Nectarul, mana și mierea

Mierea este o substanță zaharoasă pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral și extrafloral sau a altui suc luat de pe plantele vii, prin transformare cu ajutorul unei diastaze denumită invertină, conținută în gușa lor. Acest nectar sau suc prelucrat îl depun în faguri, unde procesul de trans formare în miere continuă, mierea ca produs natural aflându-se într-o stare de permanentă evoluție. De aici și precizarea că mierea este un aliment viu, supus fenomenului de maturare.

Nectarul este o secreție pur vegetală, putând fi produs floral sau un produs extrafloral, secretat de glandele nectarifere aflate în interiorul unei flori sau în glandele nectarifere așezate pe plante, în afara florii. O altă sursă de materie primă din care albinele produc mierea o constituie așa-numitul suc produs de diferite aphide (puricii frunzelor). Se știe că puricii plantelor, ca sa se hrănească, înțeapă frunzele. Prin fiecare din aceste înțepături microscopice, apare seva plantelor. S-a constatat ca albinele culeg cu plăcere această substanță dulce, care este surplusul de hrană al aphidelor luat din seva plantelor, prisos pe care aceste insecte îl elimină.

La anumite schimbări climatice, în special la schimbările bruște de temperatură și umiditate, în unele epoci ale anului, când timpul s-a încălzit și sta rea de umiditate este favorabilă, se observă apariția unui lichid dulce, ca o roua, ou compoziție asemănătoare sevei plantelor, depus pe frunzele și părțile verzi ale plantelor. În general, acest lichid apare pe frunzele de stejar, tei, la conifere, arțar, secară, la unele ierburi, la porumb etc. și este consumat sub numele de ,,mana”, din care albinele prelucrează mierea de mană. Procesul de prelucrare a mierii este legat în primul rând de compoziția nectarului sau a sucurilor amintite mai înainte. Deci pentru a cunoaște proprietățile mierii trebuie să se știe ce anume conține materia prima din care albinele fabrică mierea. În general, s-a stabilit ca nectarul conține intre 73 și 90% apă, intre 9 și 60% substanțe zaharoase și intre 1 și 2% materii diferite. Substanțele zaharoase la rândul lor se împart în: o treime zahăr neinvertit (zaharoza) și două treimi necristalizabil, adică zahăr invertit: glucoză și levuloză. Compoziția chimică a sucurilor de proveniență exsudativă sau determinată de paraziții frunzelor, este mult mai apropiată de compoziția mierii, și anume apa se găsește în cantitate mai mică, în favoarea glucozei și levulozei. În aceste sucuri găsim dextrine și gume într-o proporție de 4-9% precum și săruri, într-o anumită măsură dăunătoare albinelor, când din această miere albinele sunt nevoite să se hrănească iarna. În mierea de mană zaharoza poate atinge 10%.

Pentru a înțelege procesul de transformare a nectarului În miere, să urmărim albina culegătoare: în zbor după nectar, albina se așază pe o floare. O cercetează, eventual cu ajutorul mandibulelor va deschide corola florii și apoi va găsi glandele nectarifere, din care cu ajutorul trompei va suge nectarul, depozitându-l, pe durata transportului în gușă. Din acest moment a început în laboratorul interior al albinei, prelucrarea mierii. Prin acțiunea directă a albinei, nectarul își va schimba integral consistența și apoi structura compoziției. În zborul de întoarcere, o parte din apa conținută în nectar se elimină prin pereții gușei. Sesizate de prezența nectarului în gușă, o parte din glandele albinei încep să secrete fermenți specifici, care influențează procesul chimic și biochimic de transformare a nectarului. Ajunsă în stup, culegătoarea este luată în primire de albina tânără care în primele zile de viață se numește ,,albina stupului”, pentru că diviziunea muncii o obligă să îndeplinească sarcini interioare căreia li transmite nectarul adus, pentru a fi depus în celulele din fagure. Cu acest prilej, nectarul trecând la altă albină, în altă gușă, se îmbogățește cu noi cantități de fermenți și în special cu invertină.

Acest nectar nu rămâne în prima celulă în care a fost depozitat. O altă albină tânără va veni și-l va muta, astfel că va trece de nenumărate ori din gușă în gușă, din celula în celulă, de fiecare dată procesul de transformare intensificându-se, până când nectarul va deveni miere. De obicei aceste mutări se întâmplă noaptea. În timpul depozitării nectarului în celule, apa în plus, care prisosește procesului chimic, se va îndepărta prin acțiunea albinelor ventilatoare, astfel ca gradul de concentrare să corespundă caracteristicilor mierii coapte”. Va trebui ca albinele să adune 3-4 kg nectar ca să rezulte 1 kg de miere coaptă (maturată).

Când albinele încep să căpăcească celulele este semn că procesul de trans formare a nectarului În miere este pe cale de terminare, că mierea este maturată (când jumătate din fagure este căptușit). În acest caz, ea conține un pro cent de circa 20% apă, cât este normal să conțină o miere de bună calitate. Sortimentele de miere. Mierea, produs nobil al albinei este un aliment ușor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoză și glucoză, Într-o formă care, fără să mai fie transformată de organism, se asimilează direct, constituind o sursă de energie. Important pentru economia alimentară, pentru echilibrul corpului omenesc, este faptul că mierea are, în proporții echilibrate, fermenți, vitamine, substanțe minerale, acizi și aminoacizi, ca și hormoni, substanțe bactericide și arome. Zahărul rafinat conține numai zaharoză; în 100 g de zahăr, numai 0,1% este apă și 99,9% zaharoză. În schimb 100 g de miere – care furnizează 328 acizi), 81,3% zaharuri (din care 38,19% fructoză, 31,28% glucoză 5,00% zaharoză, 6,83% maltoză și alte dizaharide), în rest amidon și alte polizaharide. Substanțe bactericide etc., din care (în miligrame): 3,5 vitamina C, 5 sodiu, 10 potasiu, 5 calciu precum și 6 mangan, 0,6 fier, 16,0 cupru, 33 fosfor, 5,0 sulf și alte substanțe în urme infinitezimale, dar cu efecte certe în folosul organismului. Prezente în suta de grame de miere de albine sunt si alte vitamine importante și anume (în micrograme): 4,4-5,5 tiamina (B,): 26,0 51,0 riboflavină (Bg); 10,0 piridoxină (B); 55,0-105, 0 acid pantotenic: 36,0-110,0 acid nicotinic (PP); 3,0 acid folic, în funcție de proba de analiză și mai cu seamă de urmele de polen rămase în miere. Mierea are deci un spectru larg de acțiune, constituind o rație alimentară echilibrată, în miniatură. Astfel, mierea înglobată sub diverse forme de pre parate (turtă dulce, nuga, în alte compoziții de patiserie și în energizante-vitalizante ca miere cu cacao, miere cu lăptișor de matcă sau cu apilarnil etc.) și, desigur, mierea ca atare (în borcane, tuburi, faguri), consumată chiar în cantități mici, previne și înlătură anumite carente provocate de alimentația dezechilibrată, ca și de suprasolicitarea mediului ambiant. Și să nu uităm sub stanțele bactericide pe care le conține mierea și efectul lor asupra unor micro organisme dăunătoare, prin cunoscuta acțiune de inhibare pe care o exercită. În cadrul interdependenței dintre plantă, albină, produs apicol și om, mierea produs principal al stupului constituie unul din exemplele cele mai caracteristice în demonstrarea transmiterii prin albină a principiilor active conținute în diferite nectaruri de flori. Cu alte cuvinte, efectele terapeutice ale mierii sunt determinate de plantele (florile) vizitate de albine, respectiv de principiile active ale acestora. Cu titlu de exemplu pot fi amintite următoarele sorturi de miere, în funcție de plantele din care provin.

Mierea de tei, ca și florile de tei, conține, printre altele, uleiul volatil în a cărui compoziție intră un alcool alifatic sesquiterpenic, farnesolul, care im primă de altfel mirosul caracteristic. Farnesolul are o acțiune neurosedativă și antiseptică. Utilizarea terapeutică: sedativ nervos, În tuse, insomnii; ca antiseptic în bronșite.

Deoarece florile de tei mai conțin mucilagii, flavonoizi, gume, tanin, zahăr, colină și acetil-colină, se presupune că pe lingă prezența obișnuită a zahărului și a unor flavonoizi acești produși se află și în miere. Mierea polifloră, care conține și roiniță. Floarea de roiniță conține un ulei volatil format din citrol, citroneol, geraniol, linalol ș.a., transmis și în miere. Utilizare terapeutică: antiseptic – sedativ.

Miere de mentă. Atât mierea, cât și floarea de mentă – din cultură și din flora spontană – conțin un ulei volatil format din: mentol, mentofuran, ga ma-pinen, felandren, limonen, cadinen, cineol, aldehide, alcool amilic, timol, carvaclor etc. Acțiune și utilizare terapeutică: analgezic ușor, carminativ (adică ușurează digestia, înlătură balonarea), tonic, antiseptic în spasme pilorice, dischinezii biliare și gastro-intestinale.

Mierea de trifoi. Ca și florile plantei, mierea conține flavonoizi, ulei vola til, substanțe de natură fenolică, rășini, derivați cumarinici. Acțiune și utili zare terapeutică: diuretic, antidiareic, expectorant. Mierea de salcâm conține – ca și florile robinină, acacină (glucozid de natură flavonică), ulei volatil. Acțiune și utilizare terapeutică: calmant al tusei, antiseptic.

Mierea de conifere (pin, brad, molid etc.). Ca și seva coniferelor din care se hrănesc insectele producătoare de așa-zisa mană (de unde și denumirea de miere de mană) conține principii active. Astfel, pe lingă prezenta Însemnată de glucoză, levuloză și substanțe minerale necesare organismului sorturi de miere, ca și secreția (mana) din care provin, conțin uleiuri volatile și rășini bogate în gama-pinen, beta-pinen, felandren, limonen, aldehidă anisi uman, aceste că și caproică, alcooli secundari monociclici, aldehide, cetone, alcooli terapeutici terțiari etc. Acțiune și utilizare terapeutică: antiseptică, antiinflamatoare atât pentru căile respiratorii, cât și pentru cele urinare, acțiune diuretică. Toate sorturile de miere de mană, deci și cele provenite din alte surse decât coniferele (de exemplu stejar, frasin și altele) conțin substanțe rășinoase care deși în cavități relativ mici au acțiune laxativă, ușor calmantă în inflamațiile intestinale. În stadiul actual de dezvoltare a apiculturii se pot cultiva anumite specii de flori (de exemplu speciile pectorale sau alte plante medicinale), pentru ca albinele să adune și să prelucreze nectarul cu efecte terapeutice bine cunoscute în farmacologia și farmacodinamica modernă.

Mierea de faguri. Aceleași sortimente de miere, florale sau de mană care au fost menționate, pot fi consumate și ca miere În faguri. Sub această formă valoarea biologică a produsului este mult sporită prin: – aportul de vitamine conținute de ceară (În special vitamina A – retinol) precum și alte substanțe și principii active, care prin procesul de masticație trec din ceară în organismul uman, o dată cu mierea ingerată; – acțiunea de curățare și dezinfecție a dinților; – efectul psihologic datorat consumului unui produs natural.

Sub această formă de miere În faguri (secțiuni) se pot consuma absolut toate sortimentele de miere, chiar si cele care, după un anumit timp de păstrare la rece, cristalizează. În general, fagurii cu miere se consumă prin masticație și se sug, iar ceara nu se înghite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here