și altele.

Septicemia constituie o modalitate evolutivă a infecției generale, caracterizată printr-o evoluție clinică neregulată, imprevizibilă și, de obicei foarte gravă, cu frisoane, febră neregulată, fenomene nervoase, erupții cutanate și metastaze septice în diferite organe. Netratată, septicemia evoluează de regulă fatal, nefavorabil, spre exitus, nefiind posibilă obținerea unei imunități specifice.

În septicemie se deosebesc: o poartă de intrare a infecției, un focar septic (unde microbii se multiplică), prezența de germeni în sânge și prezența de metastaze septice.

Din datele expuse rezultă marea diversitate a manifestărilor clinice și subclinice, care pot să rezulte dintr-o infecție cu același germen, la diferite persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here