Pentru ca emoția să nu se transforme în teamă – care nu este cu nimic justificată – gravida trebuie să cunoască câteva amănunte despre acest act firesc care este nașterea. În acest fel, gravida va colabora activ cu moașa și medicul la buna desfășurare a nașterii.
Factorii care determină declanșarea nașterii sunt multipli, de natură hormonală și nervoasă. Travaliul sau nașterea are două perioade principale: 1) de dilatație a colului uterin; 2) de expulzie a fătului. Înainte de a se declanșa, nașterea manifestă semne premergătoare, ca de exemplu: fundul uterului coboară, fapt care dă femeii o senzație de ușurare in respirație; micțiunile (urinările) devin mai frecvente, iar contracțiile uterine, nedureroase in timpul sarcinii, sunt mai puternice, unele din ele devenind dureroase. Cu 12-24 de ore înainte de naștere, gravida elimină prin vagin o secreție serosangvinolentă, care este dopul gelatinos al colului uterin.
Începutul nașterii se manifestă prin contracții uterine care sunt dureroase, intermitente și energice. Sediul durerii este în regiunea lombară și în partea inferioară a abdomenului. Contracțiile uterine, la început la 15—20 de minute și cu durată de 20 de secunde, devin apoi din ce în ce mai frecvente, repetându-se spre sfârșitul nașterii la 2-3 minute și durând 40-50 de secunde. Ca urmare a contracțiilor, colul uterin se dilată. Perioada de dilatație durează la prima naștere 12-14 ore, iar la următoarele nașteri mai puțin. Concomitent cu dilatarea orificiului uterin are loc ruperea „pungii apelor”, iar fătul este împins in jos și trecut prin strâmtoarea superioară în bazinul mic. Acest timp al nașterii se numește angajare. Trecerea fătului prin bazinul mic se numește coborâre, iar ieșirea prin orificiul vulvo-vaginal se numește degajare. Aceștia sunt cei trei timpi principali ai nașterii. In nașterea normală asistența constă în supravegherea desfășurării contracțiilor uterine, calmarea acestora când devin prea intense sau stimularea lor când sunt prea slabe, ascultarea repetată a bătăilor inimii fătului. In perioada de expulzie, care durează in medie 30 de minute, gravida este așezată pe masa de naștere, regiunea ano-vulvară este dezinfectată cu tinctură de iod, picioarele și abdomenul acoperite cu câmpuri sterile, iar moașa sau medicul spălați steril, asistă nașterea. Asistența in momentul expulziei constă în dirijarea degajării craniului fetal și a umerilor, astfel ca să nu survină rupturi de vagin și perineu. Uneori este necesară secționarea perineului pentru a se ușura nașterea fătului și a evita ruperea. După naștere, plaga perineală este suturată chirurgical evitându-se în felul acesta apariția ulterioară a prolapsului uterin. După scoaterea fătului se secționează cordonul între două pense și apoi se leagă. Se picură apoi 3–4 picături de protargol în ochii copilului și în fanta vulvară a fetițelor, pentru profilaxia infecțiilor gonococice.
Copilul este pansat la ombilic, cântărit, înfășat și dus la secția de nou-născuți a maternității. După 20–30 de minute de la expulzia fătului, placenta se desprinde de pe suprafața uterului, dezlipire însoțită de o eliminare de sânge prin vagin și apoi este expulzată.
Cu aceasta, în mod normal, nașterea este terminată. Mama cade într-un somn adânc, odihnitor, care durează câteva ore.
