Pielea. Învelișul corpului uman

Structura pielii la prima vedere pare a fi simplă, însă acest înveliş este foarte complicat. Izolarea corpului uman împotriva influenţei, factorilor nefavorabili ai mediului înconjurător, protejează organismul de temperaturi ridicate sau scăzute, de penetrarea apei şi a tuturor agenţilor patogeni: bacterii, viruşi, fungi, protozoare, nematozi, etc. Pielea este un filtru foarte bun, prin care pot penetra numai anumite substanţe benefice pentru organism. Nu tot ceea ce pătrunde în organism injectabil, penetrând forţat pielea, este benefic organismului, macromoleculele penetrate forţat produc de multe ori poluarea întregului organism, de aceea, acum se elaborează metode noi de intervenţie în organism prin piele (filtru), care să nu influenţeze negativ procesele vitale.

Studiul acestui înveliş a dat naştere unei ştiinţe separate – DERMATOLOGIA, considerată a fi foarte complexă deoarece pe piele apar o gamă de afecţiuni complicate care pot fi provocate de către factori interni şi externi greu de diagnosticat.

Din punct de vedere histologic pielea corpului uman este alcătuită din mai multe structuri. Epidermul este construit din mai multe straturi de celule denumite generos keratocite din cauza funcţiei de bază. Stratul bazal este alcătuit dintr-o grupă de celule keratocitice rezistente la acţiunea factorilor nefavorabili ai mediului înconjurător. Printre aceste celule se află melanocitele, celulele Langerhans şi celulele Merke.

Keratitele bazale sunt celule cilindrice înalte, implantate vertical, cu nucleul voluminos, oval, hipercromatic, intens bazofil, ocupând aproape tot volumul celulelor. Aceste celule în procesul turn over-ilor generează celulele straturilor supra-adiacente. Aici deseori se observă prezenţa mitozei – proces care în celelalte celule nu se observă. Celulele cilindrice se leagă de membrana bazală prin filamente groase spiralate.

Stratul mucos al lui Malpighi reprezintă porţiunea cea mai groasă a epidermului şi prezintă mai multe straturi de celule aranjate în mozaic. Pe măsură ce se îndepărtează de stratul bazal din care se nasc celulele, acestea se turtesc, pe măsură ce se deplasează pe axul orizontal nucleul acestor celule pare palid şi voluminos, iar citoplasma ecozinofilă. În această zonă apar unele spaţii prin care se mişcă limfa şi în care se observă punţile de unire, “spini”, constituite de expansiuni citoplasmice cu rolul de a grupa fibrele, care întăresc coeziunea între celule. Aceste punţi de uniune prezintă o umflătură centrală, iar capetele se fixează pe îngroşări discoide ale membranei celulare.

Stratul granulos îl conţinuă pe cel malpighian în evoluţia celulelor spre suprafaţă. Este constituit din 1-4 rânduri de celule romboidale, dar lăţite pe axul orizontal. Nucleul este voluminos, în parte mascat de granulaţiile de keratohialină care burează citoplasma, conferind celulelor o tentă închisă.

Stratul lucidum este situat între stratul granulos şi cel superficial, bine vizibil numai în epidermul palmar şi plantar. Acesta este constituit din 1-3 rânduri de celule, de asemenea alungite, paralele cu suprafaţa, prost delimitate, translucide, anucleate.

Stratul cornos a cărui grosime variază în funcţie de regiune, de la aproximativ 1/5 până la 1/2 din înălţimea epidermului, este construit din celule mult turtite, cu citoplasma eozinofilă şi omogenă, anucleate – aspect datorat gradului mare de keratinizare.

Există două tipuri de keratină: keratina moale, sintetizată şi prezentă în epiderm şi în teaca externă a firului de păr, şi keratina tare prezentă în unghii şi în corticala firului de păr.

Procesul de keratinogeneză începe din celulele stratului bazal, dar se desăvârşeşte în stratul cornos constituind maturizarea cornoasă în care componentele citoplasmice sunt degradate într-o masă amorfă înconjurată de o membrană impermeabilă, complex care reprezintă tocmai celula cornoasă.

Reînnoirea celulelor epidermului reprezintă evoluţia keratinocitelor epidermice care migrează de la nivelul stratului germinativ, unde se reproduce în proporţie de aproximativ 70%, spre suprafaţă, pe măsură ce se produce maturarea cornoasă. Reînnoirea celulelor este mult scurtată în anumite afecţiuni patologice. În cazul psoriazisului celulele se reînnoiesc numai la 4-5 zile, formând nişte cruste evidente pe suprafaţa pielii.

Procesul de melanogenizare serveşte la transferul melaninei către keratinocitele straturilor superioare malpighiene. Melanina este un polimer cu greutate moleculară mare: sub acţiunea tirozinazei enzima trece în 3,4 –dihidroxifenilalanina (DOPA) şi apoi în DOPA – chinonă. În final se ajunge prin polimerizarea indol 5-6 chinonei, la formarea unei polichenone regulate care dă naştere melaninei unindu-se cu o glicoproteină.

Rolul esenţial al melaninei este de fotoprotecţie având capacitatea de a absorbi radiaţiile ultraviolete influenţând culoarea pielii.

În epiderm, în afară de keratinocite şi melanocite mai sunt prezente şi alte celule:

• celulele Langerhans sunt localizate între celulele stratului bazal şi straturile malpighiene, posedă prelungiri dendritice şi au rolul de a prezenţa antigenul limfocitului T în reacţiile imunitare;
• celulele Merkel sunt situate imediat deasupra membranei bazale a epidermului vârfurilor degetelor, patului unghial, gingiilor, buzei şi mucoasei bucale.

Joncţiunea dermo-epidermică este marcată prin prezenţa membranei bazale care separă cele două componente ale pielii. Aceasta apare cu o structură complexă în microscopia electrono-optică, cele două componente principale fiind: lamina lucidă şi lamina densă.

Interlinia dermo-epidermică are o formă ondulată marginind în zona bolţilor papilele dermice, iar între acestea mugurii interpapilari.

Dermul este situat imediat sub epiderm şi este constituit din trei zone:

1. Dermul superficial cu o structură mai laxă;
2. Corionul demarcat în partea superioară de o linie aproape orizontală, are o structură mai densă şi este situată la distanţă mică sub mugurii interpapilari;
3. Dermul profund cu fascicule colagene, groase.

Structura intimă a dermului comportă un schelet reprezentat de fibre colagene grupat în fascicule elastice şi fibre de reticulină, de substanţă fundamentală care umple spaţiile interfibrilare şi de celule puţin numeroase, presărate rar. Dermul asigură elasticitatea, tensiunea, rezistenţa la presiune şi protecţia mecanică a pielii.

Hipodermul este constituit dintr-o reţea de trasee conjuctivo – elastice, ale cărei ochiuri sunt ocupate de lobuli grăsoşi constituiţi din celule adipoase. Sub hipoderm se află ţesutul celular subcutanat.