Povestea igienei

În jurul anului 1840, obstetricianul austro-ungar Ignaz Semmelweis a făcut o descoperire esențială, pe când lucra la Spitalul General din Viena, în cadrul departamentului de obstetrică și făcea, totodată, și autopsii ale cadavrelor unor femei care muriseră, în timpul nașterii, de febră puerperală. Febra puerperală este o infecție a uterului, despre care știm astăzi că este provocată de cele mai multe ori de bacteriile Staphylococcus și Streptococcus. Însă, la acea vreme, teoria germenilor elaborată de Pasteur nu fusese încă acceptată și se credea că aceste femei mureau din cauza unei miasme sau a aerului alterat”. Semmelweis bănuia că motivul acestei infecții era altul decât o simplă ,,miasmă” și și-a făcut o misiune din confirmarea acestei presupuneri.

Pacientele însărcinate erau internate într-unul dintre cele două saloane ale spitalului, în zile diferite. Salonul A era administrat de obstetricieni și studenți la medicină, iar Salonul B, de moașe. Semmelweis a observat că mult mai multe femei sufereau de febră puerperală în salonul supravegheat de doctori; într-un an, mai mult de șase sute de femei muriseră după naștere în Salonul A, și numai șaizeci deceda seră ca urmare a aceleiași boli în Salonul B. A remarcat că studenții și doctorii din Salonul A mergeau adesea în salonul de naștere imediat după ce terminau de făcut autopsii pe cadavrele femeilor care mureau de febră puerperală; moașele, pe de altă parte, nu făceau autopsii. Semmelweis era convins că doctorii erau purtătorii „particulelor cadaverice”, după cum le numea el, pe care le aduceau din morgi și le transmiteau viitoarelor mame în timpul nașterii, atingându-le cu mâinile contaminate. A introdus o politică prin care doctorilor li se cerea să se spele meticulos cu apă cu clor înainte de a intra în salonul de maternitate.

Această regulă a stârnit disprețul și batjocura doctorilor consacrați din spital (care, de fapt, nu puteau recunoaște că se făceau responsabili de moartea a sute de femei). Însă rezultatele acestei intervenții au sprijinit teoria lui Semmelweis: într-un an, rata mortalității pacientelor din salonul de maternitate a scăzut semnificativ. In 1847, rata lunară a mortalității provocate de febra puerperală în Salonul A era de 18,3%. În anul ce a urmat introducerii regulii spălatului pe mâini de către Semmelweis, aceasta a scăzut semnificativ, atingând 1,2% și, timp de câteva luni, nu s-au mai înregistrat decese. Inițiativa lui Semmelweis a fost sprijinită de un număr de medici tineri, cu vederi progresiste, însă cei consacrați se opuneau schimbării și au avut, în cele din urmă, câștig de cauză. Regula spălatului pe mâini a fost abolită, iar rata mortalității din Salonul A a crescut din nou, atingând cote mai ridicate ca niciodată.

Semmelweis era un bărbat dificil și ranchiunos, iar în ultimii săi ani de viață s-a îmbolnăvit de psihoză acută și a fost, în cele din urmă, internat într-un ospiciu. În mod ironic, în 1865 a murit din ca uza unei plăgi infectate, la vârsta de numai patruzeci și șapte de ani. Edictul spălatului pe mâini al lui Semmelweis a fost recunoscut mult mai târziu de către autoritățile de sănătate publică ca fiind o măsură de precauție extrem de importantă. Odată cu apariția microbilor rezistenți la antibiotice, ceea ce noi numim astăzi „igiena mâinilor”, care include atât spălatul pe mâini, cât și osirea dezinfectantelor pe bază de alcool, a avut parte de o revenire impresionantă în institutele de sănătate din întreaga lume. Studiile din ultimii ani au arătat că, în timp ce se îngrijesc de pacienți, membrii personalului din spitale se spală pe mâini doar în 40-60% dintre cazurile în care ar trebui să o facă. Aceste cifre sunt alarmante având în vedere că acum știm că infecțiile se transmit de cele mai multe ori prin contact direct. Microbii sunt omniprezenți, chiar dacă nu-i putem vedea cu ochiul liber și nici unii – nici măcar supermicrobii – nu sunt imuni la spăla tul pe mâini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here