Pedicuța este numită în limbajul popular brădișor, brânca-ursului, brâul-vântului, bunceag, chindicuță, coada-alor-de-vânt, cornățel, cornișor, crucea-pământului, netotă, pcelecă, piciorul-lupului, praful-strigoilor, talpa-ursului. Această plantă, asemănătoare mușchiului și veșnic verde, se târăște pe solul pădurii cu niște vrejuri lungi de 1-2 metri, având rădăcini micuțe, fine și subțiri. Din vrejuri cresc niște tulpinițe lungi de 7-10 centimetri, moi la pipăit și ramificate, care seamănă cu iarba-neagră, dar au frunzele mai moi și mai dese. Când planta are patru ani, formează vara pistiluri gălbui care conțin polen, numit și făina-vrăjitoarei. Această făină se întrebuințează homeopatic, în cazul porțiunilor de piele roase și rănite.
Pedicuța este o plantă de leac conținând radiu. Ea poate fi deosebită ușor de celelalte soiuri de mușchi datorită vrejurilor lungi, asemănătoare unor sfori și a polenului galben al pistilurilor ei. Crește numai în lizierele pădurilor și în pădurile înalte dinspre nord, de la o altitudine de 600 metri în sus. După tăierea copacilor (defrișări), planta se usucă și dispare în cele din urmă de tot, căci își pierde puterea de viață sub acțiunea directă a soarelui.
În Austria și Germania, pedicuța este strict ocrotită de lege. Recomand de aceea ca necesarul de plante să fie procurat din farmacii și magazine specializate în plante medicinale. Comerțul cu plante medicinale aduce pedicuța din țările nordice, așa încât este garantată o calitate bună.
Pentru reumatici și bolnavii de artrită, chiar și atunci când prezintă deja modificări ale formelor articulațiilor (încheieturilor), precum și în caz de constipație cronică și hemoroizi, recomand cu cea mai mare căldură ceaiul de pedicuță. Persoanele care suferă de diaree trebuie să întrebuințeze însă ceaiul cu multă precauție, ca să nu le provoace spasme intestinale. Pedicuța n-are voie să fie fiartă, ci doar opărită cu apă în clocot. Ceaiul se întrebuințează și în toate bolile căilor urinare și ale organelor genitale, la dureri și tumefieri ale testiculelor, la formarea nisipului la rinichi și la colicile renale. În hepatite, la tumori ale țesutului conjunctiv al ficatului, chiar dacă sunt deja maligne, pedicuța este indispensabilă. Ea-l ajută pe convalescent să se pună repede pe picioare cu forțe depline.
Soțul unei femei mai în vârstă pe care o cunosc a suferit ani de zile de o grea insuficiență respiratorie în timpul nopții, tratată ca astm cardiac. Îi era tot mai rău, până ce s-a dus într-o zi iar la doctor. “Dacă nu încetați lucrul imediat, în opt zile sunteți un om mort!” Medicul l-a trimis să se interneze la spitalul Grieskirchen. Am aflat de la soția bolnavului că avea ciroză hepatică în ultimul stadiu. Cu ciroza hepatică merge mână în mână o insuficiență respiratorie nocturnă. După câtva timp, omul a fost trimis acasă ca fiind pe moarte. La sfatul meu, soția sa a făcut rost de pedicuță, care și-a făcut rapid efectul. Nu considerați și dumneavoastră o minune dacă vă spun că după prima ceașcă cu ceai de pedicuță omul a scăpat de sufocațiile cumplite din timpul nopții cu care se chinuise ani de-a rândul?
Dacă știți în cercul dumneavoastră de cunoștințe un caz de ciroză hepatică, chiar de este fără speranță, dați curaj acelui om și îndreptați-l spre pedicuța noastră atât de importantă în fitoterapie. Chiar și oamenii care au boli grave de ficat pot fi redați vieții datorită pedicuței.
Într-o excursie cu scop didactic pe care am făcut-o prin pădure în Austria superioară cu un mic grup, i-am atras atenția însoțitorului meu, botanistul dr. Bruno Weinmeister, asupra tămăduitoarei pedicuțe în materie de ciroză hepatică și cancer la ficat. Drept care mi-a povestit următoarea întâmplare: Student fiind, a făcut cu câțiva prieteni o excursie în munți. În drumul spre cabană a găsit printre įnepeni un vrej de pedicuță, pe care și l-a înfășurat amuzat în jurul pălăriei. Când au ajuns sus la cabană, unul dintre prieteni a făcut un cârcel la picior, atât de dureros și de puternic, încât piciorul i s-a sucit din încheietura genunchiului. Degeaba au încercat ceilalți să-l ajute. Cabanierul a adus rachiu de drojdie și piciorul a fost masat cu el fără nici un succes. Deodată, tânărul Weinmeister a avut inspirația să-și ia vrejul de pedicuță de pe pălărie și să înfășoare cu el piciorul, de jos până sus. Piciorul și-a revenit pe loc la poziția normală. Dr. Weinmeister s-a gândit că ar fi vorba de o coincidență. Poate cârcelul ar fi trecut și fără pedicuță. În drum spre casă a cules pentru gazda lui, care avea des cârcei la gambă, un pumn de pedicuță. Aceasta a scăpat-o imediat de cârcei. După ani de zile, dr. Weinmeister i-a relatat unui medic specialist această întâmplare. De la el a aflat că pedicuța este o plantă care conține radiu. De atunci au fost vindecați mulți oameni de astfel de crampe musculare cu ajutorul unor perne umplute cu pedicuță.
O cunoștință de-a mea a fost internată la spital, nemaiputând urina. Brațul era deja puternic umflat de la umăr la cot. Când a ieșit din spital, starea ei era aceeași ca înainte. Din fericire, tocmai aveam niște pedicuță în casă, căci soacra mea de 86 de ani suferea deseori de cârcei la gambă. Supoziția mea că ar putea fi vorba la acea cunoștință de un spasm vezical s-a confirmat în momentul în care i-am pus un săculeț cu pedicuță uscată în regiunea vezicii urinare și după două minute a putut urina iarăși normal. A mai purtat acest săculeț cu pedicuță câteva zile în regiunea vezicii; edemele de pe brațe s-au retras treptat.
Eu însămi am suferit ani de zile de hipertensiune arterială. În cele mai multe cazuri ea provine dintr-o hiperfuncție renală. Deci mi-am pus la un moment dat peste noapte un săculeț umplut cu pedicuță în regiunea rinichilor. A doua zi, tensiunea mea arterială scăzuse de la 200 la 165. De atunci, îmi aplic din când în când în zona rinichilor un săculeț umplut cu pedicuță proaspătă.
În cazul cârceilor la gambă, pedicuța se pune într-o bucată de pânză care se leagă în jurul gambei. Se pot face însă și băi la picioare, iar pentru spasmele vezicale băi de șezut, folosind pedicuța.
După leziuni de pe urma războiului sau a accidentelor rămân adesea cicatrice care provoacă spasme. Un invalid de război avea pe spate o cicatrice în care puteai să bagi mâna de adâncă ce era. Această cicatrice îi provoca tot mereu spasme dureroase, care aveau drept consecință valuri de transpirație pe întreg corpul. Durerile se întindeau până la pielea capului. După 30 de ani de grea suferință, l-am putut eliberat pe acest om de chin prin perne umplute cu pedicuță și băi cu pedicuță.
Făina-vrăjitoarei (polenul de pedicuță) îi ajută pe cei grav bolnavi care au făcut escare să li se închidă leziunile în timpul cel mai scurt. Făina-vrăjitoarei se presară, distribuind-o cât se poate de fin și cu multă grijă pe locurile cu răni deschise. De obicei pare o ușurare simțitoare chiar după prima utilizare. (Alte vindecări reușite cu ajutorul pedicuței pot fi citite în broșura „Maria Treben’s Heilerfolge”, apărută la editura Wilhelm Ennsthaler, A-4400 Steyr, Austria.)
Dacă cineva este atât de strâns legat cum sunt eu de plantele de leac și obține prin ele succese tot mai multe ce ating aproape miracolul, nu poate să nu se gândească la Creatorul universului, care ne așterne toate aceste minuni la picioare. Din păcate, mulți oameni se împiedică de ele fără a le acorda nici o atenție și nu simt niciodată atotputernicia Cerului.
MODURI DE FOLOSIRE
Prepararea ceaiului: 1 linguriță rasă de pedicuță se opărește cu 1/4 litru de apă în clocot, apoi se lasă să stea puțin. Se bea numai 1 ceașcă pe zi, și anume dimineața pe stomacul gol, 1/2 oră înainte de micul dejun, înghițitură cu înghițitură. În caz de ciroză hepatică sau de cancer hepatic, se beau zilnic câte 2 cești.
Pernă cu pedicuță: Cu pedicuța uscată (în funcție de dimensiunea locului cu spasme sau cârcei se iau 100, 200 sau 300 grame) se umple o pernă care se pune noaptea peste respectivele porțiuni dureroase. Această pernă își menține eficacitatea timp de cel mult un an.
Baie de șezut: A se vedea „Partea generală”, .
Sursa: Maria Treben – Sanatate din farmacia Domnului
Foto: Freepik
