Realizările timpurii ale acestor precursori din domeniul medicinii au contribuit la elaborarea a nenumărate vaccinuri și controlarea boli lor infecțioase de pretutindeni, care ucideau mii de oameni și provocau suferințe de neînchipuit. În 1897 a fost elaborat un vaccin împotriva ciumei, care, la acea vreme, încă făcea ravagii în Europa, iar pe par cursul anilor ’20 au fost create vaccinuri împotriva difteriei, o infecție respiratorie care afecta în principal copiii, și a tetanosului. În plus, au fost elaborate și folosite pretutindeni atât un vaccin timpuriu împotriva tusei convulsive, cât și Bacilul Calmette-Guérin (BCG), o imunizare care previne tuberculoza gravă la copiii mici. După cel de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a progreselor majore înregistrate în tehnologie de laborator, au fost elaborate noi serii de vaccinuri, dintre care multe sunt folosite și astăzi.
Vaccinurile și sistemele curate de alimentare cu apă sunt considera te doi piloni ai sănătății publice, ce au un impact extraordinar asupra sănătății globale. Astăzi trăim într-o lume în care nu ne mai temem de epidemiile provocate de acești directori ai companiei Microbii S.A. Însă a durat mult până să realizăm acest lucru. La începutul anilor 1900, vaccinurile erau disponibile numai celor care și le puteau permite, iar imunizarea unor pături largi ale populației a devenit o practică obișnuită în statele industrializate de-abia după anii ’70. Rabia a dispărut aproape cu desăvârșire din America de Nord și Europa, dar provoacă încă 55 000 de decese anual în anumite zone din India și Asia de Sud-Est, unde boala este des întâlnită la câini, iar accesul la vaccin rămâne în afara posibilităților multor persoane.
Încurajată de succesul programului de eradicare a variolei, OMS a încercat să rezolve această discrepanță privind accesul la vaccin prin instituirea Programului Extins de Imunizare sau PEI. Într-o epocă în care mai puțin de 5% dintre copiii din statele în curs de dezvoltare fuseseră vaccinați împotriva unor boli obișnuite, PEI a făcut un efort susținut de a se asigura că toți copiii aveau acces la șase vaccinuri de bază ce preveneau forme grave de tuberculoză, difterie, tetanos la nou-născuți, tuse convulsivă, poliomielită și rubeolă. Pe parcursul anilor ’80, aria de acoperire a acestor vaccinuri a crescut, în unele țări înregistrând mai mult succes decât în altele; ca și în cazul altor intervenții de sănătate publică, și această inițiativă a depins în mare parte de voința politică, resurse și infrastructură. Multe state au colaborat cu UNICEF și Rotary International și au reușit să elaboreze programe care mai funcționează și astăzi.