Oboseala musculară

0
Oboseala musculară

Contracţiile puternice de lungă durată ale muşchiului conduc la instalarea fenomenului fiziologic denumit oboseală musculară. Oboseala musculară este o stare fiziologică reversibilă ce se manifestă printr-o diminuare a activităţilor muşchiului dar care dispare prin repaus. Simptomele oboselii au fost împărţite în obiective şi subiective.

Semnele subiective sunt:

  • senzaţia de greutate în mişcare;
  • dureri musculare;
  • epuizare (moleşeală).

Semnele obiective sunt:

  • oboseala diminuează excitabilitatea, puterea şi durata în timp a contracţiei musculare, prin scăderea numărului de unităţi motorii antrenate în actul motor;
  • amplitudinea fiecărei contracţii este diminuată de oboseală, atât prin scăderea numărului de fibre musculare stimulate cât şi prin reducerea capacităţii de scurtare a fiecărei fibre;
  • diminuarea preciziei mişcărilor şi apariţia unor tremurături, consecinţa oboselii nervoase;
  • creşterea tonusului muscular în repaus;
  • semnul caracteristic al oboselii musculare este caracterul reversibil al acestor modificări.

Mecanismele oboselii musculare rămân foarte controversate; se invocă factori locali, biochimici, circulatori şi factori extramusculari reglatori. Precizarea problemei oboselii este de mari importanţă pentru fiziologia experimentală a efortului şi muncii, pentru sport, pentru medicina clinică de explorări funcţionale şi de recuperare.

O primă teorie acordă fenomenelor chimice (epuizarea rezervelor energetice şi creşterea deşeurilor acide) rolul principal în diminuarea randamentului muşchiului obosit, considerând că unele modificări electrice din muşchi şi nerv sunt secundare.

Unii autori contestă existenţa oboselii ca fenomen fiziologic obiectiv, o definesc fie ca o senzaţie subiectivă legată de procesele psihice, fie o reduc la un fenomen local, muscular sau senzorial, fie o identifică doar cu scăderea performanţei.

Teoria nervoasă (susţinută de Grandjean) consideră că la nivelul scoarţei cerebrale oboseala musculară este resimţită sub forma unei senzaţii specifice care are drept consecinţă diminuarea numărului şi frecvenţei descărcărilor de neuroni motori. Grandjean acceptă diviziunea clasică în: oboseala musculară ce se traduce prin încetinirea şi reducerea contracţiei musculare, având la bază epuizarea rezervelor energetice; oboseala mintală cu o bogată simptomatologie subiectivă cu un mecanism predominant neuroendocrin.

Bugard distinge o primă fază de oboseală fiziologică corespunzătoare stadiului de alarmă a sindromului de adaptare, urmată de o etapă de trecere cu răspuns oscilant normal. Oboseala se manifestă mai întâi cu fenemene de astenie şi oboseală fizică, cu reduceri ale excreţiei de hormoni corticosuprarenali, urmată de stadiul de epuizare dominat de tulburări endocrine.

Lucrurile se complică dacă ţinem seama că muşchiul obosit prin contracţii voluntare răspunde totuşi prin contracţii la stimularea electrică directă a nervului său motor. În plus muşchiul obosit prin excitaţii directe sau indirecte îşi reia activitatea mai repede în mediul alcalin prin administrare de adrenalină sau excitarea nervilor simpatici (fenemenul Orbelli).

În concluzie fenomenele constatate sugerează o succesiune diferită în apariţia fenomenelor de oboseală: primii sunt afectaţi neuroniii motori din scoarţă, apoi placa motorie şi în cele din urmă muşchiul propriu-zis.

Observaţii recente (Erling şi Asmussen) evidenţiază importanţa recuperării rapide prin solicitarea altor grupe musculare, a căror proiecţie corticală va determina prin inducţie negativă, inhibiţia zonei corticale obosite anterior şi concomitent ating şi zone facilitatoare encefalice; acestea din urmă vor fi transmise sistemului motor şi vor determina performanţe mai bune şi o refacere mai rapidă după oboseală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here