Plasma sangvină normală conține o cantitate de 6-8% proteine: albuminele, globulinele și fibrinogenul. Proteinele plasmatice au rol multiplu de a fixa și transporta apa sau alte substanțe, de a apăra organismul împotriva infecțiilor (funcţia imunologică prin gammaglobulină, anticorpi și alexină), de a realiza coagularea și hemostaza prin fibrinogen și factorii coagulării existenți în plasmă și de a îndeplini diferite activități enzimatice.
Orice abatere de la raportul normal dintre proteine sau fracțiuni proteice și volumul lichidului în care sunt solubilizate poartă numele de disproteinemie. Testele de disproteinemie sunt examene ale sângelui care informează asupra variaţiilor cantitative sau calitative ale proteinelor plasmatice. Din acestea, mai frecvent, utilizate sunt:
– viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.DINTRE.). Se bazează pe proprietatea hematiilor de a se sedimenta într-o pipetă speciala, gradată în 200 mm, după ce a fost făcut incoagulabil ou o soluție de citrat de sodiu într-o anumită proporție. Rezultatele sunt citite la o oră și la două ore. Metoda se deosebeşte, dar se completează cu hematocritul, deoarece în acest al doilea caz este necesară o centrifugare înainte de citire.
Valorile normale ale V.S. DINTRE. sunt 3-10 mm la o oră și 5 — 15 mm la 2 ore, la bărbaţi; la femei: 6-13 mm, respectiv 10-20 mm. Hematocritul are valori normale între 40-50%
Creşterea valorii V.S.DINTRE. se datorește măririi concentratiei în sânge a fracţiunii proteice de gammaglobulină. Se constată această creştere în foarte multe boli, dar în special în bolile cronice și degenerative ca tuberculoza, cancerul, dereglări ale unor organe interne ca ciroza, și boala reumatismală.
Examenul înseamnă pentru medic numai un semnal de alarmă și nu un diagnostic.
În cazul unor valori crescute peste normal, V.S.DINTRE. trebuie repetată după 2 săptămâni, deoarece în acest fel pe de o parte se controlează evoluţia unei boli descoperite sau se înlătură erorile eventuale de tehnică și pe de altă parte sunt ocolite condiţiile unei stări fiziologice sau patologice din timpul recoltării sângelui (menstruaţie, sarcină înaintată, vârstă, afecţiuni virale și microbiene, anemii, boli parazitare).
Proba de turbiditate cu timol, Takata-Ara, Gross, sulfat de zinc (Kunkel) și alte probe au drept scop stabilirea pe baza determinării calitative a proteinelor plasmatice din sânge a stării de sănătate a celulelor hepatice, care produc aceste proteine. Un ser sangvin cu proteine normale, va da următoarele rezultate:
Reacţia timol: 1-4 unităţi Mac-Lagan
Reacţia Gross – negativă
Reactia Kunkel – 12-10 unităţi
Reacţia Takata – Ara – negativă
Valorile crescute peste normal arată o funcţionalitate deficientă a celulei hepatice, o suferinţă a acesteia. Această situație apare totdeauna în boli ca hepatita acută și cronică, ciroză, colecistită, dar se pozitivează și în alte boli, ca cele de rinichi, plămâni, splină, boli de sânge sau tumorale.
Pentru stabilirea unui diagnostic corect este necesar să se ia în considerare, alături de probele de disproteinemie menționate anterior, și examenul proteinelor din plasma sangvină care au valori normale între 660 și 860 mg/100 ml, precum și electroforeza, care dă procentual toate proteinele principale ale sângelui. Aceasta din urmă este o metodă de punere în evidenţă a proteinelor plasmatice, prin separarea lor pe cale electrică. Se ştie că fiecare tip de proteină care face parte din complexul proteic plasmatic, într-un câmp electric, migrează de la polul negativ la polul pozitiv, cu o anumită viteză. În acest fel, pe hârtia de filtru pe care se efectuează migrarea se obțin, distanţate între ele, cele cinci fracţiuni proteice mai importante în ordineamdepărtării de la punct de plecare: albumine, alfa-globuline, alfag-globuline, beta-globuline și gamma-globuline. Rezultatul normal al unei electroforeze este următorul: albumine 56%, alfa-globuline 4%; alfag-globuline 8%; beta-globuline 14%; gamma-globuline 18%.
Proteinele plasmatice arată deseori modificări cantitative caracteristice pentru anumite boli. Astfel, fracţiunea albuminică este crescută în cancerul sângelui (leucoză) și scăzută în afecțiuni gastrointestinale, hemoragii, revărsate pleurale, nefroză lipoidică, albuminurie cronică, ciroză hepatică. Fracțiunea globulinică este crescută în unele boli cronice, ca ciroza hepatică atrofică și scăzută în cazul când organismul nu are capacitate de apărare împotriva infecţiilor. Un examen mai recent adaptat este imunoelectroforeza, care combină electroforeza cu precipitarea proteinelor, printr-un ser imun antiproteine serice umane. Substanțele care asigură inactivarea antigenilor microbieni, luptând astfel împotriva bolilor infecțioase, se găsesc tot printre proteinele sangvine (în special în fracțiunea gama-globulinelor) și poartă numele de anticorpi. Deci gamma-globulinele reprezintă scheletul anticorpilor.
Săruri minerale plasmatice
În afară de proteine, în plasmă se găsesc solubilizate unele săruri minerale, fiecare în cantitate bine determinată, săruri care contribuie la păstrarea constantelor biologice ale sângelui și umorilor, la întreținerea reactivității țesuturilor. Aceste substanțe chimice, care poartă numele de electroliți sau ioni, sunt: clorul, fosforul, calciul, sodiul, potasiul și magneziul. Analiza care stabilește cantitatea electroliților în sânge poartă denumirea de ionogramă.
