Virusurile sunt microorganisme mai mici decât microbii, dezvoltându-se și trăind în interiorul celulelor. Intre virozele care se întâlnesc mai frecvent pe piele pe mucoase semnalam:
Herpesul, dat de două tipuri de virus: tipul I este răspunzător de herpesul fetei și cavitații bucale si tipul II răspunzător de herpesul genital. Deși inlectia de tipul I survine la aproape toți indivizii, de obicei în copilărie, când boala poate fi foarte gravă, ca nu imunizează împotriva celei dați de tipul II.
Așa se explici de ce herpesul genital apare la un număr mare de indivizi târziu, de obicei la vârsta adolescentei sau a adultului tânăr. Erupția de herpes, constituită dintr-un buchet de vezicule cu conținut clar, rar o vezicula solitară, este însoțită de diverse senzații ca: înțepături, gâdilături, arsuri si mai rar dureri. De multe ori erupția este însoțită de o inflamație a ganglionilor din vecinătate. Erupția durează în general o săptămână, după care veziculele, adesea chiar fără tratament, se usuci, transformându-se într-o crustă, care se desprinde fără să lase cicatrice. Pe mucoasa bucală și genitală veziculele au o durată foarte scurți, rupându-se si lăsând în locul lor o simplă ulcerație, adesea dureroasa; ca se cicatrizează mai lent decât herpesul pielii, necesitând tratamente uneori prelungite. Uneori, la indivizii slăbiți, herpesul poate să erupă prin numeroase buchete si vezicule solitare, însoțindu-se de o stare generala alterată si necesitând tratamente speciale. o formă frecventă și deosebit de supărătoare, mai ales în cazul localizării genitale, este herpesul recidivant, care se repetă la diferite intervale, uneori la câteva săptămâni, ajungând să creeze adevărate psihoze. Prin modificarea aspectului tipic inițial, herpesul genital poate fi ușor confundat cu alte afecțiuni ale mucoasei genitale, inclusiv cele venerice, de unde necesitatea de a nu se intreprinde tratamente din proprie inițiativă înainte de a fi consultat medicul specialist. Tratamentul herpesului extragenital sporadic poate fi numai local (simpla pudrare cu pulbere de sulfamida sau aplicații repetate cu alcool rectificat). Pentru herpesul recidivant pot fi prescrise unele medicamente speciale antivirale, chimioterapice si imunizante.
Zona Zoster este o altă afecțiune virală, relativ frecventă, în care virusul prezent în stare de adormire în formațiuni ale sistemului nervos devine patogen și virulent în anumite condiții de slăbire a imunității organismului. Erupția de zona Zoster este precedată și însoțită de regulă de dureri uneori foarte accentuate, localizate de-a lungul unui nerv. Se manifestă prin buchete de veziculo-pustule ușor deprimate în centru și înconjurate de o mică zonă roșie inflamatoare. În formele severe ale bolii, frecvente în special la vârstnici și bolnavi de leucemie, veziculele confluează și dau ulcerații (zonă necrotizantă) care se cicatrizează lent. Tratamentul este local, asemănător cu cel din herpes și general, acesta din urmă fiind mai complex și adaptat localizării și gravității bolii. Astfel, zona Zoster oftalmică necesită colaborarea oftalmologului. O măsură cu caracter profilactic o constituie izolarea de bolnavii de zona Zoster a copiilor care nu au făcut încă varicela.
Verucile vulgare (negii) sunt leziuni de asemenea de origine virală, cu posibilitatea de autocontaminare pe pielea unui același individ, contaminarea de la un individ la altul fiind mai puțin frecventă. Se întâlnește mai ales la copii. Locurile de elecție sunt mâinile, genunchii (la copii) și tălpile (la adulți), acestea din urmă fiind de obicei foarte dureroase. Tratamentul este în primul rând local, utilizându-se metode diferite, cauterizare electrică sau cu azot lichid etc.; în formele cu veruci multiple se poate recurge și la tratamente generale.
O formă particulară de veruci sunt verucile plane. Sunt mici ridicături cu suprafața de această dată nu rugoasă și neregulată, ci plană și netedă. Uneori sunt ușor pigmentate, alteori de culoarea pielii, fiind greu de observat. Sunt întâlnite aproape în exclusivitate la copii și femei, de obicei pe față, putând coexista cu veruci vulgare pe mâini. Se tratează prin cauterizări cu zăpadă carbonică sau substanțe chimice (cu multă prudență și numai de medicul specialist, pentru a se evita riscul unor cicatrice neplăcute). Uneori se pot localiza pe mucoasa buzelor și limbă. Corespondentul acestora din urmă la bărbații adulți sunt papiloamele virale hemisferice, uneori abia vizibile, auto-inoculabile și răspândite prin bărbierit.
O altă varietate de mici leziuni tumorale de culoare roz sau roșie, cu suprafața foarte neregulată, de dimensiuni variabile, contagioase și autoinoculabile, se localizează mai ales pe mucoasa genitală la bărbați, ca și la femei, unde datorită mediului umed pot atinge forme și dimensiuni neobișnuite, cu secreții urât mirositoare. Tratamentul este local, prin cauterizare electrică sau substanțe chimice.
