Materii prime, forme și produse fitofarmaceutice

Prin termenul de materii prime înțelegem diferite părți de plantă în stare crudă sau uscată, care sunt utilizate pentru obținerea unor forme farmaceutice sau produse fitofarmaceutice în urma unui proces de prelucrare mai mult sau mai puțin avansat. Cel mai simplu produs farmaceutic vegetal este sucul celular de plantă proaspătă obținut prin presare. Utilizat în stare proaspătă, sucul celular conține numeroase substanțe active naturale, nealterate de agenții fizico-chimici. Sub această formă se utilizează în special fructe si legume, care pe lângă valoarea lor nutritivă conțin substanțe active în cantități mici, dar de mare importanță pentru organismul uman: vitamine, enzime, fitohormoni, micro elemente.

Pentru conservarea sucurilor proaspete metoda cea mai convenabilă este suprasaturarea lor cu zahăr la o concentrație de minimum 165 g zahăr pentru 100 g suc celular. Se obține un medicament lichid, dens – adică un sirop – cu un conținut de 62-65% zaharoză. În acest fel siropurile se pot păstra timp îndelungat fără adăugare de conservant. Există și alte procedee de preparare a siropurilor descrise în farmacopee. În cazul plantelor medicinale uscate, forma cea mai simplă de administrare o constituie pulberile, care se obțin prin măcinarea diferitelor părți din plantă și trecerea pulberii printr-o sită fină. Deși acest mod de preparare și administrare a plantelor sub formă de pulberi în cașete sau chiar ca atare prezintă unele avantaje, există totuși pericolul, în cazul în care plantele medicinale nu au fost suficient spălate înainte de uscare sau au provenit din zone poluate sau infestate, ca o dată cu ingerarea lor să se introducă în organism bacterii, fungi, ouă de paraziți sau alte substanțe nocive organismului (insecticide, substanțe chimice nocive provenite din mediul industrial etc.). Aceste dezavantaje ale utilizării plantelor sub formă de pulberi au fost înlăturate prin elaborarea unei tehnologii noi originale românești de obținere a comprimatelor din pulberi de plante in combinație cu uleiuri volatile, microelemente sau substanțe active pure.

Tot ca forme farmaceutice de preparare și aplicare a plantelor medicinale și aromatice sunt soluțiile extractive apoase pentru uzul intern sau extern. Acestea se pot obține prin mai multe procedee.

Macerarea la rece, care se aplică la plantele ce conțin substanțe active, care prin acțiunea căldurii se coagulează sau precipită sau chiar se alterează. Pentru a obține un macerat apos la rece, plantele se spală bine în curent de apă, la fel ca fructele sau legumele, apoi se fragmentează și se acoperă într-un vas închis cu cantitatea de apă prescrisă. Se lasă în contact 8-12 ore la temperatura mediului ambiant, după care se filtrează prin tifon dublu și se presează pentru ca o parte cât mai mare de substanțe active existente in plante să treacă în filtru. Maceratele obținute la rece se prepară ori de câte ori este nevoie, deoarece se alterează ușor.

Infuzarea, care in general se aplică la părțile de plantă cu structură fină (flori, frunze) sau la cele care conțin printre alte substanțe active și uleiuri volatile. Infuzia se prepară într-un infuzor sau într-un vas de porțelan sau faianță acoperit. După ce 1-2 lingurițe de plantă mărunțită se pun în infuzorul încălzit în prealabil cu apă fierbinte, se toarnă peste plantă apă clocotită (circa 200 ml), se acoperă vasul și se lasă la infuzat aproximativ 15 minute. Se filtrează, iar plantele rămase în tifon sau strecurătoare se presează. Infuzia se îndulcește sau nu, conform prescripției, de la caz la caz. Nu se păstrează mai mult de 24 de ore, la frigider sau la rece.

Decocția, un procedeu de extracție tot la cald, se folosește în special pentru părțile de plantă ale căror celule au pereți cu îngroșări secundare celulozice prin care difuziunea substanțelor active se face mai greu. Decocția se aplică în special rădăcinilor, scoarțelor de rădăcini sau ramuri, uneori bulbilor sau tuberculilor uscați. Pentru a se obține un decoct, părțile din plantă fragmentate se pun la fiert în apă rece, iar din momentul începerii fierberii se țin în clocot la foc domol 20-30 de minute, completând lichidul pierdut prin evaporare. Se filtrează fierbinte și se utilizează la fel ca și infuzia, în aceeași zi. O altă formă de preparare a plantelor medicinale pentru uzul intern, ca și pentru cel extern, este tinctura. Tincturile sunt soluții extractive hidro alcoolice, obținute la rece fie prin macerarea plantelor in alcool diluat timp de cel puțin o săptămână, fie prin percolare într-un aparat simplu numit percolator, când timpul de obținere este redus considerabil. Mult mai repede se obțin tincturile prin turboextracție sau vibroextracții, procedee aplicate in industrie, cu consum de energie electrică însă. Tincturile se prepară de obicei din plante uscate și fragmentate, dar pot fi preparate și direct din planta proaspătă, în special cele utilizate în homeopatie.

Cele mai diluate extracte hidroalcoolice sunt vinurile medicinale, o formă farmaceutică utilizată în prezent din ce în ce mai puțin. Pentru uzul extern, pe lingă cataplasme sau prișnițe aplicate local cu infuzii de plante sau tincturi diluate, se mai utilizează băile cu plante medicinale, inhalațiile, loțiunile sau fricțiile, care se prepară de obicei din tincturi în amestecuri cu uleiuri volatile.

Foarte rar se utilizează uleiurile medicinale care au diferite moduri de preparare, la fel ca și unguentele in care se înglobează tincturi, extracte din plante sau uleiuri volatile. În industria de medicamente se obțin prin diferite pocedee extracte moi, extracte uscate conținând cantitatea totală de substanțe active din plante sau selectiv, numai o parte din ele, până la substanțe active pure sau unitare.

Tot industrial se obțin ceaiuri medicinale tip ,,instant” sau pulberi liofilizate, toate însă cu consum ridicat de energie. Plantele medicinale, extractele obținute din ele, substanțele active pure ca atare sau modificate prin semisinteză intră în prezent în proporție de 30-60%, fie ca atare, fie in diferite formule cu alte substanțe chimice, în produsele farmaceutice utilizate în practica medicală. Plantele medicinale și aromatice și în special produsele farmaceutice obținute din ele, de altfel ca toate medicamentele, trebuie folosite în scopuri profilactice sau curative, pe baza prescripțiilor medicului specialist. Plantele nu sunt remedii universale și nici un ultim refugiu la care se apelează adesea, după ce toate metodele terapeutice au fost epuizate. Ele își au locul bine stabilit de specialiști în arsenalul terapeutic, fie că este vorba de cele cu acțiune majoră sau medie, fie că este vorba de adjuvante.

Există numeroase criterii de clasificare a plantelor medicinale și a produselor farmaceutice obținute din acestea. Din considerente de ordin practic, în cele ce urmează s-a adoptat clasificarea în funcție de afecțiunile cărora se adresează. Datorită compoziției chimice complexe a unor plante medicinale aromatice, pe principiul cauză-efect, numeroase specii se vor întâlni la mai multe afecțiuni. S-a avut în vedere însă și o selecție a lor, ținându-se seama de acțiunea lor majoră. De asemenea s-a avut în vedere recomandarea speciilor indigene utilizate de mult timp, care nu au efecte nocive sau secundare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here