Insomnia adormirii rapide

0
Insomnia adormirii rapide
-Anunț-

Este o formă relativ rară de insomnie, caracterizîndu-se prin faptul că subiectul adoarme extrem de rapid, uneori chiar cu falsa senzație că acest lucru se produce înainte de a pune capul pe pernă, fapt ce îi sugerează șansa unui somn foarte reconfortant. Caracterul penibil al acestui fel de insomnie ține tocmai de discrepanta care există între adormirea rapidă și de trezirea spontană, după numai o jumătate sau o oră de somn, restul nopții constituindu-se într-un chin infructuos vizînd restabilirea somnului, respectiv a paradisului momentan pierdut. Unii cercetători pun acest fel de insomnie în seama unei rupturi de ciclu, care are loc la trecerea de la faza somnului foarte profund la acela paradoxal. Probabil că această ruptură de ciclu. inexplicată încă pînă la ora actuală, este responsabilă de faptul că cei afectați de așa-numita insomnie de adormire rapidă, adorm într-adevăr de regulă în fotoliu în fața televizorului, și cînd cu conștiința că au frustat ziua de aportul lor, se așează în sfîrșit în pat spre a se deda somnului, constată crunt dezamăgiți, că acesta le scapă printre degete. De altfel, tocmai acest aspect pur psihologic face din acest gen de insomnie o infirmitate greu de suportat. O ultimă categorie de insomnii provenind din modificarea ritmului obișnuit de desfășurare a somnului îi vizează în exclusivitate pe vîrstnici. Asupra insomniilor vîrstnicilor și a caracteristicilor somnului în această perioadă de vîrstă vom deschide însă un capitol aparte. Insomnia vîrstnicilor este de regulă matinală, întocmai ca a școlarilor. Numai că în vreme ce la școlari ea este generată de obsesia trezirii la oră fixă, la vîrstnici ea se datorește faptului că însăși virsta le mușcă” din somn. Batrinul însă, ale cărui nopti sînt prin definiție scurte, își regăsește prin caracteristicile somnului său graficul orar al copilăriei, și asta grație tocmai acelor scurte și repe- tate sieste cu care își compensează deficiențele cantitative ale somnului nocturn.

Citește și:   Insomniile ușoare

Insomniile pe care le-am descris pînă aici, adică insomniile precoce sau de adormire, cele tardive sau matinale, insomniile bipolare, cele globale ca și insomniile vîrstnicilor, reprezintă din anumite puncte de vedere insomniile obișnuite, cu care se confruntă medicul în practica sa de fiece zi. Pe acestea nu le vom confunda nici într-un caz cu nenumărate alte tipuri de insomnii, care intră în așa-numita categorie a insomniilor ușoare sau pasagere și cu atît mai mult cu insomniile severe. Acestea din urmă sînt de apanajul medicilor neurologi și de ele nu ne vom ocupa în mod deosebit, avînd în vedere frecvența lor redusă și cauzele lor cel mai adeseori ireductibile. În această ultimă categorie intră insomnia celor isterici, a acelor ipohondri condiționată de convingerea evident eronată că ei sînt victimele unei maladii somatice grave, insomnia maniacilor preexcitați de diverse cauze, a nevroticilor, a obsedaților, a schizofrenicilor, etc., etc. Insomnia reprezintă de altfel un simptom comun multor boli psihiatrice, în această categorie intrînd stările delirante și confuzionale, ca și stărilor maniacale și nevrotice. De altfel anxietatea, astenia și insomnia alcătuiesc un veritabil trepied simptomatic întru totul caracteristic nevrozei angoasante sau nevrozei de angoasă, tripied căruia i se mai adaugă multiple tulburări distonice obișnuite de ordinul cefaleilor, senzațiilor de strictură laringiană sau cardiacă, etc. În aceiași măsură însă toate aceste tulburări distonice pot lipsi.

Insomnia în cauză îmbrăcînd aspectul unei insomnii cronice monosimptomatice. În afară însă de insomniile obișnuite de care ne-am ocupat pe larg, și în afară de insomniile severe, psihiatrice, mai există după cum am mai precizat grupul de largă extensie al insomniilor pasagere ca și al acelora ușoare, de care dorim a ne ocupa în mod detaliat în rîndurile ce urmează.

Citește și:   Pot transpare bolile pe calea viselor?

Photo by Kinga Howard on Unsplash

- Anunț -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.