Psihologia sugarului și procesul alimentării

Mama si copilul sunt un cuplu (un sistem complex) cu influențe reciproce.

Sugarul nu are numai nevoi fiziologice, ci și nevoi de interacțiune, de comuni. care. Sugarii au individualitatea lor, ce poate fi distinsă pe mai mulți para metri temperamentali încă de la vârsta de 3 luni. O mamă care se armonizează bine cu copilul său este în stare să priceapă această individualitate și să vină în întâmpinarea ei cu căldură. Există situații în care reciprocitatea mamă-copil este tulburată de deosebiri temperamentale sau de incapacitatea mamei de a se apropia destul de profund de copilul ei. Aceasta se reper. cutează negativ în dezvoltarea sugarului, influențând și comportamentul lui alimentar.

Din trăsăturile psihologice ce se conturează de la vârsta de sugar, autonomia, cunoașterea și atașamentul sunt strâns legate și de procesul alimentării. Tendința naturală la autonomie se manifestă și în încercările sugarului de a se alimenta singur de pe la vârsta de un an. Mama trebuie să înțeleagă stângăciile sugarului în perioada când „se antrenează“ să mănânce singur, să nu-i frâneze inițiativele, să-l lase să experimenteze până când învață, pentru a-i oferi si în acest domeniu ocazia de a-și manifesta satisfacția când începe să stăpânească o abilitate pe care nu a avut-o.

Sugarul are o mare nevoie de comunicare și de atașament, lucru pe care-1 poate primi din plin în cursul alimentării; el dorește comunicarea prin zâmbet, are nevoie de căldură pentru a se dezvolta normal din punct de vedere afectiv. Cunoașterea este o capacitate ce începe să se dezvolte de la vârsta de sugar. Învățarea lumii din jur o poate face numai prin manipulare. Sugarul nu „se joacă“, ci învață când manipulează biberonul, tetina, lingurița în cursul alimentării și trebuie lăsat să o facă. Orice inițiativă motorie pe care o are sugarul trebuie încurajată; odată perfecționată, sugarul va încerca o altă inițiativă și va progresa normal.

Este important ca mama să manifeste reciprocitate la încercările de comunicare ale sugarului în alimentarea lui, să-i acorde libertatea de a participa activ în această arie, începând cu acceptarea cantității de lapte pe care o primește copilul și a orei când are nevoie să fie hrănit și terminând cu permisiunea de a manipula biberonul, lingurița, cana și alimentele pe care le are în farfurie, pentru a le cunoaște mai bine. Indiferența mamei față de aceste nevoi ale copilului ei poate să ducă la o dezvoltare psihică deformată. În prezent s-a stabilit că anumite tulburări ale comportamentului de relație ale adultului pot avea rădăcini în frustrări variate la vârsta de sugar. Multe din aceste frustrări se conturează în jurul alimentării, așa incit medicul pediatru trebuie să acorde tot sprijinul necesar mamelor, pentru a le ajuta să se acordeze cât mai bine cu necesitățile psihologice ale sugarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here