După cum s-a mai amintit, in toate organele şi celulele are loc permanent distrugerea glucidelor, proteinelor şi grăsimilor, descompunerea acestor substante fiind legată aproape totdeauna de oxidare. Prin oxidare se fixează oxigen şi se degajează bioxid de carbon. Schimbul acestor gaze între organism şi mediul înconjurător are loc în plămani, prin respiratie.
In inspiratie, cand cutia toracică se dilată, aerul este ,aspirat” în plămani La început, aerul inspirat pătrunde în cavitatea nazală, unde se încălzeşte, se umezeşte si se debarasează de praf; de aceea este foarte important să se respire pe nas şi nu pe gură. Apoi aerul trece în nazofaringe şi laringe. Continuarea laringelui este tranheea, care este un tub cu o lungime de aproximativ 12 cm. De la trahee pleacă două ramificatii tubulare – bronhiile mari – care merg la ambii plămîni. In aceste căi respiratorii se secretă mucus, care retine praful ce pătrunde cu aerul. Afară de aceasta, în laringe, trahee si bronhii există cili vibratili care prin mişcarea lor neintreruptă contribuie la îndepărtarea prafului şi a altor particule străine.
Bronhiile se ramifică în plămani, în canale din ce în ce mai fine, care se termină cu nişte vezicule cu pereti subtiri, numite alveole pulmonare. Numărul lor ajunge la cateva milioane. Tocmai în acestea ajunge în cele din urmă aerul. Cu fiecare inspiratie, in cazul unei respiratii liniştite, în alveolele pulmonare ajung 300-400 ml aer. în cazul intensificării respiratiei, in plămani pătrunde o cantitate de aer de cateva ori mai mare.
Alveolele pulmonare sant inconjurate de numeroase capilare -cele mai mici vase sanguine- care pot fi văzute numai cu ajutorul microscopului. Grosimea peretilor alveolelor pulmonare şi a capilarelor pulmonare măsoară fractiuni infime de milimetru.
Moleculele de oxigen pătrund uşor din aerul conținut în alveolele pulmonare în sange. Iată de ce aerul expirat contine aproximativ 17% oxigen, adică cu 4% mai puțin decît aerul inspirat.
Prin urmare, în plămani, sangele se îmbogăteşte în oxigen. In acelaşi timp, bioxidul de carbon din sange trece în aerul din alveolele pulmonare. Pe cand în aerul inspirat există numai urme de bioxid de carbon (0,03%), în aerul expirat concentrația acestuia este de aproximativ 3,5%. Afară de se aceasta, prin plămîni se elimină zilnic din organism aproximativ 0,3-0,4 apă. Aerul expirat este totdeauna bogat în vapori de apă. De aceea în zilele reci se văd în timpul expiratiei rotocoale de aburi în_ jurul nărilor si gurii. Vaporii de apă ajungînd din plămanii calzi în atmosfera rece se transformă în mici picături de apă.
Acelaşi lucru se intimplă dacă suflăm pe o sticla rece; pe ea apare un văl de umezeală, sticla se ,abureşte”.