S-a demonstrat traiul alături de animalele de companie, în special câini pisici, dar alte animale domesticite, printre care purii, dihorii, cobaii, păsările, țestoasele, șerpii șopârlele, ne face mai fericiți ne prelungește viața, dar presupune un anumit risc de infestare. Statisticile realizate de asociația American Pet Products Manufacturers National Pet Owners Survey ne-au arătat că, în 2007, 44,8 milioane de gospodării din Statele Unite aveau ca animale de companie câini, 38,4 milioane, pisici, 14,2 milioane, pești, 6,4 milioane, păsări, milioane, animale mici, precum hamsterii sau gerbilii, 4,8 milioane, reptile. Dacă facem un calcul, acest lucru înseamnă circa 75 de milioane de câini, 89 de milioane de pisici, 142 de milioane pești, 24 milioane de animale mici (inclusiv 4,5 milioane de iepuri, milioane de hamsteri, 500 000 de dihori 200 000 de gerbili), 16 milioane păsări 13 milioane de reptile (în cea mai mare parte țestoase, dar șerpi șopârle). Suma totală cheltuită anual pe animale de companie în Statele Unite atinge circa 40,8 miliarde de dolari. Însă nu doar americanii sunt mari iubitori de animale; statisticile din Franța Canada ne arată că mai mult de jumătate din gospodării au cel puțin un animal de casă, de cele mai multe ori câini pisici. Nici nu ar trebui să ne mirăm atunci de incidența infecțiilor, iar, în unele cazuri, chiar de izbucnirea unor epidemii de amploare. În Statele Unite, se estimează că patru milioane de persoane contactează anual infecții de la animalele de casă, iar pagubele provocate de acestea se ridică trei sute de milioane de dolari din buget.
Unele dintre cele mai des întâlnite infecții asociate cu animalele de casă sunt provocate de omniprezenta bacterie Salmonella. De cele mai multe ori, Salmonella provoacă afecțiuni gastrointestinale care vindecă de sine, însă boala poate manifesta uneori sub forme mult mai grave nou-născuți, copii mici, vârstnici cei cu sisteme imunitare slăbite. Bacteria apare foarte des reptile; trăiește în intestinele pe pielea acestora fără să afecteze în nici un fel. Prin urmare, se știe de multă vreme că țestoasele pot provoca infecții, în special copiii mici. În 1975, Centrul pentru Controlul Bolilor estima că mai mult de 280 000 de infecții cu Salmonella erau direct asociate cu țestoasele. În Statele Unite, s-a interzis vânzarea țestoaselor mai mici de zece centimetri, o măsură menită să reducă numărul de infecții provocat de aceste reptile. Și țestoasele mari sunt purtătoarele microbului, însă, deoarece speciile mici sunt în general cumpărate ca animale de casă, prezintă un risc mai mare de infecție pentru copii. În ciuda interdicției, mai apar și astăzi cazuri de infecție cu Salmonella transmisă de țestoase; în 2007, un caz de Salmonella paratyphi s-a transmis la optzeci de persoane din nouăsprezece state diferite. Douăzeci și patru de persoane au fost spitalizate, trei au contractat infecții la nivelul sângelui, iar un prunc de trei săptămâni a murit. Toate persoanele contractaseră boala după ce se jucaseră cu țestoase.
Reptilele nu sunt singurele animale de casă purtătoare de Salmonella. Și câinii și pisicile pot contracta bacteria și, spre deosebire de majoritatea reptilelor, prezintă simptome asemănătoare cu cele manifestate la oameni, printre care și diaree, vărsături, febră și pierderea poftei de mâncare. Asemenea oamenilor, câinii și pisicile se îmbolnăvesc din cauza consumului de alimente contaminate, în special carne crudă, care și-a câștigat o imensă popularitate în unele regiuni în ultimii ani. Această modă a determinat creșterea semnificativă a infecțiilor provocate de Salmonella, E. coli și Campylobacter. Pe lângă faptul că pisicile și câinii se pot îmbolnăvi din cauza acestor bacterii, le pot elimina prin scaun o perioadă lungă de timp. Mulți oameni au contractat boli imediat după ce au venit în contact cu excrementele animalelor de casă contaminate cu acești microbi.
În 1999, factorul declanșator al unor cazuri de Salmonella izbucnite în British Columbia, Alberta și Washington State a fost asociat cu hrana naturală pentru animale, produsă din urechi uscate de porc. Un al doilea caz, apărut în Alberta în 2002, a fost asociat cu hrana de origine animală importată din Texas, iar în 2005, în Washington State și British Columbia, nouă persoane s-au îmbolnăvit după ce au manipulat hrana pentru animale conținând carne de vită, creveți și somon crud. Apoi, în 2007, mai mult de șaptezeci de persoane din nouăsprezece state americane s-au îmbolnăvit de Salmonella după ce au venit în contact cu hrana uscată pentru animale, contaminată într-o fabrică de producție din Pennsylvania. În toate situațiile prezentate, și animalele s-au îmbolnăvit, deși numărul exact al acestora este greu de stabilit din moment ce instituțiile de sănătate publică nu sunt întotdeauna informate cu privire la apariția acestor cazuri de îmbolnăvire. Este însă clar că persoanele se jucau cu animalele lor de casă, atingeau hrana acestora, iar mai apoi înghițeau microbii. În mod evident, cea mai importantă și mai simplă modalitate de a ne proteja este să ne spălăm pe mâini după ce ne jucăm cu animalele de companie.
Deși salmonelozele sunt destul de răspândite și pot fi prevenite, s-a înregistrat și apariția unor cazuri de îmbolnăvire neobișnuite, asociate cu animalele de casă mai puțin tradiționale, care s-au bucurat de o mare popularitate în ultima vreme. Din 1992, numărul de specii de animale exotice importate în Statele Unite a crescut cu 75%; printre acestea se numără mai mult de douăzeci și nouă de specii de rozătoare, începând cu șobolanii gigantici și terminând cu lemingii și aricii, și 1,3 milioane de reptile. Aceste cifre reflectă numărul de animale exotice importate în mod legal în țară, însă s-a estimat că traficul mondial de specii exotice ar depăși suma de 10 miliarde de dolari anual, situându-se pe locul al doilea după comerțul ilegal cu arme și droguri. Majoritatea acestor animale sunt prinse în sălbăticie și supuse apoi unei examinări medicale atente pentru a se descoperi dacă nu cumva sunt purtătoare de boli.
Unul dintre cele mai neobișnuite cazuri înregistrate în Statele Unite a fost izbucnirea unei boli provocate de virusul variolei maimuței. Între mai și iunie 2003, cincizeci de persoane din Wisconsin, Illinois, Indiana și New Jersey au prezentat infecții supărătoare ale pielii și febră, după ce au intrat în contact cu câini de prerie bolnavi, cumpărați de la un magazin de animale exotice. Variola maimuței este o rudă îndepărtată a virusului fatal al variolei și nu mai fusese întâlnit până atunci în Statele Unite. Se știe că virusul provoacă din când în când infecții ale pielii și febră, manifestându-se în unele regiuni din Africa, cea mai mare epidemie afectând trei sute treizeci și opt de persoane în Republica Democrată Congo, între 1996 și 1997. În cazuri rare, dacă organismul nu reușește să combată infecția, vi rusul poate fi fatal.
Epidemiologii de la Centrul pentru Controlul Bolilor au fost somați să ancheteze cazul după ce mai mulți copii mici dintr-o grădiniță s-au îmbolnăvit. Toți se jucaseră cu un câine de prerie, pe care un vecin îl adusese ca să-l arate celor mici. Investigația a scos la ivea lă faptul că supravegherea importului de specii exotice eșuase și că se impuseseră prea puține restricții asupra acestei industrii în plin avânt. În acest caz, câinii de prerie fuseseră importați în mai multe regiuni din țară, iar mai apoi fuseseră ținuți o perioadă într-o magazie, împreună cu șobolani gigantici importați din Gambia. Șobolanii fuseseră infectați cu variola maimuței și se îmbolnăviseră la un moment dat pe parcursul călătoriei. Apoi virusul se transmisese la câinii de prerie și la alte câteva animale mici de la centrul de colectare, înainte de a fi distribuite magazinelor specializate din țară. Partea proastă a fost că animalele nu manifestaseră nici un simptom înainte să ajungă în magazinele de animale din Vestul Mijlociu al Statelor Unite. Rezultatul final: cincizeci de oameni (în mare parte copii) bolnavi. Din fericire însă, animalele au murit din cauza infecției înainte ca virusul să se poată transmite la coloniile locale de rozătoare. Intervenția rapidă a autorităților de sănătate publică nu numai că a oprit această epidemie, dar probabil că a prevenit și o catastrofa: transmiterea acestui microb îngrozitor la animalele din America de Nord. După această epidemie îngrozitoare, guvernele Canadei și Statelor Unite au început să examineze modalitățile de înăsprire a legislației și de îmbunătățire a măsurilor de inspecție a animalelor importate. Singurul lucru devenit evident în ambele țări este acela că există un sistem amestecat de legi și reglementări privind importul de animale exotice și că nici o instituție în sine nu are autoritatea de a limita importul, vânzarea sau chiar deplasarea acestor animale pe teritoriul țării.
Animalele sunt purtătoarele unei multitudini de microbi, care le pot afecta sau folosi ca vectori pentru a transmite boala la oameni. Nenumărate tipuri de infecții, începând cu micozele, infecțiile pielii, precum râia, și infecțiile provocate de paraziți, precum toxoplasmoza, au fost asociate cu animalele de casă. S-a făcut chiar legătura între unele specii de animale infectate și izbucnirea cazurilor de rabie, iar, în 2004, importul animalelor de casă de talie mică (precum gerbilii sau hamsterii) a provocat apariția unei infecții bacteriene ne obișnuite, tularemia, care s-a răspândit în unele regiuni din Canada și Statele Unite. Mai multe infecții neobișnuite, printre care infecții ale pielii provocate de Mycobacterium marinum sau granulom de ac variu, a cărui sursă a fost descoperită în acvariile contaminate, sau infecții respiratorii provocate de Chlamydophila psittaci, sunt, de asemenea, asociate cu animalele de casă. Acest ultim microb provoacă o formă de infecție a plămânilor, denumită psitacoză sau ,,febra papa galilor”, diagnosticată între 1988 și 2003 la nouă sute treizeci și cinci de persoane din Statele Unite. De cele mai multe ori, bacteria fusese contractată de la păsări de casă, în marea lor majoritate papagali, peruși și aramacao.
Deși există câteva pericole la care ne expunem în momentul în care ne cumpărăm un animal de casă, beneficiile pe care ni le adu ce legătura cu acesta întrec cu mult riscul contractării unei infecții, atâta timp cât respectăm câteva măsuri simple de precauție. Cea mai importantă dintre acestea este să ne spălăm pe mâini și să spălăm mâinile copiilor după ce ne jucăm cu animalul, după ce atingem hrana acestuia sau chiar și locul în care doarme sau castroanele din care mănâncă. În plus, este important să strângeți cu grijă excrementele animalelor, iar femeile însărcinate trebuie să evite această sarcină din cauza riscului de a contracta toxoplasmoză. Pentru a nu contracta microbi din apă, folosiți mănuși de unică folosință când curățați acvariul peștilor. Asigurați-vă că animalele sunt vaccinate împotriva unor boli des întâlnite, în special rabia, și că nu au purici. Iar, în final, animalele bolnave trebuie întotdeauna diagnosticate și tratate de veterinar.
