Plantele, aliate ale frumuseții

0
Plantele, aliate ale frumuseții
-Anunț-

Un ten luminos, curat, neted, iată unul din visurile multor femei, vis care nu poate deveni realitate decât dacă se va ști să se acorde fiecărui ten îngrijirile potrivite cu specificul acestuia.

Chiar în cazul în care există obiceiul de a se aplica pe față diferite produse cosmetice, se recomandă să nu fie neglijate nici produsele naturale – plantele, al căror efect va fi simțit destul de repede, dacă bineînțeles se va avea răbdarea necesară și se va persevera în folosirea lor.

Un ierbar al frumuseții poate fi următorul: petalele de trandafiri sub formă de apă de roze tonifică pielea, în special pe cea predispusă apariției ridurilor.

Amestecată cu alcool în proporție de 10-20%, apa de roze poate fi folosită și în cazul tenului gras. În mod curent, apa de roze se folosește și la prepararea cremelor hidratante, în proporție de 25-35%.

În cazul ochilor obosiți, al cearcănelor, al pleoapelor ridate se vor aplica zilnic comprese cu infuzie de flori de albăstrele (o lingură de flori la două pahare de apă). Florile de tei sub formă de decoct (10 g la un pahar de apă) se pot folosi în același scop. Infuzia de flori de tei preparată din 50 flori de tei la 500 g apă se recomandă și pentru îngrijirea tenului.

Tenurile iritate, congestionate pot fi tratate cu loțiuni preparate din pătrunjel: se toarnă două pahare de apă peste o legătură mare de pătrunjel, se lasă la macerat 24 de ore, apoi se filtrează. Se folosește și sub formă de compresă.

Tenurile congestionate pot fi calmate cu ajutorul unui decoct preparat din mărar proaspăt (două legături se introduc în 1/2 litru de apă, se fierb timp de câteva minute, se lasă să se răcească, apoi se filtrează). Decoctul de mărar astfel preparat amestecat en 10 g glicerină, 25 ml alcool și zeama unei jumătăți de lămâie poate fi folosit cu succes pentru îngrijirea tenului cu porii dilatați.

Citește și:   Mierea Manuka și beneficiile pentru sănătate: Ghid complet

Tot în cazul tenului gras se recomandă infuzia din petale sau rădăcină de crin, la care se poate adăuga 3% tinctură de benzoe.

Un ten gras, seboreic, poate fi îngrijit cu decoct concentrat din rădăcină de sesete, sau cu o loțiune preparată prin infuzarea a 20 g tim în 500 g apă clocotită. Aceste loțiuni au efect și asupra porilor dilatați, fiind ușor astringente.

Decoetul de lămâiță (20 g la 1/2 litru de apă) este indicat, de asemenea, în cazul tenului unsuros, diminuând într-o oarecare măsură secreția de sebum.

Tenurile șterse, ofilite, pot fi tratate zilnic cu o infuzie de știr.

Desigur, toate aceste preparate pot intra în compoziția măștilor cosmetice sau în diferite asocieri de plante, ale căror acțiuni însumate dau rezultate excelente.

Pentru proprietățile lor deosebite, plantele (ca de exemplu sunătoarea sub formă de extract) sunt folosite în prezent pe seară din ce în ce mai largă la prepararea diferitelor creme.

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.