Această disciplină cuprinde studiul fiziologiei și afecţiunilor care apar în urma unui conflict imunologic între un anticorp circulant (în sânge) și un antigen (sau aglutinogen) existent pe elementele figurate ale sângelui (hematii, leucocite).
Dezvoltarea imunohematologiei este strâns legată de descoperirea grupelor sangvine.
Există două categorii de afecţiuni imunologice: unele de izoimunizare, cum este imunizarea dintre indivizi aparținând aceleiași specii, spontană și naturală, determinând apariția grupelor sangvine clasice 0 (), A (II), B (III), AB (IV).
A doua categorie, prin heteroimunizare, când apar anticorpi împotriva unui antigen străin de specie, provenit din afara organismului.
Afecţiuni prin izoimunizare
Aceste boli afectează în principal hematia, ca boala hemolitică a nou-născutului, accidentele posttransfuzionale prin incompatibilitate grupală; în secundar, leucocitele (leucopenii) și trombocitele (trombocitopenii în special la nou-născuți).
Aparate prin heteroimunizare
Heteroimmirarea apare când organismul uman este supus agresiunii unui antigen, cum ar fi cel microbian sau a unui alergen, cum ar fi praful, polenul, unele substanțe și medicamente etc.
Grupele sangvine. Pe suprafața globulului roșu se află anumite substanțe chimice, denumite aglutinogene. Aceste substanțe dau specificitatea de grup sangvin. Descoperite la începutul secolului nostru de Landsteiner, grupele sangvine clasice sunt: 0(1), A (IT), B (III), AB (IV). În ţara noastră proporţia cea mai mare de indivizi fac parte din grupa sangvină A (11). După aceștia, în ordine descrescândă, urmează cei aparţinând grupelor 0 (I), B (III) și AB (IV).
În 1939, Wiener descoperă un alt sistem sangvin, care dă specificitate de grup, dându-i numele de sistemul Rh, de la numele maimuței antropoide Macaceus Rhesus, pe globulele căreia au fost descriși prima dată aglutinogenii Rh. La om s-a constatat că 85% din populaţie are acest aglutinogen pe hematii, indivizii din această categorie primind numele de Rh-pozitivi, iar la 15% aglutinogenul, lipseşte, indivizii purtând denumirea de Rh-negativi. Cunoscând apartenenţa grupală și Rh prin analiza de laborator, este posibilă efectuarea transfuziilor. Acestea se execută cu sânge conservat numai de același grup sangvin și Rh.
Deoarece persoanele Rh-negative se pot imuniza faţă de factorul Rh prin transfuzii sau prin sarcină, în organismul lor apărând anticorpii anti-Rh, ele nu pot primi prin transfuzii decât sânge din acelasi grup sangvin al hematiilor lor si Rh-negativ.
Gravidelor Rh-negative cu soții Rh-pozitivi pot fi izoimunzate, în organismul acestora formându-se anticorpi anti-Rh. În cazul când fătul este Rh-pozitiv, moştenind genetic această apartenentă de la tată, hematiile fătului pot fi atacate de anticorpii materni, care, având un diametru foarte mic, trec bariera placentară, pătrunzând în circulația fătului. În acest caz fătul, are la naştere boala hemolitică a nou-născutului, cu cele trei forme de gravitate: anemia gravă, icterul grav sau anasarca fetoplacentară.
În prezent, depistându-se din timp incompatibilitatea serologică Rh dintre soți, se poate înlătura îmbolnăvirea imunologică a nou-născutului prin tratament cu seruri speciale produse de Centrul de Hematologie din București, care împiedică izoimunizarea.
