Excesul reprezintă ciuma voluptății, după cum foarte plastic a spus filozoful și scriitorul Montaigne. Numai că excesele pe linie de somn sînt nocive, fie că acestea îl scurtează sau, dimpotrivă, îl alungesc pe acesta. De multă vreme se cunoaște faptul, că privarea de somn se soldează cu consecințe absolut dramatice pentru organism. Lipsa totală de apă, de hrană sau de somn, cu toate se soldează în final cu moartea. Numai că privarea de somn se situează pe primul loc din acest punct de vedere.
Indivizi dornici de originalitate și de publicitate cu orice preț, s-au oferit să facă demonstrații pe linie de privare de somn, demonstrații care s-au dovedit a fi de un mare ajutor medicinii. Astfel, unui individ din New York, pe nume Peter Trip p. în vîrstă de 32 de ani, i-a reușit performanța de a nu dormi 200 de ore, ceea ce însemnează ceva mai mult de opt zile. Sus-numitul a fost supraveghiat în tot acest îndelung interval de timp de specialiști într-ale cercetării somnului, dar și de publicul larg, fiind obligat să vorbească în mod intermitent, demonstrația în cauză fiind radio-televizată. Acest record a fost însă consistent depășit, și anume de către un individ mai tînăr, vîrsta- acestuia fiind de numai 17 ani, căruia i-a reușit performanța, de a nu dormi ceva mai puțin de zece zile, mai precis 260 ore. Tînărul în cauză este studentul în chimie din San Diego, Randy Gardner, iar recordul său trecut ca atare în celebrul “Guinness Book”, în anul 1965, nu a fost depășit de atunci. O demonstratie sensibil apropiată a făcut-o involuntar și francezul «Loic Caradec, învingătorul cursei transatlantice Quebec-Saint Malo, cînd a trebuit să petreacă în jur de zece zile, practic fără somn, din cauza unei defecțiuni survenită la grupul electrogen care l-a privat de posibilitatea folosirii pilotului automat. Transcriu în continuare câteva fraze din sugestiva descriere, pe care campionul o face chinurilor pe care a trebuit să le depășească”. Primele semne de slăbiciune au fost scurtele căderi în somn, de câteva secunde. Capul îmi cădea pe piept, dar îmi reveneam brusc. Clasic, as spune. Apoi au început legănările cu trunchiul. Am încercat o serie de trucuri: cîntece, urlete, am început să-mi mușc mîinile. Fără rezultate”.
Continuarea descrierii o datorăm yachtmanului, care descrie încercările disperate de a dormi în picioare, apoi apariția halucinațiilor. Toți acești maratoniști într-ale somnului au oferit admirabile demonstrații acelora care studiau efectele pernicioase ale deprivării de somn. Astfel, aceștia au putut constata că în jurul a 50 ore de nesomn, așadar după ceva mai mult de două zile, survin severe tulburări de percepție, concretizate fie în obiecte care se măresc, fie, dimpotrivă, care se micșorează, cu toate însă mișcîndu-se. Cam după 80 ore de nesomn, deci cam după trei zile și jumătate își fac apariția halucinațiile. Pe măsură ce înaintăm în deprivare, comportamentul „maratonistului” se apropie sensibil de acela al schizofrenicului, bolnav care se caracterizează prin faptul că trăiește într-o lume ruptă de cea reală. Deprivarea de somn duce după cum vedem la nebunie și prin ea la moarte.
Reacții oarecum deosebite au fost observate pe animalele de experiență, așadar pe șoarecii de laborator care, după 3-4 zile de nesomn, au devenit foarte agresivi, încăierîndu-se în consecință reciproc, pentru ca în cele din urmă să moară. Ceea ce este și mai interesant este că deprivarea de vise nu este mai puțin nocivă pentru același organism. De unde faptul că visul reprezintă o a doua viață a noastră, cum credea poetul G. De Nerval, sau sufletul sufletului, cum îi spunea de data aceasta poetul și filosoful L. Blaga, sau, în sfîrșit, jumătatea unei realități, cum îi spunea scriitorul J. Joubert. S-a demonstrat experimental că privarea de vise afectează cel puțin viața psihică într-o manieră foarte apropiată de ceea ce se întîmplă cu somnul. Într-o primă etapă, tabloul deprivǎrii de somn paradoxal și implicit de vise, se șoldează cu apariția unei oboseli progresive. Într-o a doua, își face apariția iritabilitatea cu caracter progresiv, pentru ca, în a treia, să survină instabilitatea mentală și halucinațiile. Indivizii deprivați câteva nopți de perioadele de somn paradoxal, deci și de vise, au impresionat pe cercetători care îi urmăreau prin „,orgia de vise” pe care și-o serveau, în compensație, în noaptea în care somnul paradoxal nu era împiedicat.
De unde se vede că visul reprezintă o adevărată supapa de siguranță a creierului, permitînd evacuarea stresului vieții cotidiene. Apoi tot pe calea visului se exprimă și inconștientul, acest somnambul care își ia zborul în timpul somnului. Și, în sfîrșit, tot visul trebuie considerat ca reprezentînd o realitate absolut esențială pentru echilibrul creierului, și asta grație faptului că el permite inconștientului să-și facă exercițiile de înviorare, exerciții în lipsa cărora creierul ar avea indiscutabil de suferit. De unde concluzia, că fără de vise, noi am rămîne ceea ce de fapt sîntem în stare de veghe: niște hemiplegici ai creierului.
În opinia publică comună s-a încetățenit ideea, că numai insomnia este aceea care prejudiciază sănătatea și, pe această cale echilibrul biologic; hipersomnia, așadar somnul în exces reprezentînd un dar al naturii, garantînd sănătatea și implicit longevitatea. Ideea este fundamental greșită. Performanțele sensoriale și intelectuale ale unor studenti americani, care au acceptat să participe ca voluntari la un experiment științific.. inițiat pe această linie, nu au adus argumente convingătoare în sprijinul presupunerii cum că mai mult somn decât cel obișnuit ar putea stimula și potența performanțele mentionate. Studenții din lotul experimental adormiți pe cale de somnifere, după ce într-o primă etapă de câteva zile, în care au dormit 7,1 ore pe noapte, au fost supuși unor probe constînd din efectuarea unor calcule, din detectarea unor semnale optice și sonore, pe un fond constant și supărător de zgomot etc. etc., au fost trecuți în același interval de timp la un somn de data aceasta de 9,1 ore, așadar cu exact două ore mai mult, fiind supuși acelorași probe. Spre surprinderea experimentatorilor, performanțele obținute în perioada cu somn mai mult au fost mai proaste decât în aceea cu somn mai puțin.
Și în acest caz însă va trebui să diferențiem hipersomniile ocazionale, de cele adevărate și, în sfîrșit, de acelea patologice. În prima categorie intră următoarele forme:
Hipersomnia de recuperare, care, după cum indică numele, apare ca o necesitate fiziologică pe care o resimte fiecare după ce în prealabil a suportat rigorile uneia sau a mai multor nopți cînd, din diverse motive, somnul a fost mai scurt.
Hipersomnia ce succede unui șoc afectiv, șoc care s-a dovedit deosebit de consomptiv, solicitînd din plin organismul, mai ales din punctul de vedere al compartimentului său psihic, nervos, ceea ce se soldează în final prin necesitatea de a dormi mai mult.
De altfel, în acest gen de hipersomnie, nu atît oboseala în sine ce urmează șocului motivează apelul la mai multe ore de somn decât cele obișnuite, cât faptul că somnul reprezintă într-o asemenea situație pe de o parte un refugiu și, pe de alta, un tranchilizant..
Există o hipersomnie ce face parte din tabloul clinic a unor serii de boli, și în special la acelea dintre ele însoțite de febră. Există, de asemenea, o hipersomnie întru totul firească, ce succede perioadelor de suprasolicitare intelectuală, cînd sîntem marcați de surmenaj.
Hipersomnia adevărată însă este aceea caré face parte din modul obișnuit de viață al cuiva, din trăsăturile obișnuite ale personalității sale. Motivația hipersomniei în acest caz ține fie de constelația personalității celui în cauză, fie de proaste deprinderi contractate încă din copilărie și cultivate cu asiduitate. În legătură cu prima situație, unii leagă hipersomnia de o anume constituție din care face parte tendința spre adinamie, spre obezitate și spre somnul în exces. Se pare, de asemenea, că indivizii din această categorie, prezintă și o mobilitate intelectuală mai redusă. Hipersomnicii frapează prin somnul lor lung din cursul nopții, ca și prin acela pe care îl arborează și în cursul zilei, după eforturi fizice mai deosebite, sau după o masă mai consistentă. Practica a dovedit că este inutil de a trata tulburarea de somn a unui astfel de hiper-somniac, și aceasta pentru simplul motiv că nevoia crescută de somn face parte din constituția sa biologică. Mult mai corect este de a adapta ritmul de viață și de muncă al acestor indivizi la particularitățile pro- prii personalității lor.
Nu același lucru se poate spune despre hiper- somnicii care au ajuns la această tulburare de somn în contul unor vicii educaționale, în con- tul unor proaste deprinderi. Părinții care își obligă odraslele lor să doarmă cât mai mult, și in special să lincezească în pat după momentul trezirii, nu fac decât să pregătească terenul pentru constituirea viitorului hipersomnić. Da, este adevărat: fiecare ne avem propriul nostru somn, care tine de propria noastră personalitate. În același măsură însă, somnul este și o problemă de obișnuință, iar acest lucru nu trebuie să-l pierder niciodată din vedere. Așadar, putem afirma în concluzie că fiecare om are un somn caracteristic care ține de ereditate și obișnuință.
Oricum, este bine de știut că statisticile ne evi- dențiază faptul că milioane de oameni, fără a suferi de vreo boală care să justifice aceasta, au proasta tendință de a dormi mai mult decât este necesar. Medicii care au studiat somnul unora dintre aceștia, au constatat un fapt aparent paradoxal, care se potrivește majorității hipersomnicilor, și anume: Cu cât dorm mai mult, cu atît se odihnesc mai puțin. Cine n-a făcut în definitiv pe piele proprie o asemenea constatare, cînd. într-o duminică oarecare, a „fortat” situația și s-a sculat la ora prînzului, în loc de ora obișnuită, moment care coincide cu arborarea unei proaste dispoziții, a unei nejustificate oboseli, a senzației de cap greu sau chiar de cefalee, a inapetenței și a… somnolenței. Somnului în în exces îi mai sînt proprii, iritabilitatea, lentoarea în ideație, constipația și chiar o apatie ce tinde să se cronicizeze. Cercetători de ultim moment susțin însă punctul de vedere că hipersomnia, așadar somnul în exces, așterne patul aterosclerozei, incluzîndu-l ca atare între factorii de risc al acesteia.
Medicul romîn I. Weinberg, în același timp cunoscut muzicolog, a scris o frumoasă biografie a compozitorului Mozart. Cum soția
acestuia era se pare o hipersomnică, compozi torul situîndu-se după cât se pare sub baremul obișnuit al somnului normal, se scula ca atare devreme, lăsîndu-i pe noptieră mesaje scrise de tot felul. Unul dintre acestea suna astfel: „Bună dimineața, dragă nevestică! Doresc ca tu să fi dormit bine să n-ai nimic greu de făcut, så nu te superi pe personalul de menaj și să n-ai nici o neplăcere. Evită supărările! Am să rezolv totul la întoarcerea mea”. Nannerl însă, sora compozitorului, se uita fără simpatie la cumnata sa (și implicit la biletelele pe care i le lăsa sotul) după cum ne asigură biograful menționat cumnată care, se scula obosită la amiază.
Repetăm, așadar, ceea ce am precizat mai sus: hipersomnicii cu cât dorm mai mult, cu atît se odihnesc mai puțin. Analizînd ciclul somnului la un mare număr de voluntari, doctorul Odile Benoit din capitala Franței, a demonstrat că, cu cât se doarme mai mult, cu atît cantitatea de somn profund, așadar acela care permite recuperarea forțelor, merge spre diminuare. În mod invers, somnul ușor prin definiție mai superficial și implicit mai puțin odihnitor, ca și somnul paradoxal, adică cel cu vise, se măresc rapid pe măsură ce avansăm în noapte. Un alt cercetător al hipersomniei în particular și al somnului în general, doctorul Alexander Borbely, codirector al Laboratorului somnului de la Universitatea din Zürich, Elveția, susține că cei ce dorm mai mult de 9 ore în mod obișnuit ajung la somnul profund cel mai important dintre toate fazele somnului chiar la începutul nopții. După o scurtă perioadă somnul profund se diluiază, devenind dimpotrivă mai superficial. Într-o situație contrarie se află aceia care de regulă dorm mai puțin de 6 ore și care pot petrece un mai lung interval de timp în perimetrul fazei somnului profund, de unde și posibilitatea ca aceștia să-și satisfacă necesarul de somn într-o perioada de timp mai scurtă. lată, așadar, că demonstrația paradoxalei oboseli pe care o acuză cei cu somnul în exces, ca și a hiperactivității pe care o afișează cei cu somnul structural scurt, pare a fi făcută. Un alt specialist în problematica complexă a somnului și a insomniei, Pierre Fluchaire de care am mai pomenit în această carte, președintele celebrului Club al somnului din Paris, observă că dormind timp îndelungat somnul se superficializează, particularitate ce devine nocivă pentru organism, după cum tot nocivă este și situația de a dormi mai puțin decât este nevoie. Doi cercetători americani împing lucrurile și mai departe atunci cînd avem în vedere nocivitățile hipersomniei, precizînd că aceasta favorizează apariția unor anume boli. Studiul lor, realizat pe 1,5 milioane cazuri, s-a desfășurat în cadrul Universității Stanford, S.U.A., în colaborare cu societatea americană de cancerologie. Conform concluziilor lor, gradul de mortalitate este mai ridicat la persoanele care dorm mai mult de 9 ore pe noapte, decât la acelea care se situiază la limita dintre 7-8 ore. Riscul este însă mai mare pentru cei ce dorm mai puțin de 7 ore decât pentru cei care dorm mai mult.
Cu toate acestea se cunosc destule cazuri de oameni care au trăit pînă la adînci bătrînețe, dormind peste limitele obișnuite în tot cursul vieții. Desigur aceștia nu reprezintă decât excepțiile care întăresc regula. Cei care au aprofundat problema hipersomniei, au constatat că cei care se încadrează în această categorie de somn, acuză de regulă cefalee, adică durere de cap, și adeseori serioase probleme psihologice. Aceștia sînt, după părerea doctorului Ernest Tufts (Massachusetts – S.U.A.), cei în general anxioși, introvertiți și fără încredere în propriile lor forțe și capacități. „Adevărata depresiune nervoasă-ne declară la rîndul său psihiatrul francez Yves Policier, prelungind punctul de vedere al colegului său american- se manifestă adeseori printr-un exces de somn. Un alt confrate, doctorul Hartmann prelungind același punct de vedere, declară pe baza propriilor sale investigații, că cei ce dorm puțin nu riscă să cada prada depresiunilor fervoase. Pentru președintele Clubului somnului din Paris, Pierre Fluchaire, lumea aparține celor ce se scoala devreme și, implicit dorm butin”.
Disponibilitățile organismului pe linie de refacere a energiei nervoase pe calea somnului sint enorme, iar aceste energii se refac în mod incredibil chiar în contextul somnului extrem de scurt, de trei ore pe noapte. Directorul Centrului de studii și cercetări al serviciului de psihologie aplicată, Profesorul J. Caille, ne-a făcut această demonstrație, studiind în acest sens îndeaproape performanța realizată pe această linie de celebrul cascador Frank Valverde, per- formanță constînd din faptul că acesta și-a con- dus automobilul de cursă și în cursă, timp de 15 zile, interval de timp cînd n-a dormit decât 3 ore, repartizate în două reprize a câte 90 de minute. Aparate de biotelemetrie, dimpreur. cu cel de studiu al decontracției musculare, apoi cu electrocardiograful, electroencefalo- graful, arteriosonda, etc. manipulate de colaboratorii profesorului Caille, au urmărit îndeaproape și în tot acest interval de timp reactiile subiectului, toate aceste reacții evidentiind imensele disponibilități umane pe linie de refacere, de care am vorbit mai sus.
Încheind acest capitol rezervat hipersomniei, vom preciza în mod conclusiv că în materie de somn câteva adevăruri fundamentale își păstrează neștirbită valoarea, verificată de îndelungata experiență umană, și atestată de cercetările medicale efectuate în acest domeniu, și care, ca atare, trebuiesc bine reținute:
Nevoia de somn variază de la individ la individ, fiecare avîndu-și propriul său somn. . Limita medie minimă sub care totuși nu imeste indicat a se scoborî pragul somnului la adultul sănătos este aceea de cinci ore jar cea maximă care nu este indicat a o depăși este, tot în cazul adultului de 8 ore.
Dintre toate orele somnului primele două sau trei sînt cele mai importante, ele tezaurizînd cel mai mult interval de timp alocat somnului profund. Este vorba de orele de dinaintea miezului nopții. Explicația acestui fapt tine de bioritmuri.
În ceea ce privește somnul, după cum am văzut, atît excesul cât și insuficiența sînt nocive. Se pare deci, că atît în materie de somn ca și în multe alte domenii de activitate este util de a se tine cont de preceptul lui Democrit:,,In totul frumoasă este măsura. Nu vreau nici excesul, nici lipsa. Frumoasă este justa cale de mijloc”.
Câteva cuvinte, în sfîrșit, despre cea de-a treia categorie de hipersomnii – acelea conditionate de o anume boală. Tabloul hipersomniilor este din acest punct de vedere foarte variat. Există hipersomnii fără semne de localizare cerebrală, generate de diferite maladii metabolice (come hipoglicemice, acidozice sau azotemice, primele reprezentînd un accident grav ce survine la diabeticii care nu respectă tratamentul dietetic și medicamentos recomandat, în vreme ce secundele reprezentînd accidente tot atît de grave în cadrul insuficiențelor renale. cînd rinichiul cedează din punct de vedere functional). Hipersomnia însă face parte din tabloul clinic al altor come cum este coma din diferite intoxicații (aceea cu somnifere, cu monoxid de carbon sau cu alcool) sau cea din diferite insuficiente glandulare (coma hipofizară, mixedematoasă etc.).
Photo by Andisheh A on Unsplash
