Paul Ehrlich a fost unul dintre părinții fondatori ai imunologiei moderne și un precursor al chimioterapiei. Primele sale studii s-au concentrat în special pe conceperea unor coloranți ce puteau fi folosiți pentru diferențierea microbilor. Cu toate că descoperirea micro scopului le permisese oamenilor de știință să studieze acești microbi, cercetătorii încă nu putea să-i deosebească. Ehrlich s-a străduit să găsească o modalitate de a-i diferenția pentru a putea clasifica fie care microorganism și pentru a descoperi bolile provocate de diverși microbi în organism. Unii dintre coloranții creați de Ehrlich sunt folosiți și în ziua de astăzi, inclusiv cei utilizați pentru Colorația Gram, un test-standard folosit în laboratoarele moderne de microbiologie ca prim pas în identificarea diverselor specii de bacterii.
Ehrlich a observat că o substanță pe care o crease, acidul arsanilic, reușea să vindece, la șoareci, tripanosomiaza africană, cunoscută și ca „boala somnului”, o afecțiune adesea fatală. Era convins că descoperise un remediu miraculos, însă, spre dezamăgirea lui, această substanță chimică nu avea efect la oameni. Pe parcursul următorului deceniu, a petrecut ore întregi făcând nenumărate experimente și îmbinând diverși compuși ai acestor substanțe chimice pentru a crea noi acizi care, spera el, aveau să funcționeze. În această privință, Ehrlich a fost unul dintre precursorii chimiei moderne.
În 1909, Ehrlich și-a atins scopul. Una dintre substanțele sale chimice, pe care a numit-o 606, deoarece era combinația cu numărul 606 a substanței inițiale, acidul arsanilic, avea efect asupra unei boli mai temute decât boala somnului. Acest nou medicament, ce conținea arsenic, putea vindeca oamenii suferinzi de sifilis, o boală transmisă în principal pe cale sexuală. Simptomele bolii variază de la inflamații și erupții în zona genitală până la afectarea sistemului nervos. Pe vremea lui Ehrlich, sifilisul afecta mii de oameni, de la regi la soldați și țărani, și, în formă avansată, putea să provoace o desfigurare totală la nivelul nasului și urechilor, ducând uneori până la nebunie. Se căuta din răsputeri un remediu, iar substanța 606 creată de Ehrlich a fost primul semn de speranță. În cele din urmă a numit noul medicament salvarsan, iar în 1910 a prezentat noul tip de tratament, ,,chimioterapia”, întregii lumi. Din păcate, deși noul medicament vindeca sifilisul, avea și nenumărate efecte secundare și putea fi letal dacă dozele nu erau administrate corect. Noul medicament al lui Ehrlich a dat naștere termenului de ,,chimioterapie”, dar și concepției conform căreia, medicamentele îți fac mai mult rău decât bine”.
Pe parcursul următoarelor decenii, oamenii de știință din toată lu mea și-au îndreptat atenția asupra studierii altor forme de chimioterapie. Cum știința evolua și se descopereau din ce în ce mai multe antidoturi pentru vindecarea bolilor, clasificarea medicamentelor și sistemele de denumire au evoluat la rândul lor. Termenul de ,,chimioterapie” include acum numai acele medicamente care elimină celulele cancerigene, însă pe vremea lui Ehrlich era folosit pentru orice fel de leac. De la descoperirea compușilor pe bază de arsenic a avut loc o adevărată evoluție a medicamentelor. O mare parte dintre acestea, disponibile în orice farmacie de cartier, scad febra, calmează durerile sau opresc curgerea nasului. Deși nu vindecă bolile, pot juca un rol important în perioada de convalescență. Salvarsanul a fost primul medicament tip antibiotic ce ucidea bacteriile și vindeca infecțiile bacteriene. De cu rând, au fost descoperite medicamente antivirale, care ucid anumite virusuri. Virusurile s-au dovedit însă mai problematice decât bacteriile; aceste medicamente reușesc să încetinească procesul de reproducere al virusurilor, amortizează impactul bolii, dar nu o vindecă.
