Acupunctura ca metodă terapeutică ce aparține sistemului mai larg al medicinii tradiționale chineze a rezistat probelor aspre ale timpului datorită viabilității și eficienței ei deosebite și iată că astăzi, după mai bine de 5 000 de ani de când a început practicarea ei primitivă, acupunctura este o știință medicală în plină dezvoltare, supusă unor cercetări științifice riguroase, precum și unei practici clinice aprofundate.
Făcând abstracție de unele descoperiri în ceea ce privește mecanismele acupuncturii în lumina științelor moderne, este greu totuși să admitem că acupunctura se practică în mod empiric de un popor care avea în același timp vaste cunoștințe despre fiziologia umană, multe fiind asemănătoare cu ale fiziologiei moderne.
Renumiți sinologi, după numeroase studii făcute pe vechile texte, au descoperit unele lucruri de-a dreptul senzaționale.
Astfel, s-a afirmat faptul că chinezii cunoșteau, către sfârșitul mileniului II 1.e.n. că plămânul este organul prin care se face schimbul de gaze intre aer și sânge, că sângele circulă prin vase, fiind pompat de inimă (deci cu 3 500 de ani înaintea medicului englez William Harvey), că stomacul și duodenul transformă și descompun alimentele, că deasupra rinichiului se află un organ (glandele supra renale), având atât funcție sexuali, cât și de protecție a organismului împotriva reumatismului.
Descoperirile de ultimă oră atestă că în China se practicau cu 2000-3000 de ani în urmă trepanații osoase. Înțelegând însă pe deplin întregul mecanism al medicinii energetice chinezești vom observa că principiile dezvoltate de aceasta își au originea într-o concepție filozofică bine închegată și unitară. Pentru a putea pătrunde tainele acupuncturii, adesea considerată un mister indescifrabil al medicinii tradiționale extrem orientale vom încerca descifra rea principiilor de bază.
