Timpul plantării influențează prinderea și creșterea pomilor chiar din primul an. Pentru că lucrarea se poate face atît toamna cît și primăvara, trebuie arătat că, în condițiile țării noastre, plantările de toamnă au dat cele mai bune rezultate atît în jumătatea de sud a tării cât și în cea de nord, mai rece. Apa din ploi și cea rezultată din topirea zăpezilor, îndeasă și asigură un contact mai bun între pămînt și rădăcini, primavara pomul pornind în vegetatie, fără întîrziere. In cazul plantărilor de primăvară, pomii încep să vegeteze mai tirziu și în majoritatea cazurilor este necesar ca să fie udați, lucrare ce se face cu multe cheltuieli. In plus mai intervine și lipsa forței de muncă angajată la alte lucrări în campania de primăvară. Toamna, plantarea se face de la căderea frunzelor și pînă în iarnă cînd pămîntul îngheață. Observațiile noastre au arătat că la plantarea de toamnă pomii s-au prins în proporție de 98-1000/%, pe când la cea de primăvară, prinderea a fost de numai 78-80%. Lungimea medie a creșterilor anuale din primul an a depășit 42 cm în cazul plantărilor de toamnă și a fost de numai 30-35 cm la plantările de primăvară. Butașii și drajonii se plantează de asemenea toamna sau primăvara, iar stolonii de căpșun în a doua jumătate a lunii august în sudul țării și primăvara, în zonele mai reci cu toamne scurte în care nu au timp să se înrădăcineze și fortifice pînă la venirea iernii.
Fixarea tutorilor se face cu ajutorul scîndurii folosită la introducerea picheților ajutători, tutorele punîndu-se în crestătura din mijlocul acesteia. Tutorii trebuie să aibă lungimea de 1-1,20 m (egală cu înălțimea trunchiului, pînă la 10 cm sub prima ramură) plus adîncimea gropii și 10 cm cît trebuie să se introducă în pămîntul nesăpat. În ipoteza că pomii vor avea coroana palisată iar spalierul este asigurat se poate renunța la tutori. In acest caz, în crestătura de la mijloc, la plantare, se va pune direct pomul.
Trasul pămîntului în gropi se face cu cel puțin o lună înainte de plantare, pentru a avea timp să se așeze. Cu această ocazie se readuce în groapă și calcă bine aproximativ jumatate din pămîntul scos, urmărind ca stratul cel mai fertil să revină sau să se rețină pentru a fi pus la plantare, în zona unde vor fi rădăcinile. Aceasta corespunde cu adîncimea cuprinsă între 10 și 40 cm.
Fasonatul rădăcinilor se face în ziua plantării și constă din scurtarea acestora și îndepărtarea celor zdrelite sau degerate. Pentru a stimula pornirea unor noi rădăcini din celulele aflate în zona secționată, la scurtare se elimină 3-10 cm din vârf, indiferent de grosime. Ca principiu nu se va strica arhitectonica sistemului radicular pentru că într-o anumită măsură, aceasta influențează stabilitatea și echilibrul pomului, după plantare.
Mocirlitul rădăcinilor se face imediat după fasonare. Mocirla trebuie să aibă consistența unui terci și se formează din părți egale de pămînt și balegă de vacă, cu apă. Prin aceasta se asigură contact cu pămîntul ce se dă pe rădăcini, se menține un mediu umed care ușurează prinderea și constituie prima sursă de hrană, ușor de luat. Mocirlitul ca de altfel și fasonatul rădăcinilor sînt necesare și la arbuști.
Plantatul reclamă o muncă în echipă, chiar dacă este un număr mic de pomi. In succesiune, lucrările care se fac sînt următoarele:
- Tras pămîntul în groapă și pus într-o formă aproximativă de con (mușuroi), pe care se vor așeza răsfirat, rădăcinile. Înălțimea conului va trebui să permită plantarea pomilor cu 3-5 cm mai sus decît au fost in pepinieră.
- Pus pomul în partea nordică a tutorelui și așezat rădăcinile așa cum au fost în pepinieră.
- Tras pămînt peste rădăcini și după fiecare circa 10 cm, călcat bine de la margine spre pom.
- Cînd groapa s-a umplut, la plantarea de toamnă se face un mușuroi de 10-15 cm înălțime pentru a feri coletul de înghet; la plantările de primăvară se face un mic lighean în jurul pomului, în care se va turna apă. După plantarea de toamnă, pe mușuroi se poate pune gunoi neputrezit, cîte 8-10 kg la fiecare pom, care în afară că îngrașă pămîntul reține zăpada iar primăvara va conserva umiditatea în sol.
Administrarea îngrășămintelor. Pentru a asigura hrana necesară mai ales în primii ani, se recomandă ca la plantarea de toamnă să se dea la fiecare pom cîte 1520 kg gunoi bine putrezit, 50-60 g superfosfat și 2530 g sare potasică. Primăvara, imediat ce pămîntul s-a zvîntat, se încorporează cîte 30-40 g/pom îngrășămînt mineral cu azot. La plantarea de primăvară, toate îngrășămintele se administrează în același timp. Este important de reținut că îngrășămintele în general, dar mai ales cele organice (gunoiul) trebuie să fie foarte bine amestecate cu pămîntul, pentru a evita contactul direct al acestora cu rădăcinile. În asemenea cazuri și dacă mai ales gunoiul nu este bine putrezit, acizii rezultati la putrezire produc arsuri pe tinerele rădăcini.
Dezinfectarea pămîntului ce se așază pe rădăcini este necesară pentru a preveni atacul larvelor de cărăbuși și al viermilor sîrmă. În acest scop odată cu îngrășămintele ce se dau la fiecare pom se amestecă și cîte unul din următoarele produse: 10-15 g Hexacloran sau 6-8 g Heclotox, sau 3-4 g Aldrin.
Udatul pomilor atît la plantările de primăvară cît și la cele de toamnă, făcute în condiții de secetă, este absolut necesar. În afară de mărirea umidității solului, apa cu care se udă la plantare mai are și rolul de a face ca pămîntul să se așeze mai bine în groapă, să mărească contactul între rădăcină și sol și să elimine aerul care formează goluri în jurul rădăcinilor. În contact direct cu pămîntul, rănile de pe rădăcini se vindecă mai repede, fapt care asigură și prinderea mai bună a pomilor. La udare, se dă cîte 1-2 găleți de apă la fiecare pom, iar după ce se înfiltrează se pune pămînt uscat sau diferite materiale (gunoi, paie, pleavă etc.) ca mulci.
Legatul pomilor de tutori se face la 3-4 săptămîni după plantare. Este necesar ca mai întîi să se verifice și la nevoie să se scurteze tutorii sub coroană. Pentru legat se folosesc fibre din material plastic, cu diametrul de 2,5-3 mm. Legătura se face în formă de 8 și la aceeași înălțime, în treimea de sus a tutorelui. Pentru a preveni roaderea scoarței, între trunchi și tutore se așază un somoiog de paie sau de talaș.
