Existența unor zone dureroase proiectate pe piele cu ocazia îmbolnăvirii unor organe a fost observată cu mii de ani în urmă de vechii chinezi, care implantând ace în aceste zone sau masându-le, au descoperit că suferința organului este ameliorată. Medicina occidentală a confirmat această descoperire. Astfel, la începu tul secolului XX, medicul englez H. Head stabilește existența pe suprafața pielii a unor anumite zone care devin dureroase în caz de boală și care li poartă numele. Fiecare organ bolnav are o zonă căreia ii corespunde durerea. Astfel, a luat naștere masajul reflex, care acționând prin stimularea acestor zone, ameliorează concomitent funcția organului bolnav.
Cum s-a afirmat anterior, teoria reflectării organelor pe anumite segmente de corp are o vechime respectabilă. Conform unor teorii filozofice de reflectare a macrocosmosului în microcosmos, chinezii considerau anumite zone ale corpului uman drept puncte de protecție a tuturor organelor interne. Organismul uman este astfel miniaturizat pe față, ureche, ochi, nas, mină, talpă, spate. Cu excepția ochiului, dacă punctele de acupunctură aflate pe această zonă sunt stimulate cu ajutorul acelor, se poate obține astfel de la distanță, influențarea benefică a suferințelor organice. În acest mod au apărut microsistemele În acupunctură, cu rezultate terapeutice deosebite. Folosindu-se proprietatea punctelor de a deveni sensibile în caz de îmbolnăvire se poate chiar diagnostica organul aflat în suferință.
