Circulația sângelui este datorată unei diferențe de presiune între sistemul arterial cu presiune mare și sistemul venos cu presiune mică. De exemplu, în capilarul venos presiunea se apropie de 0 mm Hg. Diferența de presiune este creată de activitatea de pompă a inimii: la fiecare contracție a ventriculului sting inima trimite o anumită cantitate de sânge (debit bătaie) în aortă și arterele mari; crescând presiunea în aceste vase rezultă presiunea maximă sau sistolică. În perioada de repaus a inimii (diastols) sângele se scurge în țesuturi prin intermediul arteriolelor care opun o rezistenţă la scurgere: rezultă presiunea minimă sau diastolică. Rezistența la scurgere se explică bogăția de fibre musculare ale pereților arteriolei, care poate afla în stare de contracție sau dilatatie, „tonusul de bază” al arteriolelor, controlat de sistemul neurovegetativ, de diverse substanțe metabolice, hormoni. Dilatarea și constricţia arteriolelor este determinată de diverse stări fiziologice, efort, digestie. O activitate crescută a tonusului datorită creşterii sistemului nervos simpatic, diverși hormoni (adrenalină, aldosteron), de natură renală sau modificări ale tunicii musculare prin fibroscleroză duc la o creștere a presiunii minime.
În unele împrejurări crește predominant presiunea maximă, ca de exemplu în efort, emoții; în alte imprejurări se constată chiar în repaus doar o creştere a presiunii maxime (de exemplu la vârstnici) sau numai a minimei sau a ambelor presiuni. Potrivit datelor O.M.S., se consideră ca valori normale la adulţi presiunea maximă de 140 mmHg și presiunea minimă de 90 mmHg. Se consideră „hipertensiune arterială“ creşterea presiunii maxime peste 160 și minime peste 95 mmHg; zona intermediară dintre 140/80 și 160/95 mmHg urmează să fie interpretată în raport cu vârsta și sexul. Asemenea cifre găsite la copil sunt considerate anormale, după cum la vârstnici aceste valori sânt considerate în limite fiziologice.
Desigur, descoperirea unei tensiunii crescute nu indică numaidecât o hipertensiune arterială permanentă (HTA); unele creşteri pot fi trecătoare datorită unei emotivități mai mari. Diagnosticul de HTA trebuie confirmat numai dacă după 3-4 reexaminări succesive se găsesc aceleași valori crescute în repaus.
Cauzele hipertensiunii arteriale. În marea majoritate a cazurilor (peste 90%), hipertensiunii arteriale nu i se poate preciza cauza; este așa-numita ,,hipertensiune arterială esențială” (boala hipertensivă). Pentru mecanismele HTA esențiale au fost propuse diverse ipoteze; una din cele mai admise este ,,teoria mozaicului”, în care factorii predispozanți sau determinanți ar fi ereditatea, factori vasculari, stările emotive repetate, unele tulburări endocrine (suprarenale), regim hipercaloric, aport excesiv de sare în alimentație.
În 10% din cazuri HTA este secundară, determinată de cauze renale (nefrită cronică, rinichi mic), endocrine (tumori ale glandelor suprarenale, hipofizare), congenitale, anomalii ale aortei (coarctația aortică) sau de scăderea elasticităţii aortei, întâlnită la vârstnici și în diverse afecţiuni cerebrale.
Simptomele hipertensiunii arteriale sunt foarte variate, fiind condiționate de stadiul bolii, personalitatea bolnavului, asocierea cu alte boli, de faptul dacă este secundară sau HTA esenţială. Manifestările sunt diverse: dureri de cap, uneori mai importante dimineața, amețeli, vâjâieli în urechi, epistaxis (sau sângerare din nas), senzație de deget mort, apariția de puncte luminoase sau negre în câmpul vizual. În numeroase cazuri, chiar la valori mari ale tensiuni (18-20/10 mm Hg) bolnavii nu au nici o tulburare subiectivă; aceeaşi lipsă de tulburări poate fi constatată în fazele de început ale HTA esenţiale.
Evoluţia bolii este benignă în multe cazuri, în special când creşterile presiunii maxime și minime sunt moderate. Însă chiar și în aceste cazuri, dacă HTA esențială nu este tratată corect, pot apărea simptomele localizărilor aterosclerozei (inimă, creier, rinichi).
Prognosticul și evoluţia hipertensiunii arteriale depind de valorile tensiunii maxime și minime, ca și de depistarea precoce a hipertensiunii. Experiența arată că la diverse controale medicale cel puţin 20% din cei examinați nu ştiau că au HTA, chiar în valori ridicate. Aceasta obligă la controlul tensiunii arteriale cel puţin o dată pe an, chiar în absenţa oricărei tulburări.
Precizarea unei HTA permanente este un fapt important pentru bolnav, deoarece exceptând hipertensiunile secundare care sunt numai 10% din cazuri si unele din ele curabile, majoritatea imensă a cazurilor (peste 90%) sunt o hipertensiune arterială esenţială, care, deși nu i se cunosc cauzele, este „o boala influențată și ameliorată cu o medicație hipotensiva”.
HTA esențială netratată este cunoscută ca un factor de risc care favorizează localizarea și agravarea aterosclerozei, antrenând complicații cardiace (cardiopatia ischemică) accidente cerebrale, stenoze ale carotidelor sau în membrele inferioare (arterite). S-a semnalat că 50% din bolnavii hipertensivi au cardiopatie ischemică, iar bolnavii cu infarct miocardic au avut frecvent în trecut hipertensiune arterială. Studiile epidemiologice arată că 2% din hipertensivi sucombă de o boală de inimă, iar 20% din cazuri de hemoragie sau ramolisment (infarct) cerebral.
Coexistenţa cu alţi factori de risc ca fumatul, obezitatea, tulburări în metabolismul grăsimilor, uricemia crescută accelerează evoluţia aterosclerozei spre HTA. Un pericol în timpul evoluţiei este creşterea presiunii minime, care devine primejdioasă dacă depăşeşte 115–120 mm Hg prin răsunetul ce-l are asupra arterelor. Există o formă de hipertensiune arterială malignă” cu valori ridicate ale presiunii minime peste 120-130 mmHg, caracterizată prin evoluție rapidă spre complicații cardiace, cerebrale sau renale. Uneori poate să complice o HTA esențială. Din fericire noile medicații hipotensoare au modificat favorabil evoluția HTA maligne.
Desigur, după precizarea hipertensiunii arteriale și a unei terapii corespunzătoare, bolnavii hipertensivi trebuie să-și cerceteze periodic tensiunea arterială, fără ca acest control să constituie o obsesie pentru bolnav, deoarece arsenalul actual de medicații hipotensoare este vast și foarte eficient. Cercetarea tensiunii arteriale este totuși dictată de evoluţia bolii și de cunoaşterea eficienţei medicației hipotensoare. În ultimul timp bolnavii își măsoară singuri tensiunea arterială. Este benefic acest fapt pentru bolnav? Desigur, automăsurarea tensiunii arteriale oferă indicații asupra eficienței anumitor medicații hipotensoare, iar prin aceste controale bolnavii devin mai conştienţi și mai responsabili de boala lor. S-a constatat totuși că cifrele găsite de bolnav sânt aproape totdeauna mai mici decât cele găsite de medic, or hipertensiunea permanentă din cursul activității este cea care expune la riscuri. Automăsurarea tensiunii arteriale poate fi admisă cu recomandarea să nu devină o obsesie ,,sau un gest repetitiv” ca de exemplu bărbieritul de dimineață, iar valorile găsite să fie controlate cu cele găsite de medic.
Tratamentul hipertensiunii arteriale este desigur condiționat de cauza HTA:
– o terapeutică cauzală nu poate fi făcută decât în HTA secundară, care este întâlnită doar în 5-10% din cazuri; corectarea anomaliilor arterei renale, sau ale aortei (coarctația aortică), exereza unor tumori suprarenale sau hipofizare pot să vindece hipertensiunea; hipertensiunea arterială esențială, care indiscutabil este cea mai frecventă dar cu origine încă necunoscută, este influențată de medicațiile hipotensoare ce pot modifica profund evoluția și prevenirea complicațiilor.
Tratamentul HTA esențiale are drept obiective: corectarea hipertensiunii prin medicație hipotensoare, instituirea unui regim de viață și dietetic care să împiedice creșterea tensiunii și agravarea unor localizări ale aterosclerozei.
Corectarea hipertensiunii se face prin diverse medicații hipotensoare:
diuretice (nefrix, furantril), hipotensoare care inhibă sistemul nervos simpatic (hiposerpil, clonidina, guanetidina), betablocanți cu acțiune asupra inimii ca propranolol sau asupra vaselor, vasodilatatoare ca hipopresolul, papaverina, sedativele nervoase (extraveral, meprobamat, diazepam).
De obicei se asociază două medicații, iar dozele sânt individualizate în raport cu stadiul HTA. În cazul normalizării tensiunii arteriale se recomandă continuarea medicafiei, bineinteles în doze mai mici, individualizate de medic.
Este o greşeală întreruperea medicației hipotensoare; acalmia este înşelătoare, deoarece persistența hipertensiunii constituie un risc pentru progresiunea aterosclerozei coronarelor sau a arterelor cerebrale. Încetarea bruscă a hipotensoarelor este urmată adesea de creșteri paroxistice ale HTA.
Eficienţa medicației hipotensoare de lungă durată este confirmată de scăderea hemoragiilor cerebrale, a insuficienţei cardiace și a uremiei. În hipertensiunea malignă se constată supraviețuiri după 5 ani la peste 45% din bolnavii tratați față de 17% la bolnavii fără tratament.
Regimul de viață și cel alimentar completează eficiența medicației hipotensoare. Cei trei stâlpi de viață ai hipertensivului sânt o viață echilibrată psihic și fizic, combaterea sedentarismului și a obezității, evitarea unor alimente bogate în colesterol. De altfel aceleași recomandări sunt valabile și pentru oamenii sănătoși.
O viaţă calmă, repausul și relaxarea intermitentă au o influență bună asupra HTA. Conflictele, stările de mânie (stresul psihic) sunt motive de agravare care beneficiază de acţiunea tranchilizantelor. Se impune o activitate fizică minimă. S-au constatat scăderi ale tensiunii la bolnavii cu munci fizice moderate în comparație cu sedentarii sau cei cu numai activitate intelectuală.
Trebuie evitate expunerile prelungite la soare, băile prea reci sau șederea la altitudini mari. Călătoriile cu avionul, conducerea automobilului sunt permise, exceptând anumite cazuri.
Regimul alimentar constă în reducerea sării din alimentație, dietă săracă în calorii și scăderea greutăţii în cazul obezității. Vor fi evitate prânzurile copioase; băuturile alcoolice, cafeaua sunt admise în cantități moderate, însă vor fi evitate în insomnii, palpitații, stări de agitaţie. Ştiut fiind că HTX este factor de risc pentru ateroscleroză între altele, din alimentație vor fi evitate grăsimile naturale, alimentele care măresc acidul uric în sânge (sardele, cărnuri tinere, vânat) și fumatul de ţigarete.
