Înainte de a ști ce este insomnia, așadar lipsa de somn, merită a recapitula câteva lucruri esentiale în legătură cu somnul și de a mai spune încă ceva în plus, în legătură cu acesta. Înainte de orice, merită reamintit faptul că somnul reprezintă unul dintre cele mai misterioase fenomene ale naturii, de care omul nu se poate dispensa. Întocmai ca și hrana și ca și dragostea. De altfel nu întîmplător se scrie atît de mult pe marginea acestui trepied alcătuit din hrană, somn și dragoste. Somnul apoi reprezintă izvorul miraculos la care ne adăpăm în fiecare noapte, spre a ne umple din nou rezervoarele organismului cu energia necesară. Cât de fericiți sînt aceia care dispun de acest izvor! Căci, într-adevăr, ce fericire poate fi mai mare decât aceea de a avea acest izvor la îndemînă, ori de câte ori avem nevoie de el, fără a ne abate din drumurile și din activitățile noastre obișnuite!
Din punct de vedere cibernetic, somnul se identifică cu debranșarea creierului de solicitările externe, debranșare care nu se efectuează spre a ne păstra calmul obișnuit, așa cum se crede, ci din nevoia imperioasă a acestui organ de a selecționa din multitudinea de informații care îl asaltează din toate părțile, numai pe acelea care îi sînt într-adevăr utile. Memoria imediată, și, implicit, creierul, aidoma unor pămînturi saturate de picăturile de ploaie care au căzut neîntrerupt asupra lor, în cursul zilei (deci în stare de veghe), nu mai pot recepta altele, motiv pentru care se impune cu stringentă pauza nopții și a somnului, cînd o serie de informații inutile vor fi șterse, iar altele, considerate utile, vor fi trecute în rezervoarele memoriei cu termen lung.
Norbert Wiener, creatorul ciberneticii, identifica somnul din aceste considerente cu un filtru antipoluant, care oprește informatiile nefolositoare organismului sau de prisos. Esențial însă în materie de somn este faptul că acesta reprezintă un fenomen absolut universal. Toate ființele vii simt nevoia, mai mult sau mai puțin imperioasă, de a dormi. Numărul vietăților despre care se știe cu certitudine că nu dorm, iar dacă dorm nu dorm în maniera cunoscută, este extrem de redus. Una dintre acestea este rechinul, animal marin care nu dispune de organele speciale care să-i asigure circulația apei în branhii. Pentru ca apa totuși să spele din abundență branhiile în scopul asigurării respirației, se impune cu necesitate ca acest animal să se miște nu numai continuu, ci și în ritm cât se poate de alert, deoarece nemișcarea echivalează în cazul lui cu moartea.
O mare parte din animale adaptîndu-se la condițiile speciale de existență, care le sînt proprii, prezintă particularitatea de a dormi numai parțial, particularitate care ține de fap- tul că la ele creierul doarme numai pe porțiuni. Cu alte cuvinte din întregul angrenaj al acestui organ se află în stare de somn numai anume teritorii, restul continuîndu-și activitățile nestingherite. Se poate întîmpla ca porțiunile menționate în stare de veghe, și care ca atare își desfășoară normal funcționalitatea, să fie foarte restrînse, porțiuni denumite din acest motiv puncte de veghe. Aceste puncte ne explică de ce ne putem apropia foarte mult de un animal care doarme cu unica condiție de a nu face nici cel mai neînsemnat zgomot căci, în caz contrar, punctul de veghe mentionat 11 va recepta și va trezi animalul. Și la oameni se dezvoltă în situații speciale asemenea puncte de veghe. Cunoaștem, în acest sens, situația acelor mame frinte de oboseală care nu aud tunetele cele mai înspăimintătoare din cursul unei furtuni, dar aud, însă, scîncetul abia perceptibil al copilului lor.
Cei care au aprofundat acest aspect din fiziologia somnului au observat că punctele de veghe se dezvoltă cu predilecție pe ariile motrice ale creierului. Acest fapt ne explică de ce putem dormi stind intr-un fotoliu sau într-un scaun din autobuz. Tot acest fapt ne explică somnul in sea al călăreților de drumuri lungi, obositoare. În asemenea situații dorm nu numai călăreții, ci și caii. Tot acest fapt în sfîrșit, ne explică somnul care îi afectează pe soldați în cursul marșurilor lungi și obositoare, cînd aceștia dorm mergind.
Specialiști ornitologi au constatat experimental că păsările migratoare dorm și ele în cursul Indelungatelor lor drumuri intercontinentale, permițindu-și însă această plăcere numai atunci cind se află în interiorul cîrdului sau al stolului din care fac parte, cele „de servici” din exteriorul lor, trebuind să se mențină în stare necesară de veghe. Aceiași cercetători echipînd păsările în cauză cu magnetofoane minuscule, au putut face uimitoarea constatare că păsări din fața și coada stolului scot sunete speciale. receptate de punctele de veghe ale acelora din interiorul grupului, asigurîndu-le acestora securitatea somnului. Bineînțeles că în virtutea unor reguli de grup, păsările plasate în timpul zborului la marginea stolului își vor schimba intermitent locul cu cele din interior, spre a se odihni și ele.
Un alt factor important în legătură cu somnul. pe care dorim a-l reaminti, înainte de a aborda universul complex al insomniei, tine de faptul că durata acestuia este condiționată înainte de orice de factori genetici, ca și de obișnuință, așadar de factori dobîndiți. Prin nimic aceștia din urmă nu sint mai putin importanti ca primii. Nu trebuie să uităm din acest punct de vedere că exact așa cum se precizează în Talmud, obișnuința este mai întii o pînză de păianjen, dar care curind ajunge tot atît de tare ca un odgon. Tot obișnuința este după cum a observat Leopardi, singura capacitate naturală, esențială, originară și înnăscută, pe care o au toate viețuitoarele. Așadar, prin nimic factorii ce țin de obișnuință, nu sint mai puțin importanti ca aceia ce țin de ereditate cu rol după cum știm esențial în desfășurarea somnului. Animalele noastre domestice dorm incomparabil mai mult decât corespondentele lor sălbatice, și asta în primul rînd din cauza noilor obiceiuri la care le-a obligat viața în captivitate. Acestea dispunînd de hrană, nu mai este nevoie să umble cu disperare spre a o căuta, așa cum se întîmplă în pădure. Un cîine de casă, poate dormi și toată ziua, știind foarte bine că se află în siguranță și știind tot atît bine că are asigurată hrana. Aceasta nu înseamnă însă că același cîine nu va dormi fără grijă și toată noaptea și asta pentru simplul motiv că și-a creat deprinderile și obișnuința necesară în acest scop. Abordind un alt aspect în legătură cu somnul vom preciza ținînd cont de cele specificate mai sus că acesta reprezintă nu numai o stare fiziologică extrem de fragilă, ci și extrem de variabilă. El variază, și încă în mod cu totul substantial, nu numai de la specie la specie, ci și în cadrul aceleiași specii. Indiferent însă de aceste aspecte. somnul uman se deosebește radical de acela al animalelor, iar principala trăsătură a acestei deosebiri rezidă în faptul că omul dispune. atunci cînd se lasă moale în brațele lui Hypnos, respectiv atunci cînd doarme, de o anume securitate exterioară, stare care practic lipsește cu desăvîrșire animalului, știut fiind că acesta, cel puțin cînd își duce existența în libertate se află într-o stare de permanent pericol potential. Pentru om, cedarea în fata somnului, respectiv renunțarea conștientă la starea de veghe, reprezintă un act de senină încredere, așadar, un garantat act de securitate, situație de care nu poate fi vorba la animale.
De fapt omul nici nu renunță absolut total la starea de vigilență, atunci cînd doarme, și poate tocmai conștiența acestei realități îi conferă acea aureolă de senină încredere în fața somnului, de care am vorbit mai sus. Este demonstrat de altfel, de pe poziții experimentale, că o anume stare de vigilentă după cum am mai precizat există chiar în somnul cel mai profund posibil. Astfel cum să ne explicăm că mama aude scincetul copilului în somnul cel mai profund, dar nu aude tunetele unei furtuni, situație de care am mai vorbit mai sus, sau trintitul violent al unei uși. Cum să ne explicăm, astfel, că morarul nu aude zgomotul asurzitor al morii care functionează, dar aude în schimb bătăile în geam, in- comparabil mai discrete, ale unui client care îl caută? Cum să ne explicăm, în definitiv, alte situații similare ce țin de comportamentul omului civilizat, dacă nu prin remanența unor reziduuri de stare de vigilență, concretizate în punctele de vigilență de care am vorbit mai sus, și care nu ne părăsesc chiar în somnul cel mai profund posibil? Dacă nu ar fi așa, ar mai putea dormi oare oamenii diverselor triburi sălbatice, asaltați de pericole potențiale și virtuale din toate părțile?
Indiscutabil, sentimentul securității exterioare, caracterizînd somnul uman, se constituie într-un salt calitativ și, mai mult decât atît, într-o trăsătură întru totul definitorie a acestuia. Din nefericire însă, acest salt este umbrit de faptul că omul nu își poate asigura în aceeași măsură securitatea interioară, situație de care nu poate fi vorba la animale. Știm din acest punct de vedere că un gînd, o anume imagine sau dorință, pot forța starea de vigilentă, pe calea inducerii unei tonicități musculare în organism, pe calea unor spasme la diverse niveluri, prin facilitarea ecloziunii unor focare de neliniște și angoasă, factori ce vor deteriora și implicit perturba somnul. Tocmai din acest motiv o noapte albă atrage de regulă după sine gînduri negre, după cum și reciproca acestei situații este întru totul valabilă, tot acest traseu reprezentînd în esență un cerc vicios. La oameni, și anume la cei mai vulnerabili și mai sensibili sub raportul alcătuirilor psihice, teama de a pierde în totalitate rezidiile de vigilentă de care am vorbit mai sus, se convertește într-o mare majoritate de cazuri într-o stare de insomnie și asta pentru motivul că această stare fiziologică corespunde nu numai fricii conștiente de a nu dormi, ci și aceleia inconstiente de a adormi.
Mai există și un alt aspect tot atît de subtil, referitor la această paradoxală teamă a unora de a se lăsa moi în brațele lui Hypnos, de a dormi deci. Este vorba în această situație particulară despre posibilitatea dezagregării stării de conștiință de către starea de somn. Astfel, dacă grija deosebită a acestor fel de indivizi se convertește în mod logic în teama de a dormi, această paradoxală situație poate fi generată și de un alt fapt și anume de teama de a nu visa, visul deschizînd după cum știm, porțile temerilor, dorințelor secrete ale inconstientului, precum și pe cele ținînd de tot felul de răvășiri psihice care tot de aici provin. Toate aceste atitudini în fața somnului țin de faptul că ceea ce initial numai se bănuia, acum este demonstrat de pe poziții științifice: Cine cu adevărat doarme în timpul somnului, acela este corpul, creierul nedormind pe de-antregul, din moment ce el încă este purtătorul unei stări de veghe, mai localizată și mai estompată, dar totuși prezentă. Există, în mod indiscutabil o particulară activitate a creierului, care lasă să ajungă la suprafață ceea ce starea de veghe a cenzurat, permitînd eliberarea Eului nostru cel mai profund care, într-o asemenea situație, se va mișca liber și în toată spontaneitatea sa.
Înainte de a aborda tema propriu-zisă a acestui capitol-insomnia și multiplele forme sub care ni se prezintă aceasta – dorim să subliniem ponderea pe care o ocupă subiectivismul în abordarea acestei teme. Un precept pe deplin stabilit în medicină sună astfel: Nu există boli, ci bolnavi; prin aceasta dorindu-se a se preciza că boala nu este de fapt mare lucru, terenul fiind totul. În materie de somn se poate spune același lucru: Nu există insomnie, cât oameni care dorm prost; prin aceasta dorindu-se a se preciza că somnul nu reprezintă o cantitate fixă, el variind de la individ la individ în funcție de personalitatea acestuia, în funcție de modul său de a trăi, de gradul său de sănătate ca și de o multitudine de alți factori. Fiecare dintre noi dispunem de propriul nostru somn care numai în aparență seamănă cu acela al semenului nostru, după cum fiecare dintre noi cînd am contractat o anume boală, aceasta numai în aparență seamănă cu aceea a semenului nostru. Fiecare dintre noi dispunem însă nu numai de propriul nostru somn, ci și de propria noastră manieră de a-l aprecia, de propriul nostru subiectivism în a-l interpreta.
Din această realitate decurge desigur faptul că una este insomnia provenind din situația că nu dormim cât am voi, și alta aceea de a crede că nu dormim suficient. După cum poate știți, majoritatea studiilor întreprinse asupra somnului și a tulburărilor acestuia și în primul rînd a insomniei, s-au făcut pe subiecți voluntari. În acest sens, experimentatorii care au supraveghiat pe insomnici, pe calea celor mai variate metode științifice de studiu, se arată în mod unanim contrariați, de enorma pondere pe care o ocupă în studiile lor aceia care trăiesc cu convingerea că nu dorm de loc sau că dorm foarte prost, cind, în realitate, aceștia dorm dacă nu chiar bine, în orice caz cu totul satisfăcător. De altfel puteți face și D-voastră asemenea constatări, stînd de vorbă cu acei care susțin cu convingere și de care am mai pomenit de a nu fi dormit de loc în cursul unei îndelungi călătorii cu trenul cînd, numai s-au chinuit” să doarmă cum spun ei, și întrebîndu-i asupra stațiilor pe care le-au parcurs, și veți constata că majoritatea dintre acestea le scapă numărătorii, și asta nu pentru că nu le-ar fi știut, ci pur și simplu pentru că nu le-au observat din cauza somnului în care au fost scufundati. Un cercetător într-ale insomniei ne furnizează un exemplu și mai edificator. citind exemplul unui subiect de-al său, care susținea pe deplin convins că numără orele în timpul nopții, interceptînd în acest sens toate bătăile pendulei din turnul orașului și care, cu toate acestea, nu a putut da absolut nici o informație, asupra unei furtuni de proporții, cu tunetele bubuitoare care au însoțit-o, care a traversat respectivul oraș.
Insomnia, este, așadar, în multe cazuri doar teama și obsesia de a nu dormi. Din acest motiv insomnia totală, cronică, de care mulți fac caz pare a fi o simplă fabulație, dacă nu chiar o idee delirantă. Am pomenit și noi într-un alt capitol al acestei cărți despre un individ din Filipine, care susține convins că nu a dormit absolut de loc timp de 39 de ani. Este greu de crezut că în acest caz este vorba despre o insomnie totală, care teoretic nu există, cât mai ales despre faptul că ne aflăm fie în fața unei idei delirante, cum am mentionat mai sus, cultivată pe această linie, fie că este vorba despre un mod particular de a dormi. Spre a sublinia ponderea pe care o ocupă subiectivismul în aprecierea propriului somn, un cercetător și anume doctorul F. Fischgold, de la spitalul Pitié din Paris, a făcut un experi- ment cit se poate de elocvent. Experimentul viza un lot de cinci voluntari, care susțineau că au un somn bun și, ca atare, dorm cum se spune….,dusi”, examinat în paralel cu un altul, compus din același număr de subiecți, care însă se considerau insomnici, susținînd că dorm cu întreruperi, superficial și nu mai mult de 3-4 ore pe noapte. Studiul în cauză a fost efectuat într-un laborator amenajat special pentru acest experiment, constînd din două camere, într-una dintre ele aflîndu-se doctorul F. Fischgold și colaboratorii săi dimpreună cu toată aparatura de rigoare, iar într-alta se aflau subiecții voluntari, comod instalați pe anume saltele pneumatice, ingenios cuplate prin cabluri cu aparatele din camera alăturată, aparate care le înregistrau activitatea creierului, a inimii, plămînilor ca și gradul de tonicitate musculară. Acest studiu a reliefat faptul subliniat de altfel și de alte studii similare, că mulți dintre aceia care susțin că au un somn bun, nu-l au nici pe departe pe măsura credinței lor, după cum tot multi dintre aceia care se consideră insomnici notorii, în realitate dorm destul de bine și uneori chiar foarte bine. Asupra a două cazuri din experimentul de la spitalul Pitié din Paris dorim a insista în mod special. În primul dintre ele este vorba de un tînăr, care se considera ca are un somn bun și care după ce a dormit bine un prim sfert de oră, i-au trebuit exact 90 de minute spre a dormi din nou. În cel de-al doilea, este vorba despre un individ de 53 de ani, care se considera insomnic și care, ca atare, la trezire a declarat că nu a dormit bine decât un sfert de oră, cînd, în realitate; magnetofonul conectat cu salteaua sa pneumatică i-a înregistrat trei ore întregi de sforăit. Cu termenul de insomnie desemnăm acea stare a organismului constînd dintr-o perturbare a somnului, perturbare care vizează fie durata sa normală, fie ritmul său de desfășurare, fie, în sfîrșit, calitatea sa. După statistici de mare amplitudine, un american din trei, un englez din patru-și un francez din cinci sufăr de diverse forme de insomnie. Alte statistici ne mai relevă faptul că bilioane de cașete, tablete, comprimate sau drageuri sînt ingerate anual în S.U.A. numai în contul acestui flagel de largă extindere, în vreme ce 10% din toate retetele eliberate anual în Marea Britanie, vizează în exclusivitate somniferele. Este desigur hazardat de a susține că insomnia reprezintă un flagel exclusiv al timpurilor noastre, întrucât ea a existat, într-o extindere mai mare sau mai mică, practic în toate epocile istoriei umane. Ceea ce însă este absolut sigur ține de faptul pe care l-am mai subliniat deja și anume că locuitorii orașelor sînt incomparabil mai afectați de insomnie decât aceia care locuiesc la țară și că oamenii civilizoției moderne, mașiniste, sînt incomparabil mai afectați de această situație decât aceia ai civilizațiilor preindustriale, așadar tradiționale. Indiferent însă cărei epoci aparțin insomniile, ele sînt întotdeauna grevate, și uneori chiar în mod conștient, de personalitatea celui în cauză, de modul său propriu de viață ca și de preocupările sale.
Insomniile reprezintă o realitate extrem de complexă și de variabilă, motiv pentru care s-a simțit întotdeauna nevoia unei categorisiri a lor. Există mai multe asemenea categorisiri, în funcție de criteriul folosit. Astfel, din punctul de vedere al criteriului deteriorării ritmului normal de desfășurare a somnului, insomniile se împart în următoarele trei categorii principale: cele precoce, plasate așadar la începutul nopții; cele tardive, plasate la sfîrșitul ei, și insomniile globale, caracterizate prin frecvente, treziri în cursul nopții ca și prin alte tulburări.
Photo by Alexandra Gorn on Unsplash
