Uneori noi acordăm o atenție insuficientă menținerii unei ordine exemplare în încăperea de lucru indifferent dacă este un atelier din uzină sau cabinetul unui om de știință nu acordăm atenție aglomerării locului de muncă cu obiecte străine, ventilației insuficiente, iluminării proaste și zgomotului din timpul muncii. Printre altele, toate acestea pot scădea capacitatea de muncă, pot provoca oboseala timpurie şi pot avea influență nefavorabilă asupra sănătății.
Căror cerințe trebuie să corespundă condițiile în care lucrăm ca muncanoastră să fie mai eficientă şi să obosim mai puțin?
Înainte de toate este de dorit ca aceste condiții să fie pe cât posibil mereu aceleaşi. Se știe că reflexele condiționate se pot elabora și față de mediul înconjurător și aceasta uşurează munca noastră. Chiar aspectul cunoscut al atelierului și locului de muncă, fie masa de lucru, maşina sau masa de scris, ne dispune dintr-o dată la lucru. Noi ne obişnuim zi de zi în aceleași condiții să repetăm „stereotip“ aceeaşi muncă și aceasta favorizează crearea unei anumite succesiuni în activitatea noastră nervoasă superioară, crearea unui stereotip dinamic. Dacă vom schimba zilnic condițiile de lucru, această succesiune se va tulbura des, stereotipul stabilit va fi distrus frecvent şi ca urmare capacitatea de lucru va scădea și vom obosi mai mult.
Este foarte important să ,organizăm“ bine locul de muncă. La locul de muncă nu trebuie să se găsească nimic de prisos şi tot ceea ce este necesar trebuie așezat într-o anumită ordine, cea mai comodă pentru cel ce lucrează, evitîndu-se astfel pe cât posibil mişcările inutile. Această ordine de aşezare a instrumentelor, materialelor, îndreptarelor şi a tot ceea necesar pentru lucru este de dorit să fie permanentă, ca să nu fie nevoie de fiecare dată să ne adaptăm la o nouă ambianță.
Locul de muncă trebuie aranjat astfel ca în timpul lucrului să se poată păstra o poziție comodă și neobositoare, care să permită efectuarea muncii fără mişcări inutile și fără scăderea preciziei mişcărilor.
Business photo created by drobotdean