Prevenirea piodermitelor impune unele măsuri privind în principal igiena corporală, izolarea parțială a purtătorilor de infecții cutanate atunci când nu sunt spitalizați; implicit, dezinfecția lenjeriei purtată de aceștia și a obiectelor cu care vin în contact, aseptizarea unor alte afecțiuni cutanate cu caracter pruriginos și zemuinde, ca și a plăgilor traumatice, tăierea scurtă a unghiilor, adevărate rezervoare de microbi, evitarea scobitului în nas și smulgerea perilor din vestibulul nazal și din nevi; dezinfectarea cu alcool sanitar sau fenosept diluat cu apă sau alcool sanitar 1/3 a marginilor unghiilor după efectuarea lucrului menajer de către femeile care practică frecvent manichiura.
Tot ca o măsură de prevenire trebuie privită și corectarea unor factori favorizanți de teren cum sunt diabetul și stările de debilitate. Tratamentul diferitelor forme de piodermită trebuie adaptat fiecărui caz în parte în raport cu germenul microbian în cauză, virulenta, întinderea și gravitatea afecțiunii, lucru pe care nu-l va putea face decât medicul. Un tratament nepotrivit instituit adesea din inițiativa proprie a bolnavului care nu-și poate stabili un diagnostic corect sau alege un eventual antibiotic dacă acesta este necesar, nu numai că nu va putea influența boala, dar va duce, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, la temporizare sau chiar agravare, îngreuind mult misiunea medicului. Cu titlu provizoriu sau pentru leziuni piodermice minore, se va putea recurge, ca o primă intervenție, la o soluție dezinfectantă ca tinctura de iod, sau fenoseptul diluat cu alcool sanitar în proporție de 1/3, după care se va putea aplica un unguent cu tetraciclină, gentamicină sau kanamicină.
