Hormonii și comportamentul

0

Glandele endocrine, a căror activitate este controlată permanent de sistemul nervos prin neurohormoni, acționează la rândul lor asupra creierului, adaptând comportamentul la necesitățile de autoconservare a individului și de protecție a speciei prin reproducere. Motivațiile comportamentale de bază, cum sunt foamea, setea, libidoul (motivația sexuală) au o componentă înnăscută și una dobândită în cursul vieții. Hormonii acționează atât prenatal, la fetus, în organizarea motivațiilor comportamentale, cit și postnatal pentru activarea unor modele comportamentale preexistente. Un exemplu de efect de organizare a hormonilor este rolul prenatal al androgenilor în constituirea modelului de comportament sexual de tip masculin. Dacă o fetiță normală din punct de vedere genetic și al prezenței ovarului este supusă acțiunii hormonilor masculini administrați mamei ei în cursul gravidității, va avea un comportament postnatal diferit de alte fetițe: o cheltuială energetică mai mare în sport, preferință pentru jocurile băieților, interes scăzut pentru păpuși și îngrijirea sugarilor. În plus, deși conștiința sexului feminin apare nemodificată rolul și orientarea sexuală (respectiv atracția erotică spre un sex sau altul) pot fi dimorfe. Astfel de cazuri pot să apară în cursul bolii congenitale a glandelor suprarenale, numită sindrom adrenogenital. Și invers, chiar dacă se naște un băiat, genetic și cu prezența testiculelor, dacă hormonii masculini nu au acționat asupra fătului, deoarece nu există receptori, se va dezvolta o fată atât somatic, cât și comportamental cu conștiința sexului feminin, rol și orientare sexuală feminină. Boala se numește testicul feminizant, cazurile au constituit ocazional obiect de dispută când au fost descoperite la sportivele de performanță.

Tot în rolul de organizare a hormonilor intră acțiunea lor în dezvoltarea globală a creierului. Spre exemplu, hormonii tiroidieni au rol esențial în mielinizare, în absența lor apărând cretinismul.

Rolul de activare al hormonior este evident pentru modificarile de comportament observate la pubertate, respectiv cregterea agresivității, labilitatea afectiva, interesul pentru funcția sexuală. Un nivel prag de testosteroneste absolut necesar pentru ca un bărbat sa poata îndeplini un act sexual și un nivel rainim de estrogeni este necesar pentru o receptivitate feminina normală. La omul normal, cresterea concentratiei sangvine a hormonilor sezuali peste acest prag minimal necesar nu determina nici o activare comportamentală suplimentara. La oamenii cu deficit testicular, de exemplu cu tumori hipotalamo-hipofizare, frecventa erectiilor este corelată cantitativ cu nivelul sangvin al testosteronului administrat ca tratament (există o relație ,,doza-raspuns“). La aceste cazuri cu deficit gonadic, un rol în comportarentul sexual 11 arată și neurohormonii hipotalamici numiti gonadoliberine, care pot fi administrați’în prize nazale.

Hormonii intervin în activarea motivațiilor și în alte tipuri de comportament. Spre exemplu, angiotensina cerebrală este factor extracelular al setei și provoacă o ingestie suplimentară de apă, chiar la indivizi suprahidratati, daca este injectata în doze infinitezimale (milionimi de miligram) în lichidul cefalorahidian. Datele sunt furnizate deocamdată de experimente pe animale,

Neuropeptidele cerebrale, substanțe asemănătoare neurohormonilor, sunt produse de neuroni pentru a acționa pe alte celule nervoase din vecinătate si au efecte care au deschis perspective largi terapiei neuropsihice. Unele din ele, numite peptice opioide, deoarece acționează pe aceiași receptori ca morfina, au efecte analgetice (duc la dispariția durerii). Astfel sunt endorfinele si enkefalinele. Altele par să intervină în senzația de foame și anume neuropeptidele cerebrale (care seamănă ca structură cu hormonii gastrointestinali) cum este CCK (colecistokinina-pancreozimina). Altele, înrudite cu hormonii vasopresină și ACTH, intervin în procesul memorizării.

Tot în cadrul rolului activator comportamental al hormonilor intră participarea lor la adaptarea organismului la o agresiune sau la modificări bruște ale mediului, numite de specialiști ,,stresuri”. În absența reacției glandelor endocrine, adaptarea la stres nu ar fi posibilă. Așa cum au arătat experimente celebre, atât reacția de ,, furie-luptă“, cit și cea de „frică-fugă“ în fața unui stres, necesită participarea sistemului catecolaminergic, a epinefrinei (adrenalinei) și norepinefrinei (noradrenalinei). Simultan se eliberează ACTH și cortizol, acești hormoni intervenind mai ales la stimuli noi, în situații de incertitudine sau în situații apreciate de organisme drept periculoase. Catecolaminele se secretă chiar dacă stresul a devenit obișnuit, dar necesită pentru adaptare vigilență și efort crescut. Sunt secretate de asemenea în stresuri cu componentă afectivă pozitivă. Alți hormoni, cum sunt somatotropul prolactina și vasopresina completează tabloul endocrin al adaptării la stres.

În numeroase boli endocrine apar tulburări comportamentale (vezi boala Cushing, boala Graves-Basedow, intersexualitățile). În numeroase tulburări comportamentale medicii încearcă și tratamente hormonale, sinteza neuro-peptidelor cerebrale deschizând perspective noi psihiatriei. Și să nu uităm, ca o concluzie, că hormonii sunt produse biologice de mare eficacitate și orice administrare a lor pentru tratamentul diverselor boli organice (cum ar fi corticoterapia în reumatologie și astmul bronșic) trebuie făcută sub supraveghere medicală strictă, deoarece induc efecte endocrine și comportamentale de importanță majoră pentru adaptarea organismului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here