
Insomniile precoce sau de la începutul nopti sint denumite astfel din cauza faptului că se instalează precoce, chiar la începutul nopții. Ele constau din dificultăți de adormire, această perioadă a somnului fiind mărcată de fenomene de cernere și de frămîntare a gîndurilor, ideilor, preocupărilor de tot felul, ca și a amintirilor imediate. Tot această perioadă mai este marcată uneori și de prezența așa-numitelor fenomene hipnagogice, sau de halucinația hipnagogică, și care în esență reprezintă viziuni ale stării de somnolență. Aceste fenomene le putem întîlni nu numai în perioada de adormire a insomniilor precoce, ci și în alte genuri de insomnii, ca și în stare normală. Aceste fenomene hipnagogice sau aceste viziuni ale stării de somnolență sînt de mai multe feluri și anume:
Luminile entoptice constau din acele pete de Jumină, mai mici sau mai mari, mai mult sau mai puțin intense, mai mult sau mai puțin oi colorate și mai mult sau mai puțin amorfe, pe care le vedem atunci cînd ne aflăm cu ochii închiși, în stările de somnolență care preced somnul obișnuit.
Fosfenele reprezintă viziunile ce constau din traiecte fosforescente sau din luminile în formă de stea pe care le vedem tot cu ochii închiși, în perioada menționată. Aceste imagini ni le putem produce și experimental, prin excitarea mecanică a retinei, deci prin apăsarea globilor ocularit numai că ele apar fără o asemenea excitare în stările de somnolență.
Imaginile consecutive constau din imagini de vis, sau din imagini care apar în perioadele de semisomn respectiv cînd sîntem pe jumătate adormiți. Le vedem cu ochii deschiși și se rezumă la imagini de vis care îi succed acestuia la trezire, mai ales cînd acesta a avut un caracter anxios și amenințător. (De exemplu, imaginea unui om care persistă pe moment într-un colț al camerei, sau acea a unui păianjen pe care-l vedem un anume timp alergînd pe unul din pereți sau chiar pe perna pe care dormim). Această imagine însă poate să nu aibă nici o legătură cu visul, ci să fie din capul locului o halucinație de scurtă durată.
Imaginile sau visele hipnagogice se constituie într-o suită practic infinită de imagini, mai mult sau mai puțin asemănătoare acelora din vis, care preced somnul sau îi succed acestuia. Nu vom confunda aceste vise cu visele propriu zise, pentru că în vreme ce în acestea din urmă acela care doarme este adeseori prezent și tot adeseori chiar ca actor principal al acestei dramaturgii nocturne, în vreme ce în cealaltă situație, respbpectiv în visele hipnagogice, ce ce doarme se comportă adeseori ca spectator și nu ca actor, fiind ca atare pasiv și nefiind cuprins în miezul dramaturgiei nocturne mențioonate. Unii văd în imaginile hipnagogice o prelucrare în continuare a fosfenelor, alții Caro anume orientare a conștiinței în condițiile Uslăbirii acesteia în perioada de instalare a Si somnului. Revenind la insomniile precoce, vom preciza că acestea sînt cele mai frecvente, ele afectînd de regulă indivizii nervoși din fire, anxioși și surmenați. Aceștia petrec de regulă un lung interval de timp în pat, întîi citind, apoi căutîndu-și în van o poziție adecvată, care să atragă după sine relaxarea musculară și somnolența. La aceștia nu vom întîlni încetinirea ritmului cardiac, fenomen care marchează intrarea în an faza de somnolență. Starea de agitație in- ternă care îi caracterizează pe indivizii în cauză, în această perioadă premergătoare a somnului, în loc să se șteargă, capătă un le caracter crescînd, progresiv. In general zu insomnia precoce sau de adormire îmbracă din punct de vedere al ritmului ei de desfășurare următorul caracter: După două sau trei nopți de insomnie de acest gen urmează o noapte de recuperare, cînd somnul celui în cauză este perfect normal sau aproape de normal.
Din punct de vedere electroencefalografic insomniile precoce sau de adormire se caracterizează prin următoarele patru trăsături:
- Rezența a mai multe ore de insomnie certă, cînd subiectul în cauză face eforturi susținute și vane de a adormi;
- Prezența de foarte scurte perioade de somn, pe care cel în cauză nu le percepe;
- Lipsa perioadei de somn lent și în special a aceluia de somn profund;
- Scurtarea duratei de somn, cu intervale variabile de timp ce merg de la o jumătate de oră pînă la mai multe ore.
Merită a cunoaște faptul, că de obicei din această categorie de insomnici se recrutează marii consumatori de somnifere, și în special de somnifere tari, cu toate consecințele nocive pentru organism care derivă din această practică, și asupra cărora vom insista mai tîrziu.
Photo by Ben Blennerhassett on Unsplash