Prin aceasta înțelegem o rezistență cu caracter finit: numai față de o anumită infecție, un anumit microb spre exemplu, față de poliomielită, de difterie, de rujeolă, de tuse convulsivă, de tetanos etc.
Această calitate a organismului se obține prin: producerea de către plasmocite de anticorpi specifici față de un anumit microb, imunitatea umorală;
– prin apărarea conferită de anumite celule albe ale sângelui (limfocitele T); este imunitatea celulară.
În primul caz, imunitatea umorală este dată de anticorpi specifici, imunoglobuline. Aproximativ 98% din acești anticorpi se află prezenți în gammaglobulină și numai restul în betaglobulină. Pentru acest motiv, folosim gammaglobulinele în protecția față de infecții.
Imunitatea celulară este determinată de activitatea limfocitelor T, care intervin distrugând celulele cu microbi (limfocite , ucigașe)”, sau pe cale citotoxică, sau secretând anumite substanțe (limfokine).
Ambele sectoare ale imunității (umorală și celulară) conlucrează pentru realizarea imunității specifice a organismului.
În funcție de modul cum se obține, imunitatea specifică antiinfecțioasă se împarte în:
- imunitate naturală, definită ca un caracter de specie prin care omul este rezistent, de exemplu la unii microbi patogeni numai pentru animale;
- imunitate dobândită, care se poate obține în 2 feluri: pasiv și activ.
Imunitatea pasivă se obține prin transferul de anticorpi din sângele mamei la nou-născut, care se naște cu imunitatea antiinfecțioasă pe care o avea mama, dar pe care o pierde treptat, în 3-6 luni după naștere (deci are caracter temporar). Anticorpii se transmit de la mamă și prin lapte, ceea ce constituie încă un argument puternic pentru valoarea alăptatului matern, ca apărare antiinfecțioasă a sugarului. Imunitatea pasivă se poate obține, în mod artificial, prin administrarea de săruri imune: fie produse pe animale (ser imun heterolog, spre exemplu: serul antitetanic, serul antidifteric), fie obținut prin extracția gammaglobulinelor din sângele uman (gamraaglobuline „standard” și altele specifice). Durata imunității este temporară: 14–21 zile.
Imunitatea activă se obține fie în mod natural după trecerea printr-o boală infecțioasă (imunitatea postinfecțioasă), fie în mod artificial, prin imunizări (vaccinări cu vaccinuri și anatoxine).
