Mary Mallon și carantina

0
Mary Mallon și carantina

Una dintre primele inițiative ce vizau evitarea expunerii la boli a fost o măsură cunoscută sub numele de carantină. Carantina a fost folosită pentru prima dată în secolul al XIV-lea, pentru a proteja orașele de Moartea Neagră sau ciumă. Ciuma este cauzată de bacteria Yersinia pestis, ce afectează plămânii și nodulii limfatici, provocând o pneumonie mortală. Între anii 1348 și 1359, Moartea Neagră a nimicit cir ca 30% din populația Europei, precum și un procentaj semnificativ al populației asiatice. Cuvântul ,,carantină” provine din termenul veneți an quaranta giorni, însemnând „patruzeci de zile”. Documente din arhivele orașului Dubrovnik din Dalmatia, ce datează din 1377, descriu cum, înainte de a pătrunde în oraș, vizitatorii erau forțați să petreacă treizeci de zile într-un loc izolat (inițial pe o insulă din apropiere) pentru a vedea dacă nu cumva manifestă simptomele ciumei. Mai târziu, perioada de izolare a fost prelungită la patruzeci zile și numită astfel ,,carantină”. De atunci, carantina a fost folosită în mod extins în Europa și Regatul Unit pentru a proteja oamenii de boli precum holera, febra tifoidă și, exemplul cel mai faimos, variola. Măsura era folosită in America de Nord când vasele cu imigranții ancorau pe malul insulei Ellis de lângă New York, Grosse-Île din Quebec și insula Lawlor din portul Halifax.

Cel mai faimos caz de carantină din istorie a fost izolarea unei femei care a rămas cunoscută sub numele de Typhoid Mary, Mary Mallon era o imigrantă irlandeză care lucra ca bucătăreasă la New York, la începutul anilor 1900. Era, de asemenea, purtătoarea bacteriei Salmonella typhi, ce provoacă o boală gastrointestinală gravă, pe nume febră tifoidă. Chiar dacă ea a rămas sănătoasă, a transmis această infecție la patruzeci și șapte de persoane, prin mâncărurile pe care le prepara. Departamentul de Sănătate al New Yorkului a investigat cazurile de boală și a descoperit că era purtătoarea acestui microb, deși Mary a negat cu vehemență că ar fi transmis boala și altora. A fost ținută în carantină timp de trei ani, într-un spital de pe insula North Brother.

În 1914, Mary a fost externată, cu condiția să nu mai lucreze nici odată ca bucătăreasă. Însă ce altceva putea face o sărmană imigrantă? În 1915, folosindu-se de un nume fals, și-a reluat vechea profesie la centrul de îngrijire pentru femei Sloane din New York, unde a îmbolnăvit douăzeci și cinci de persoane. Ca urmare, o pacientă a murit. Departamentul de Sănătate al orașului New York a găsit-o pe Mary vinovată de izbucnirea cazurilor de tifos și a izolat-o pentru totdeauna pe insula North Brother, unde a și murit, în 1938.

În Canada, carantina a fost introdusă în 1946, în timpul ultimei epidemii grave de variolă din Montréal. Măsura a fost folosită din nou în 1962, când un tânăr, fiul unor misionari care activau în Brazilia, s-a îmbolnăvit de variolă la Toronto. Luase virusul în Brazilia și se îmbolnăvise în drum spre Canada. Din fericire, cea mai mare parte a locuitorilor orașului fuseseră imunizați împotriva variolei, așa că numai câteva persoane, care nu beneficiaseră de vaccinare, au fost trimise în carantină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here