Carantina a fost o măsură draconică, folosită pe întreg mapamondul timp de secole, când instrumentele și metodele de prevenire a bolilor erau limitate. Din fericire, până la sfârșitul anilor 1800, în ciuda controversei continue privind agenții patogeni ai bolilor, a apărut un grup puternic de administratori medicali care erau convinși că măsurile de salubrizare îi puteau ajuta pe oameni să-și mențină sănătatea.

Aceștia au impulsionat guvernul să investească în infrastructura orașelor, să protejeze sănătatea publică prin construirea unor sisteme de canalizare care să colecteze și să trateze apa reziduală, independent de sistemul de alimentare cu apă potabilă, și să construiască uzine care să filtreze apa potabilă de microbi. Au pledat, de asemenea, în favoarea strângerii și sortării gunoaielor, a măsurilor de tinere sub control a rozătoarelor și interzicerii scuipatului în locurile publice.

Prin mișcarea de salubrizare și izolarea celor bolnavi, ținerea în carantină a purtătorilor de microbi și îmbunătățirea alimentației, s-a înregistrat un progres extraordinar în ceea ce privește protecția împotriva unor infecții care, cu numai un secol în urmă, se răspândeau cu rapiditate și ucideau milioane de oameni. Aceste măsuri au avut o importanță deosebită pentru sănătatea societății noastre, iar astăzi, comunitatea medicală consideră că diversele epidemii sunt un rezultat al încălcării acestor norme fundamentale de sănătate publică. Apariția unor cazuri de holeră în regiuni devastate de război precum Zimbabwe, Sudan și Republica Democrată Congo, dar și în Rusia, după căderea Uniunii Sovietice, sunt un bun exemplu al prăbușirii infrastructurii de sănătate publică dintr-o comunitate. Prevenirea holerei este exemplul-cheie al unei bătălii câștigate în războiul împotriva Microbilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here